Ioan Petru Culianu despre superlative

Existenţialismul, acum, la distanţă de câteva zeci de ani, apare deplorabil. Şi începând nu de la numele mici, ca Sartre, dar chiar de la cele mai mari, ca Heidegger... Heidegger aparţine unei tradiţii filozofice care trece prin partea cea mai proastă a teologiei creştine - memento mori, meditaţia asupra morţii -, nu ţine de partea ce mai fascinantă a teologiei creştine, care e multiplicarea lumilor, explorarea posibilităţilor necunoscute ale lui Dumnezeu, în care omul n-are nici un rol important. A crede că eşti umanist numai pentru că te frămânţi asupra morţii unui om mi se pare o greşeală capitală.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculenţa simbolului lui Dionysos nu e frecventă, însă el are un lucru deosebit, anume că atinge straturile cele mai adânci ale intenţiilor filozofilor moderni, reprezintă oarecum limita însăşi la care gândirea lor e silită să se oprească.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interviul a avut loc în pragul noului mileniu şi a luat o întorsătură ciudată. Istoricul - profesorul Montbaillard - se simţea vizibil încurcat faţă cu Tozgrec, care împrumutase înfăţişarea unui bătrân destul de curat. În pofida unei păreri dintre cele mai răspândite, ce prilejuise pariuri extravagante la Chicago şi la Tampa (Florida), nu semăna deloc cu Bhagwan Shree Rajneesh. Nici că fiecare-l vedea în alt fel, cum s-a pretins adesea, nu era adevărat: imaginea sa era fixă şi, la drept vorbind, puţin impozantă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câtva timp cei doi fraţi Garcia fuseseră puşi în libertate, dar ei stăruiseră să li se dea cadavrul tatălui lor, ceea ce era imposibil, deoarece cadavrul fusese zvârlit într-o groapă comună, laolaltă cu cele ale altor defuncţi anonimi. Incapabili să muncească, se aşternuseră la drum către sat de-a lungul căii ferate, hrănindu-se cu ierburi, rădăcini şi resturi alimentare aruncate pe geam de călători mai cu stare decât ei. Găseau de asemenea din belşug şi mucuri de ţigări de toate mărcile, chiar şi din cele mai scumpe.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vârsta de şaptezeci şi doi de ani, Al-Kindi, marele, veneratul, omul cel mai de seamă al Islamului după Profet, dispăru în nimic. Nu i s-au mai găsit nici turbanul, nici brăcinarul, nici carnea, nici oasele. Se volatilizase pur şi simplu, trecând de la starea de prezenţă la cea de absenţă. Iar această trecere a rămas unul din cele mai mari mistere ale credinţei noastre.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deveni din ce în ce mai limpede că discursul lui Tozgrec la schimbarea mileniului nu conţinuse ameninţări zadarnice. Jocul Adevărului intrase de acum în lume, fără ca prin aceasta omenirea să devină mai bună. Obligaţia colectivă şi individuală de a spune adevărul sub presiunea posibilelor dezvăluiri ale unui Tozgrec omniprezent şi omniscient duse treptat la dispariţia comerţului cu stupefiante şi mai avu şi alte implicaţii, ca de pildă aceea că bancherii nu mai puteau prospera prin afaceri ilegale, maculiştii nu mai puteau cotropi ţările recalcitrante sub pretextul de a le elibera de sub jugul imperialist, agenţiile de spionaj se vedeau constrânse să-şi dea afară personalul pentru că nu mai erau în măsură să organizeze operaţiuni secrete, directorii întreprinderilor maculiste erau siliţi să admită că sistemul lor economic era o catastrofă. De atâtea ori a apărut Tozgrec ca să rectifice cele mai abile minciuni ale politicienilor, ale şefilor de stat şi chiar ale oamenilor umili, încât acum toată lumea îşi dădea din răsputeri silinţa de a face adevărul suportabil. Dar aproape întotdeauna adevărul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul se precipită să-şi rostească discursul final, dar Tozgrec nu se grăbea să iasă de pe platou şi, deşi camerele încetaseră să mai transmită, găsi mijlocul de a rămâne pe ecranele câtorva sute de milioane de televizoare pentru a dezvălui în faţa întregii lumi datele unuia dintre cele mai interesante scandaluri internaţionale. Începu prin a revela numele şi adresa unui personaj extrem de puternic care lucra în interstiţiile politicii, adică pe acel teren aparţinând serviciilor secrete unde ţări cu ideologii opuse au totuşi interese comune. Cu neputinţă de înţeles motivele subtile ce-l determinaseră pe Tozgrec să-l expună pe acel om, colaborator la vreo douăzeci de agenţii de informaţii. Evident, o ploaie de gloanţe îl doborî pe loc, căzură guverne, bănci săriră în aer, armate se revărsară în Golful Smaraldelor şi podişul cu vechea-i hacienda sau schit, ce-o fi fost, se făcu praf şi pulbere, lovit de cele mai puternice explozive: Tozgrec depăşise fără nicio discuţie orice măsură imaginabilă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chinuiţi şi înspăimântaţi, locuitorii Jormaniei nu visau decât să scape de Preşedintele Gologan; nimeni însă n-avea nici forţa şi nici curajul de a organiza o mişcare coordonată de protest. Şi totuşi exista o putere capabilă să-l răstoarne: marele Imperiu Maculist, care adusese la putere regimuri maculiste în numeroase ţări satelite, între care şi Jormania însăşi. Politica Imperiului era cât se poate de pragmatică: fiecare regim subordonat era lăsat să-şi urmeze cursul, cu condiţia să afişeze idei maculiste şi să se opună oricărei influenţe imaculiste şi existenţei proprietăţii private. Dezastrul jorman îi neliniştise pe funcţionarii Imperiului: prăbuşirea economică a unei republici maculiste, ca şi nemulţumirea generală a populaţiei, trebuiau evitate cu orice preţ. Cu toate acestea, Imperiul excludea posibilitatea unei intervenţii directe în Jormania, deoarece această ţară profesa una dintre cele mai ortodoxe ideologii maculiste (inspirată din opera lui Maculatus însuşi şi mai ales din directivele lui Gologan, foarte abundente şi perfect contradictorii, dar impregnate de un autentic spirit maculist), în aşa măsură încât, contrar Imperiului însuşi, ea nu admitea existenţa nici unei, dar într-adevăr a nici unei proprietăţi private.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă a fost cunoscut prin ceva în vremea sa, Isa ibn 'Ali al-Kashkari a fost mai ales cunoscut prin putinţa-i de a rezolva rapid şi cum se cade cele mai delicate treburi care necesitau o investigaţie poliţienească. Nu întotdeauna accepta să se ocupe de aşa ceva, iar criteriile alegerilor sale n-au fost niciodată înţelese; căci îi refuza deopotrivă pe bogaţi şi pe săraci, pe disperaţi ca şi pe profitori. "Oare Allah vă explică de ce plouă sau de ce e vreme frumoasă?, fusese el auzit spunând când cei pe care-i respinsese erau prea din cale afară de mâhniţi. Dacă i se făcea milă de ei, le dădea ceva bani; dar niciodată nu revenea asupra unei hotărâri.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fix la miezul nopţii, după ora Jormaniei, 3.400 de nazorabi (zorabi înotători: li se injectaseră hormoni de nataţie), recrutaţi dintre cele mai brutale pisici vagaboande din Maculburg, trecură în linişte râul Putan. Fără să întâmpine vreo rezistenţă, nimiciră câteva posturi jormane de frontieră şi se afundară în teritoriul ţării. La Jorjan, agenţii secreţi ai Bedeker-ului dădură drumul altor zorabi în incinta fostului palat regal; dar ei fură răpuşi înainte de a-l fi putut atinge pe Jacan, fiul defunctului preşedinte. În lunile următoare, acesta îi luă locul tatălui său în fruntea clanului Gologan-Mortu, cuprinzând 78 de unităţi familiale (de aceea era adesea numit "clanul celor 78" sau pur şi simplu "cei 78"), care alcătuiau şi guvernul ţării.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii neguţătoreau activ toate astea, căci legenda lui Tozgrec devenise cel mai important obiect de curiozitate al întregii omeniri: izvor de speranţă pentru unii, ea constituie un motiv de îngrijorare pentru toate puterile instalate, laice şi religioase, şi înainte de toate pentru poliţiile secrete din toate ţările. Pe bună dreptate Ivanovii, Smithii, Lopezii etc. se simţeau foarte îngrijoraţi de faptul că Tozgrec părea să fie cu adevărat în posesia unora din cele mai bine păzite secrete de-ale lor şi, încă mai rău, că nu şovăia să le facă publice, punând clar în primejdie interesele colective în profitul unor indivizi fără importanţă. La început, fiecare serviciu secret ar fi voit să pună mâna pe el cu titlu individual, căci omul ăsta era o mină inepuizabilă de informaţii vitale.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea noastră, şoarecii sunt folosiţi pe o scară fără precedent în sociobiologie, încât se poate în mod legitim ridica întrebarea dacă eu nu cumva supraestimez importanţa cazului lui Mayow. Trebuie să admit că există în el ceva foarte primitiv, dar, după cum ne arată antropologii, lucrurile primitive nu sunt obligatoriu depăşite dacă le comparăm cu cele mai elaborate. Astăzi, de pildă, ei supun şoarecii, singuri sau în cupluri, unor condiţii de stress crescând, cauzat de un zgomot comparabil cu acela al frigiderului meu, doar că din ce în ce mai puternic. Şoarecii singuri îşi pierd somnul şi libidoul şi în cele din urmă mor; cuplurile, dimpotrivă, încep să se bată, îşi ling rănile şi supravieţuiesc atât cât ţine viaţa lor de şoareci. Cercetătorii folosesc acest exemplu spre a dovedi că e mai bine să te căsătoreşti, decât să arzi, dar eu nu sunt deloc sigur că au dreptate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au venit la rând alte puteri şi continente şi Tozgrec nu cruţă pe nimeni, încât echilibrul se mai restabili oareşicât. Partea cea mai gravă o constituiau informaţiile privind operaţiunile ultrasecrete (inclusiv Operaţiunea Pace), pe care Tozgrec le furniza în timpul vizitelor sale şi de care ziariştii profitau fără ruşine. Dezminţirile nu foloseau la nimic şi trebuiau mereu schimbate nişte planuri minuţios puse la punct. Autorităţile ţării, cu sprijinul entuziast al Ivanovilor, au lansat o interdicţie împotriva prezenţei ziariştilor în Golful Smaraldelor; Smith s-a opus cu tărie, în numele principiilor democraţiei. O discuţie la cel mai înalt nivel determină autorităţile să revină asupra deciziei, sub ameninţarea infailibilă a sancţiunilor economice. Dar scandalul izbucni şi mai puternic când Tozgrec dezvălui unele dintre cele mai bine păstrate secrete ale Mafiei şi ale băncilor. Un val de asasinate, puse pe seama teroriştilor suedezi, zgudui cele două continente.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezicerile lui Tozgrec erau întotdeauna extrem de precise şi corecte până în cele mai nesemnificative amănunte şi acopereau toate domeniile, chiar cele mai tăinuite. Astfel i-a comunicat el unei emigrante din Imperiul Maculist numele agenţilor din Bedeker-ul Imperial care-i trădaseră şi-i arestaseră fiul, ca şi pe acelea ale doctorilor ce-l torturaseră în spitalul psihiatric, şi a informat-o că circumstanţele internaţionale i-ar grăbi eliberarea; nevestei unui industriaş sidolian i-a spus că soţul ei, el însuşi un mafioso, îşi simulase propria răpire ca să evite falimentul şi că-l va revedea teafăr şi nevătămat înainte să dispară vreo câţiva ani la închisoare; unei călugăriţe din Polonia i-a prezis că preotul J. nu va avea soarta atâtor confraţi ai săi şi va apărea din nou cu câteva cicatrice în plus, dar în rest bine sănătos, fiindcă arhiepiscopul va avea de astă dată o armă formidabilă împotriva răpitorilor lui din poliţia secretă; unei fete sosite cu maică-sa din Africa de Sud i-a destăinuit că mai era foarte puţin până la eliberarea tatălui ei, care va deveni ministru în cel dintâi cabinet democratic al ţării; şi aşa mai departe.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva luni, vilele conţineau cele mai sofisticate aparate pe care tehnica umană izbutise să le construiască; semănau între ele până în cele mai mici detalii, căci fuseseră copiate unele după altele cu preţul a nenumărate eforturi ale spionajului industrial. Aparatele acestea puteau detecta prezenţa unei muşte la zece kilometri distanţă; reacţionau la cea mai slabă sursă de căldură şi dădeau de îndată alarma dacă vreo coajă de var se desprindea cumva de pe plafonul vechii hacienda sau dacă arcul vreunui jilţ antediluvian ceda, în orice cameră ar fi fost să fie. În timp ce ecranele verzi ale tuturor acestor maşinării indicau în mod constant că nu era nimeni în interiorul clădirii, Tozgrec îşi continua imperturbabil apariţiile, când ca bătrân maiestuos, când ca cerşetor păduchios. Şi totuşi hacienda era scrutată îndeaproape, vreo sută de obiective de camere şi de microfoane ţinând-o sub observaţie în fiecare clipă. În cele din urmă sosi şi presa la faţa locului, ocupând hotelul pe jumătate gol. La oarecare distanţă, în nişte barăci şubrede înălţate în grabă, mii de oameni din toate ţările lumii aşteptau cu nerăbdare să-i viziteze Tozgrec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine veşti pot fi mai neliniştitoare decât dispariţia unui om, chiar dacă aceasta nu e în întregime neaşteptată. O moarte, chiar atroce, este un reper sigur; dar cum poţi să-ţi frânezi imaginaţia de a produce fantasmele cele mai năprasnice în legătură cu dispariţia unui prieten? Torturat, mutilat, distrus fizic şi psihic în abatoarele puterii? Nici o supoziţie nu e infirmată de realitate: ba chiar, poate că nici o supoziţie nu este atât de teribilă ca realitatea (minţile unora, incapabile de a vedea departe, pot născoci infernuri rafinate). Poate, desigur, astfel de consideraţii trebuie ţinute departe de familia dispărutului; dar cine ar fi în stare să mai întreţină acum speranţe false? Aceleaşi fantasme se perindă, desigur, până la limita suportabilităţii, şi prin inima celor dragi; este mai moral a le trece sub tăcere, sau este mai moral a le pune sub ochii responsabililor încă neidentificaţi, dar bănuiţi de fiecare? În această agonie pe care ne-o înfiripă imaginaţia şi de care noi, prietenii dispărutului, nu putem scăpa prin nici un mijloc, viclenia raţiunii strecoarţ totuşi un gând consolator, provenind dintr-o veche familiaritate cu istoria şi cu veşnica realitate a Puterii.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!