Nici nu mă lași, nici nu mă dai
ce-ai pus în șoapta florilor de mai
de încă-mi înfloresc salcîmii?
nici nu mă lași nici nu mă dai
uitării scrise-n spuza vremii
ce-ai pus în dor de mă-nfior
când pielea mea te strigă-n noapte
de ce-n retină mi-ești covor
de palme buze și de șoapte?
ce-ai pus pe tâmplă când o mângâiai
de-mi uneltește gând cu gând
și cum să-i spun inimii - Stai!
când fluvii roșii simt curgând
ce-ai pus pe sâni de-mi tot tresaltă
când îți respiră amintirea
resimt și-acum gura-ți o daltă
cioplind sărutul și iubirea
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două arce
Între două arce... zări de cer purtate,
te văd prins, iubite, între zi și noapte;
mâinile deschise către amândouă -
în văzduh de cruce trupu-ți plin de rouă.
Te văd prins, iubite, între zi și noapte,
blândă resemnare prin singurătate;
ochii tăi cu sete par că mie-mi plouă -
ah!... ce mai aversă'i roua dată-n două.
Blândă resemnare prin singurătate,
țin pe umeri cerul plin de apostate,
cearcănul meu fuge, mă trădează-mi pare,
vrea să-mi dau sfârșitul pe o 'mbrățișare.
Țin pe umeri cerul plin de apostate,
brațe ce sunt arce-n zări apropiate;
gleznele ce-ți prind... crucea mea de rouă,
blândă-i răzvrătirea dată pe din două.
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curge dor în ploi de stele
Roua-n talpa mea desculță
astăzi dorul mi-l ațâță
dor de ploaie și izvoare
și-alte tehne curgătoare.
Dor de cer cu stele-aprinse
când sta luna în culise
și prin voalul de-ntuneric
gura gurii-i era petic.
Când prin voal de perle, sânii,
precum vedrele fântânii
săturau buzele-ncinse
cu săruturi interzise.
Săturau buze și trupuri
sărutări cu gust de purpuri
iar când ploi ne erau hramuri
închinam iubirii lamuri.
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paparude-n vieți cerute
Când de mine-ți va fi dor
să-mi azvârli într-un izvor
straiele din frunze crude
ceru'n țărnă să mă scuipe.
Să-mi faci sălbi de firfirici
praguri să mă-ntorn pe-aici
moartea morții să mi-o calc
să-i scriu vieții'n catafalc.
Brusturi, fagi, stejari, aluni,
arbori, pravili din străbuni,
când țeși frunzele ofrande
zețuiește-mă'n ghirlande.
Cheamă și mă cere-aproape
Domnul să mă-ntoarcă ape
cerul pieptul să-și descheie
să-ți curg ploaie și femeie.
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei care m-au vrut frumoasă
Plâng gutuii în livadă, dezgoliți, bătuți de ploaie
Și în piept încep să-mi ardă, amintirile-n văpaie...
Uite, se mai duce-o toamnă, ruginește-n tâmple viața,
Și mi-s anii blândă damnă, ce-au încununat povața.
Nu-i regret deși făcut-am, din furtuni noi curcubeie
Și paharele umplut-am cu speranțe de femeie.
Mă grăbesc tot mai agale, căutând frumosu-n toate
Zorii îmi sunt madrigale și-înserările-s bogate
În trăiri duminicale, ce au orizonturi date
Când, inima-mparte-ocale, cu emoție brodate.
În cotloanele gândirii, adunat-am mii de taine,
Șlefuind darul vorbirii îmbrăcat-am doru-n haine
Și-am ascuns tâlcul iubirii și ne/împliniri tăcute
În metafora uimirii și-n sintagmele durute.
Cei care m-au vrut frumoasă au pierdut lupta cu mintea
Ce-am iubit-o luminoasă, totdeauna fiind puntea,
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul caloian
Nu știu unde mi-e umbrela cuvintelor,
astăzi plouă descătușat
cerul germinează pământul
fără nici o logică bălțile-s curate.
Starea asta nu m-a murdărit pe tălpi.
Plouă tandru învoit și calin
gândul liber din creștet până în pori
sub streașina ropotelor recunoscute
dezmiardă ineluctabile ofrande.
La orizont se întrevăd tot orizonturi.
Franjuri de rouă în cununi de lumină
își julesc genunchii de tâmplele mele,
în ape limpezi sufletul caloian
uită restrictivele flori de mucava.
Ploaia e stepena liniștii mele.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înfrigurare
Va veni o zi în care,
fremătând cu nerăbdare,
vom strivi distanța toată
cu iubire 'nvăpăiată.
Și ne-o stinge numa' versul
ce străbate universul
făcând șopote să plângă,
calde-n piept. În partea stângă.
Nu ne-om răcori de toate
câte-n taină's adunate,
dar măcar o bună parte
le-om simți. Ca și nemoarte.
Cele vii fi-vor de-a pururi
flăcări inimii contururi,
iar în cercu'n care plouă
vom fi doi. Oameni de rouă.
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimă de jar
Fi-ți-ar dragostea să-mi fie
templu-n trup prin poezie,
să-mi răsfiri cuvinte două
până litere-o să-mi plouă.
Fi-ți-aș tălpi însângerate
de aici și pân'la moarte,
soartă răsturnată-n soartă
până bolta ne-o fi poartă.
Fi-ți-aș și parfum și rouă
picuri despicați în două,
să fiu dor, să fiu și chin,
sufletul când mi-l închin.
Fi-ți-aș toamnă, primăvară,
vară și-apoi iarnă iară,
inimă să-ți fiu... de jar,
când iubești... ce n-ai habar.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La granița dintre noapte și zi
Fă-mă, la granița
dintre noapte și zi
să-mi plângă trupul
în picături de rouă
pe mătasea purpurie.
Ține-mă în brațele tale,
și-mi îngenuchează
sufletul de femeie,
fi-mi ploaie de meteoriți
în valsuri de împotriviri.
Respirația mea strecoar-o
în palma tandră a sufletului tău,
și dă-mi din ea porții delicate
de săruturi fără antidot.
Îngenunchează-mi pleoapele
sub vraja mângâierilor tale,
supune-mi gura tăcerilor
amestecate cu parfum de noapte
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antipoem, mie, ție, lor
Știi câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
și câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?
Știi câtă ploaie
a-îmbătat țărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
și emoții flude
când noi credeam că
cerul nu ne-aude?
Știi? Și nonsensul
ne părea c-avea culori
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
(A)tras
pedepsește-mă, Doamne
pentru toate faptele mele
și iartă gânduri paupere
ce canonesc ne/glăsuirile
așa precum
(ades)tăinuirile inimii
mi-au poruncit
dorurile
tainele
invocările
ploile
răspândirile
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La granița dintre noapte și zi
Fă-mă, la granița
dintre noapte și zi
să-mi plângă trupul
în picături de rouă
pe mătasea purpurie.
Ține-mă în brațele tale,
și-mi îngenuchează
sufletul de femeie,
fi-mi ploaie de meteoriți
în valsuri de împotriviri.
Respirația mea strecoar-o
în palma tandră a sufletului tău,
și dă-mi din ea porții delicate
de săruturi fără antidot.
Îngenunchează-mi pleoapele
sub vraja mângâierilor tale,
supune-mi gura tăcerilor
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la ploaie, dar cu o relevanță mică.
Felinar la chindie
Te-ntreb dacă vântul și ploaia
ți-au fost uneori paradis?
Ori dac-ai simțit cum bătaia
iubirii din piept te-a ucis?
Te-ntreb dacă luna pătrată
cu ochii de-ntuneric profund,
ți-e soră și mamă vreodată,
prin doruri cu iz floribund?
Te-ntreb de-ai iertarea cunună,
dichis peste greul ce-a fost?
De știi să înfrunți o furtună,
redând curcubeului rost?
Te-ntreb, când poteca de soare
cu pasul iubirii-ai parcurs?
Și-arpegii din nori și din floare,
în câte buchete-ai cuprins?
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Candori cărunte
Cine-ar fi zis că-i un simbol
sărutul tău strivit pe sânu-mi gol?
Că fac din șoapte calde, dicționar,
iubitul meu, cu tâmple de cleștar?
Cine-ar fi zis că, timpul, poate țese
mătăsuri grele, din crâmpeie-alese?
Când ploaia sfântă'n ultimul hotar,
cădea discret, pe-amarul din amar?
Cine-ar fi zis, concav și-atemporal,
când trupurile ni-s amonte și aval,
că-ntr-o beție, de mișcări duioase,
vom fi doar sânge, clocot, coapse?
Cine-ar fi zis că-mi caut mântuire,
spovadă nudă'n, vatra-ți, de iubire?
Când sub puterea lunii'n, dor tăcut,
eram mătănii, rupte-n așternut?
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Slove-n balanță
iară mi-e toamnă
zbucium și vamă
lacrimi proscrise-n
marasme de vise
cin' să le vadă
cum să-nțeleagă?
număr cocori
fluturi și nori
fără să știu
de-am să mai fiu
dar am s-aștept
vernalu-ți semn
răstorn în gând
frunze și vânt
ploi și speranță
slove-n balanță
m-apasă greu
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce arbori?
te-ai gândit vreodată la noi
ca la doi arbori plecând
dintr-o aceeași rădăcină?
un murmur de frunze-față în față
spate în spate-amurguri de gânduri
darabana sunetelor izbite
pe obraji nezvântate ploi
într-un același spirit verde
noaptea serenităților noastre
te-ai gândit vreodată la noi
ascultându-ne tăcerea fragilă
din lumi diferite sub un același cer?
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două trenuri
Între două trenuri o cafea amară
Între tu și eu, noi cu Dumnezeu
Între ieri și azi dulcea-ți nepovară
Ce mi-ai dăruit-o când mi-a fost mai greu
Printre ploi cu soare nori-mi risipiți
Calde anotimpuri roadele-ale iubirii
Pe-un duet de gânduri noi doi rătăciți
Sărutați de-o soartă-n valurile firii
Între-un cer și altul stele mii și mii
Buzele-ți fierbinți dezlegându-mi gura
Palmele-ți odihnă-n tâmple argintii
Noaptea când femeia și-a uitat scriptura
Între zi și noapte amiezi cuminți
Duioșii scăldate-n boabele-ți de rouă
În amurg decentul ce ne-a scos din minți
Ți-a iscat tumultul: Uită-te cum plouă!
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
De te-întâlnești cu toamna
Motto-ul meu, cu-o-aceeași intonare, ți-l dărui azi adiționare. Deși nimic nu-i la-întâmplare când nu-ți scriu gânduri oarecare. Câte toamne- întâmplătoare-în ploi de suflet viața are? Câte valsuri-s pe-un acord, când ți-e cordul clavicord?
☆☆☆
De te-întâlnești cu toamna,
să-i spui că am iertat-o,
și-i uit toată meteahna,
ce-a-mprăștiat tristeți.
Știi? Mantia trăirii
cu tine-am îmbrăcat-o,
brodând uni-culoarea
întregii mele vieți.
De te-întâlnești cu toamna,
să-i spui că mi-este bine,
chiar de castanii-n dungă-îmi șoptesc, înlăcrimat.
Dar însăși ploaia-mi țese
din lacrimile-i fine
mărgele-nrourate
pe-un pas nearendat.
De te-întâlnești cu toamna,
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gutuie-n vers! Cu scorțișoară!
În ziua-n care-ai înviat
Erai copil, erai bărbat
Erai și toamnă și durere
De revedere.
Și-n ziua-n care-ai apărut
La poarta dorului tăcut
Erai și ploaie și-ntâmplare-n
bazarul meu. De tâmple goale
Când plopii se jeleau de frunze
Pe banca viselor nespuse
Cerneam priviri întrebătoare
Cu resemnare.
Belșugul de smochine triste
Cafeaua care, se răcise
N-aveau nici gust și nici savoare
N-aveau culoare.
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dilemă
Cine ești tu, vânzător de speranțe,
Ce șoapta-și respiră prin sângele meu?
Ești suflet-pereche, cu drept de creanțe,
Sau demon ce-și vinde păcatul cel greu?
Tu, ești vrăjitorul privirii pierdute,
Uitată de vreme, în goluri de timp,
Îmi scaperi scântei pe tâmplele-abrupte
Și-mi faci din iubire un alt anotimp?
Felina ce-atacă, mereu la-ntâmplare,
Gustând carnea dulce de-un alb nepătat,
Drumețul ce-oferă, zâmbind, la plecare,
Sărutu-i și-o floare, c-un gest elegant?
Năluca din noapte, cu buzele-i calde,
Și-atingeri divine'ntr-un joc voluptos,
Ce-mi mângaie cerul, nădejdilor moarte,
Și-mi toarnă în suflet iubirea-i prinos?
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Iolanda Șerban despre ploaie, adresa este: