Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Ines Vanda Popa despre gânduri

Textele de mai jos conțin referiri la gânduri, dar cu o relevanță mică.

Gând tivit cu fluturi

Respir miresme de flori albe,
Valsează stoluri în culori,
Suspină maci, de dor vibrează
O lacrimă, scriind scrisori!

Alerg sfios înspre chemări,
Parfum de nard mă-mbată blând,
Alungă nori de întristări,
Tivind cu fluturi cer și gând.

Aripi de îngeri evantai
Adăpostesc cuibar de vis,
Magii de frunze în alai
Dezbracă zarea de abis.

Rănite umbre risipesc
Cu roua cursă din condei,
Printre povești te regăsesc,
Te-adorm în verde flori de tei!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parfum de îngeri

La malul unui gând corăbii-au ancorat,
Cu vise, amintiri, regretul ne-ntâmplării,
Suspin de mac suav, în taină m-a chemat,
Cu șoapte de petale, în portu-nchipuirii.

Sunt un Pescar de vise, țes stele de iubire,
Cu fire aurite-mpletite-n trei nuanțe,
Credință, prietenie, magii de bucurie,
Îngemănând buchete din raiul cu speranțe.

Frâng umbre și neliniști, opreliști blestemate,
Tai sforile sortite să țină-n noduri vise,
Iubesc fără tăgadă și dincolo de moarte,
Înving canoane-absurde și legi de nimeni scrise.

Când înrobiți de dor, confuzii și destin,
Îndoliați de toamne, în ploi de amăgire,
Înfrânți de câte-o vină, de-o aripă te țin,
Risipă fac de lacrimi, iubindu-te-n neștire!

[...] Citește tot

poezie de (2 aprilie 2014)
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În evantai de fluturi

De vântul primăverii va răscoli în pripă,
Petale de-azalee și păpădii de gând,
Iar soarele picta-va cu-a razelor risipă,
Surâs de nostalgie cu psalmi de dor, vibrând,

De greieri jucăuși îți vor doini în glastre
Și cu parfum de cer vor ninge peste gene,
Sau stele de smarald din galaxii albastre,
Vor scrie insolite poeme cosânzene,

De îngerii iubirii în straie de ninsoare,
Cernute cu petale din alb de liliac,
Vor țese-n suflet vise cu-azur mărgăritare
Sau sălcii-nlăcrimate vor ațipi pe lac,

De-or tresării cocorii în rugăciuni suspine,
Redesenând nirvana din zbor de-nchipuire,
Și-n rătăciri străine, respiri fără de mine,
În ochi îți voi aprinde din Carul Mic safire!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șoapte răzvrătite

Dansează-n valsuri desuete atâtea clipe și-ntrebări,
Buchet de șoapte răzvrătite s-au rătăcit printre visări.
Aș vrea să-ți scriu sau să te chem. Să uit de tine? Nici nu știu,
De-s umbră eu, himeră tu, dorința de-a putea să-ți fiu,

Tandrețe, lacrimă tăcută, celestă rază, mac-poem,
Miraj pictat din dor de tine, mlădița unui vis boem.
Banale gânduri, utopii, un pescăruș îndrăgostit,
Parfum de vers dintr-o scrisoarea mă răscolesc la nesfârșit.

Strivit sub cruci de-nstrăinări, vinovații mă răstignesc
Că-n grabă am uitat să-ți spun: sa-ți fie bine, te iubesc!
Amară, dulce frenezie, o boală ca o iarnă lungă,
În care vii și-n care-ți plec, o viață n-are să ne-ajungă,

Să ne-alungăm, să ne iubim, să frângem punți de-mpotriviri,
Nici ploi să spele veșnicii de ne-ntâmplări și amintiri.
N-am să renunț să-ți colorez fântâni de dragoste șuvoi,
Nici stele să-ți strecor în gând, destin de cer să-mpart la doi.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să fi știut doar macii?

Te-aș mai păstra un veac, de tine te-aș ascunde,
În fresca unui vis cu grație te-aș picta,
Când surdelor chemări eu n-am să-ți pot răspunde,
În câte-un gând firav în taină să-ți pot sta.

De noaptea-ți va părea mai lungă decât viața
Și-n țipăt de regrete nu vei găsi răspuns,
Nevinovate lacrimi vor rătăci pe față,
Îndepărtări absurde vor fi de nepătruns,

Tristețea va brăzda abisuri disperate,
Cocori desperecheați vor ațipi în stoluri,
De mână, stele blânde, de cer desferecate,
În cercuri mari de foc îți vor zâmbi la poluri.

Speranța de-ți va plânge din ce în ce mai stinsă
Și-ncercănate clipe vor amurgi în glastre,
În sfeșnic, floare albă, îți voi lasă aprinsă,
Să-ți lumineze pleoapa tăcerilor sihastre.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Departe tu, departe eu

Departe tu, departe eu, înspre niciunde, nicăieri,
Ca două aripi de cocor, ce nu se-ating în zborul lor,
Himere-n vis de primăveri, impare umbre dintr-un ieri,
Ninsori de patimi în cuptor, destine, legi de muritor!

Scrisori în șoapte de zăpezi, miraje-n care sper să crezi,
Două magnolii despărțite, de anotimpuri diferite,
Nostalgic pian doinind amiezi, împărații de fluturi verzi,
Speranțe parcă ațipite, cerșind secunde risipite.

Trecute veri de amintire, mir de lavandă și iubire,
Departe tu, departe eu, blestem țesut cu fir de zmeu,
Poeme îngeri, plâns de mare, sorți ferecate-n scoici de sare,
Parfum de clipe, tu și eu, în răsărit de curcubeu!

Pășind spre-nalt, relicve vise, pastel de gânduri interzise.
Vor înflori petale oare în roșu mac de sărbătoare?
Tăcere, dor, solstiții scrise, de zodii ninse, compromise,
Eu nu mai sunt, nu ești în stare să alungăm din înserare!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pastel cu lacrimă de vânt

Suspină în adâncul meu doi ochi căprui fardați cu ploi.
Pe scări de suflet urcă umbre cu pasi stingheri și umeri goi.
Chiar îngerii se răzvrătesc, oftând de dor încătușați,
Din aripi, împletind în zare, un pod din lacrimi, resemnați.

De ce nu te-am găsit pe când flori de cireș inimresmau
Ani inocenți de început și prin petale rătăceau,
Alai de fluturi nepereche pe ram de gând, din pribegie?
Aș fi venit prin lan de maci să-ți dărui stele numai ție!

Te-aștept să-mi vindeci rest de vis, să-mi ștergi tocite agonii,
Pastel cu lacrimă de vânt să mi-l pictezi în armonii.
Să-nseninezi solstiții oarbe de-absențe lungi, încărunțite
Și dor ne-nfrânt să îl dezlegi cu flori de nufăr infinite.

Te voi chema cu glas de crin, din necuprins și zbor uitat,
În seara ce va fi să vină să-mi spui, în șoaptă, de-ai păstrat
Scântei de jar din vis nestins, de-ți pasă, fiindc-aș vrea să știi
Că pescărușii melancolici ți-au scris pe cer: -Te-aștept să vii!

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îți las zălog un mac

Te regăsesc ades în necuvântul serii,
În zâmbete de nuferi ce se-oglindesc pe lac,
Vâltorile de gânduri din portul nerăbdării
Ți le trimit prin fluturi ce-n zboruri își desfac,

Mov aripi de saten să-ți mângâie durerea,
Cu praf de acuarelă pe buze să-ți picteze,
O lacrimă de-alean să-ți tulbure privirea,
Cu flori turcoaz de stele un vis să-ți contureze.

În adieri de șoapte poți desluși chemări,
Minute-mpotmolite de timp pietrificat,
Un înger adormit în cuib de neuitări
Și-un suflet ce în taină cu dor l-ai sigilat.

Am să te-ating o clipă cât minte să mă ții,
Voi fi un amănunt în zodie de vânt,
Dar visul este vis. N-am cum să vin, să-mi fii,
Zălog îți las un mac în fiece cuvânt!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anotimp cu ploi de maci

Unde să merg, unde să vii când doar iluzii ne suntem,
Surâs crispat pe chip durut, strivit de dor ca de-un blestem,
Pași neritmați, vis de-mprumut, nori de-ndoială în priviri,
Calești de freamăt, zbor tăcut în răsărit de-nchipuiri.

Poveste pusă-n acoladă de zei păgâni, străini și goi,
Amestec de pelin și cer cu îngeri răstigniți în noi,
Necruțătoare neiertări, inseparabile visări,
Vers necitit dintr-un poem, definitive neuitări.

Eu, licuriciul unui vis, parfum de lotus pătimaș,
Răscumpărat de-un curcubeu, salvat de vânt și ger vrăjmaș,
Nedivizat de stări de fapt, de legi proscrise sau furtuni,
Iubind etern, adevărat, sfințit prin har și rugăciuni.

Tu clipă veșnic peticită cu-ntârzieri fără răspuns,
Un joc al sorții răvășite, fără-nțeles, de nepătruns.
Strivește lacrima-ntre gene, nu suspina, fii fericit,
Îngroapă culpa și dorința, descântă visul ne-mplinit!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Până când?

Nu-ți las amintiri, nici doruri măcar,
Doar cântec de nai pe ape senine,
Prin fire de iarbă veni-voi arar
Să-ți scutur din rai polen din stamine.

Neliniști vor plânge în clopote reci,
Cadențe-ngânate din frângeri de lună,
Prin vis risipit, de umbre să treci,
Arcuș nins cu mirt să-ți cânte pe strună!

Mă caută în iriși de păsări năuce
De ceața te-adoarme în lacrimi de vânt,
Înalță o rugă cu îngeri sub cruce,
Când țipăt de fluturi vor geme-n cuvânt!

Să fugi unde știi că nimic n-a mai fost,
Nici ierni de mătase, nici oarbe suspine,
Nici meri altoiți de ninsori fără rost,
Sărac să rămâi de arderi străine!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răvaș de toamnă

S-a-mbrăcat în frac pădurea cu frunziș de chihlimbar,
Fluturi rătăciți prin ramuri o gătesc cu papioane,
Iar pe creste munții poartă un joben de porumbar,
Licurici ghiduși fardează grânele cu lampioane.

Greieri tandri ne răsfață cu refrene desuete,
Nucii aplecați de umeri încărcați de rod bogat
Ne alintă-n reverențe jertfind frunzele cochete,
Așternând covor de vise peste câmpul brun roșcat.

Rândunele ne descântă cu penaj de acuarelă
Desenând pe tâmple gânduri cu trifoi de patru foi,
În aromă de gutuie sub a timpului umbrelă
Te sărut cu toată vara strânsă-n vise de-amândoi.

În a sufletului vatră nicio umbră nu adie,
Autografe-ți las sub gene cu absint de păpădii,
Ți-am trimis postașii toamnei cu răvaș de bucurie,
Bem din cupe ceai de stele în calești de reverii!

poezie de (13 septembrie 2014)
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sclavii iluziilor

Atâția maci jertfit-au pe-al grânelor altare
Petale-nsângerate în căutări confuze,
Timbrând cu lacrimi mute, scrisori de dor amare,
Punând sărut cu patimi pe-al sufletului buze,

Desăvârșind iubirea nescriselor solstiții,
Plătind tribut pe vise și anotimp obscur,
Dorințe-au pastelat cu faguri de emoții,
Cernute fără milă de-al brumei toamnei ciur.

Asemeni lor și noi în turnuri încuiate,
Crucificăm iubirea pe muchii insipide,
Cu trupul biciuit de doruri disperate,
Cerșim o amnistie minutelor perfide.

Fac greve nesfârșite toții demonii constrânși,
Iar îngerii plătesc constant al vamei cost,
În grote ne ascundem neputincioși, învinși,
Sclavi veșnicei iluzii sub măști de gând anost.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Altoi din spic de dor

Se-mpodobește cerul cu stele-mpărătești
Și-n cer colindă îngeri în mantii cristaline,
Roz fluturi în cascade, de dor îi rătăcești,
Înnourate gânduri înseninezi în mine.

Cuvinte desfrunzite mi le-nflorești din ploi,
Din litere aldine îngemănezi povești,
Pictezi o galaxie cu râuri de culori
Culese din polenul narciselor cerești.

Când ape-nvolburate sub gene se adună,
Cu briza unui văl îmi spulberi necredința,
Tăceri și suferințe cu flori de crin și lună
Le mirui cu tandrețe și-mi mângâi neputința.

Știam că ești zefirul ce-adie cu petale,
Că din frânturi de vise aprinzi văpăi de foc,
Eternități aș vrea, să-mi fii veșmânt de cale,
Sărutul să-l sfințești cu mac și bucuioc. ,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu știi vreun anotimp?

Se joacă blânde raze prin frunzele pictate
De-nmiresmata toamnă cu dulcele ei rod,
Dansează crizanteme în câmpuri parfumate,
Eu te sărut cu vara plecată în exod!

Port jar de stele tandre îmbobocite-n gând,
Te-mbrac cu pacea frunzei să nu te doară ploaia,
E noaptea mai senină când visului mă vând,
Îți sunt atât de-aproape! Nu simți tu vâlvătaia?

Zadarnic te prefaci că rătăcești cărarea,
Ce duce înspre mine prin iarba necosită,
Absența mea te doare, botez ți-e neuitarea
Cu lacrimi de culoarea brândușei înflorită!

Oprește-mă puțin până se-ntorc lăstunii,
Prea multă toamnă tristă a poposit în tine
Și scrie-mă-n solstiții cu cioburile lunii,
Nicicând să nu mai sece fântânile din mine!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aproape voi uita

Cristale de albastru dansează în eter,
Dantele de lumină s-au strecurat prin nori,
În crinoline albe vin îngeri și mă cer,
Descuie porți de rai cu stele în culori.

La margine de clipă curg gânduri trecătoare,
Ninsoarea cerne dorul prin cetină de brad,
O umbră rătăcește în mine și mă doare,
Mai lasă-mă să cred că-n tine încă ard!

O liniște străină și-o iarnă nefirească,
Un anotimp în care, doar eu mă regăsesc,
De lacrima iubirii n-aș vrea să-ți amintească
Nici rest rămas din mine, nici clipe, de-ți lipsesc!

Doar două, trei cuvinte să-ți spun îmi mai doresc,
Fii vesel, fericit, zâmbește fără rost,
Păstrează-mă în suflet cât încă te iubesc,
Eu voi petrece-n vise cu cel care mi-ai fost!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărut de maci

Înstrăinat de toate mă irosesc în gânduri,
Apusuri nesfârșite s-au învoit cu norii,
Caut petice de cer prin ceață de-anotimpuri,
Doar fluturii speranței îmi mai alină zorii.

Te simt tot mai departe, însingurat și trist,
Parcă-nadins te-ascunde perdeaua grea de fum,
Nici îngeri nu se-ndura, mă-ntreb de mai exist
În amintiri de cobalt sau poze din album.

Ne-am tot promis duminici cu vise și iubire,
Dar s-a pierdut culoarea și ultimilor maci,
Miroase a durere, a moarte, despărțire,
Plâng versuri necitite, te-ntreb cât vrei să taci?

Cad ploi de resemnare și cresc lăstari de spini,
N-ai vrea să înflorească un curcubeu de flori?
Ți-aș spune te iubesc cu lacrimă de crin
Și ți-aș picta un zâmbet în sute de culori.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mac de neuitare

Plăsmuiri năuce se aștern grăbite,
Între zi și noapte pe cărări de fum,
Printre geana lunii, stele rătăcite,
Se strecoară palid între foi de-album.

Te petrec cu gândul, șterg indiferențe,
Din miraj sentința iernii a rămas,
Florile de gheață scriu cu ger absențe,
Cer fardat cu iele țes un bun rămas.

Îți trimit eșarfe ninse cu tăcere
Și un stol de vise ca un ultim dar,
Resturi de iluzii, n-am nimic a-ți cere,
Brume de-amintire fi-vor în zadar!

Te vor ține-n brațe aripi de himere,
Vei păstra sărutul ultim, de sfârșit,
Inserări albastre, crudă mângâiere
Vor durea o clipă. Uită! Te-am iubit!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să fiu iertată!

Rapsozii toamnei mele în gânduri se strecoară,
În timp ce frunza cade pe-aleea depărtării,
Vestale rătăcite destine trag de sfoară,
Aprind făclii de dor la țărmul înserării.

Trec dealul amintirii cu aripi de nălucă,
O siluetă-n brațe naiv o mai cuprind,
Suspină greieri blânzi, pe treapta clipei urcă
Chemări nedeslușite, în nopți ce se divid.

Luceferii jertfesc dorințe-n vieți grăbite.
Prin ramuri desfrunzite pășesc șovăitor
Neputincioase stele, în salbă de ispite,
Tresar înlăcrimate-n petala unui nor.

Predestinata vină, ce uneori mă doare,
Aceea de-a iubi cu suflet pur, întreg,
O voi lăsa să ardă în snop de resemnare
Pe-o palmă a uitării, parfumul n-am să-i neg.

[...] Citește tot

poezie de (6 octombrie 2014)
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șoapta unei vechi ispite

Floarea-soarelui zâmbește printre spicele de grâu,
Soarele-și alintă chipul pe oglinzile de râu,
Evantai de aripi albe își desfac în arc de cercuri
Pescăruși fără de număr, brăzdând cerul cu-arabescuri.

Stau sub clopotul amiezii ostenite-n veac nebun
Antagonice dorințe refugiate-n vis postum
Și-n ostrov de gânduri dense trec gondolele cu fluturi,
Umbre urcă treapta zilei amintind de începuturi.

De prin veri, de nicăieri joc abandonat mă cheamă,
Când o candelă aprind licurici neluați în seamă.
Șoapta unei vechi ispite se strecoară jucăușă
Cu magia unui dor printr-o-ntredeschisa ușă.

Se așterne liniștită ațipind în cuib de suflet,
Se preface abătută, gânditoare la ce cuget,
Dar din când în când oftează, în tăcere, vinovată,
Amintindu-și c-a intrat pe furiș, fără să bată.

[...] Citește tot

poezie de (12 august 2014)
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste din fereastra inimii

Într-un burg pestriț și vesel, pe o stradă oarecare
Un copil trecea zâmbind pe-o alee, la-ntâmplare
Și rotind privirea-n zare cum o fac copii-ades
La gheretă, în vitrină, un afiș de interes:

Vând căței cu ochi zglobii și cu părul cârlionțat,
Jucăuși, plin de iubire, cu boticul brun roșcat.
Curios nevoie mare, doritor de-un prieten drag,
Rușinos, zâmbind timid s-a oprit puțin în prag

Și cu vocea mai domoală l-a-ntrebat pe vânzător:
Care-i costul, cum sunt câinii, dac-a fost vreun doritor.
La auzul celor doi, cinci căței au dat năvală,
Făcând tumbe, alergând, foarte-atenți la cleveteală.

Unul singur, mai sfios, necăjit, blăniță sură,
Rezemând codița mică pe sandala gri de zgură
L-a privit cu îndoială pe băiatul curios,
Cu ochi triști, năsuc rozat, vrând să pară bucuros,

[...] Citește tot

poezie de (30 iulie 2014)
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Ines Vanda Popa despre gânduri, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info