Ce nostalgii aduce toamna
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de gura-ți,
Câtă dorință de extaz și cât de mult doresc să-mi fii?
Mă înfioară depărtarea și peste frunze nu e umbra-ți,
Să-mi amintească miezul zilei în miezul nopților târzii.
*
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de mâna-ți,
Să-i simt tandrețea de mătase ș-atingerea de catifea?
Mă înfioară depărtarea, când ziua-mi este fără ziua-ți,
Ce surdă este noaptea asta, oricât i-aș cere să te dea...
*
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de totu-ți,
Ce fac cu toamna-mi fără tine... fără făptura adorată?
Mă înfioară depărtarea, ce doare pasul fără mersu-ți,
Ce noapte fără de culoare, ce dor îmi e de tine toată!
*
Câtă dorință de extaz și cât de mult aș vrea să-mi fii,
Ce nostalgii aduce toamna... în miezul nopților târzii!
poezie de Ion Apostu (1 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căldura ta-i tot ce-mi lipsește
Ce rece-i vântu-n seara asta... ce rece-mi este fără tine,
Căldura ta-i tot ce-mi lipsește, alintul tău e tot ce vreau.
Și vântul... iară-i prea obraznic, aleargă după cum îi vine,
Căldura ta-i tot ce-mi lipsește, ce zile calde-mi mai erau!
Ce rece cade... seara asta, mi-e frig și nu am niciun trenci,
Mă încălzesc când te gândesc, la gât îmi trebuie-un fular.
Și seara-i mult prea zvăpăiată... și parc-acoperă un clenci,
Căldura ta-i tot ce cunoaște... un tâlc ascuns... și nebular.
Ce rece vine... noaptea asta, pe străzi domnește frigul rege,
Mergând agale... te gândesc și mă-ncălzesc fără de ghete!
Și noaptea-i neagră și-i regină, nu-i nimeni care s-o renege,
Căldura ta e prea departe... și-mi este dor... și-mi este sete.
Căldura ta-i tot ce-mi lipsește... alintul tău e tot ce vreau,
Ce reci-s nopțile de-acuma, ce nopți fierbinți ne mai erau!
poezie de Ion Apostu (4 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la noapte, dar cu o relevanță mică.
Pe unde ești?
Pe unde ești, iubito, pe care-a lumii parte,
Ne vede, oare, luna, odată pe-amândoi?
Privim aceleași stele, suspini și tu în noapte,
Țintind cu ochii triști spre visul de apoi?
Pe unde ești, iubito, pe ce tărâm de basm,
Pe unde-ți umblă pașii, ce flori ți se supun?
Mai știi să pui în vorbe acel entuziasm,
Acel fierbinte patos ce mă făcea nebun?
Pe unde ești, iubito, prin care emisferă,
Din ce-ți mai faci cununa? Din flori de portocal?
Ce-ți dăruiește timpul, iar clipa ce-ți oferă,
Ai mai umplut, ca mine, cu lacrimi un pocal?
Pe unde ești, iubito, te mai apasă dorul,
Sunt mările albastre sub arzătorul soare?
Trecutu-i muribund, pe moarte-i viitorul,
Privesc pe geam afară, începe o ninsoare...
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea mea de-o vară
Zâmbeau cireșe coapte, de soare alintate,
Când chipul tău frumos văzut-am prima oară.
Ți-am admirat făptura... până târziu în noapte
Și până-n toamnă-ai fost iubirea mea de-o vară.
Se-ngălbenise câmpul... de aurul din grâu,
Gingașii trandafiri 'și-mbujorau bobocii,
Când ochii tăi mai limpezi ca apa unui râu
Vorbit-au mult mai tandru, cu mult deasupra vocii!
Nu am avut curaj, nu am putut să-ți spun
Că te-am iubit în taină în toată vara asta!
În vise te-am avut... prin clăile de fân...
Se stinge însă vara și toamna-i ca năpasta.
Cireșii își pierd frunza și-i grâul treierat,
Nu știu de-oi mai putea măcar să te visez.
În toată vara asta mi-a fost mintea-n păcat,
Trăind apuse vremuri... de tânăr amorez.
[...] Citește tot
poezie de Ion Apostu (26 august 2014)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu te doresc cum ești
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe-o copilă,
Și mă-nfior de tine... dorința îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Și spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe dorința
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopțile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi ești credința
Și-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum ești, îmi ești ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum brațele-mi te vor.
Ești amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Ești vinul ce mă-mbată... de dragoste și dor.
*
Eu te doresc cum ești și-mi ești cum te doresc,
Timpul nu poate șterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... și-ți dau tot ce-i firesc
Și mă-nfior de tine, când trupu-ți îmi rimează.
poezie de Ion Apostu (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte bună, femeie !
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a știut
să-ți spună "bună dimineața"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care și-a pierdut primăvara și vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care și-a pierdut
orele și minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!
Bună seara, femeie!
[...] Citește tot
poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-i că fuge doru-n lume
Frunză verde, care-ai fost, galbenă frunză pe ducă,
Bate vântul trist și rece... suflă-n vale, sulfă-n ciucă!
Sufletul stropșit de gânduri, ar fugi, acum, cu ploaia,
Ochii dor de truda nopții, toamna-mi vântură odaia.
Cerule-nvelit de nouri... un' ți-ai dus vremea senină,
De ce lași vântul să sufle... din văioagă-nspre colină?
Schingiuit... se vaită dorul... ca-n gheare de căpcăun,
Mi-e că scapă și-o să fugă, mi-e că nu pot să-l adun.
Brumărel, cu chip de brumă, frunză verde ce ai fost,
Curge ploaia din văzduhuri... ca o bleandă fără rost.
Vântul leagănă și-ndoaie toți copacii... ca-ntr-un joc,
Truda nopții arde ochii... îmi ard ochii de-al tău foc.
Cerule, ascuns de ochii-mi... galbenă frunză pe ducă,
Bate-un vânt rece și trist... toate-mi sunt ca o nălucă.
Pe la geamuri se sparg picuri, verde-i pădurea de pin,
Mi-i că fuge doru-n lume, mi-e că nu pot să-l mai țin.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfum de epocă
Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanțe, din frumuseți îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru și veșnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viața... cu-aceiași timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-și n-are duplicat.
Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinerețe,
Un vechi parfum, stors din dorințe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopți topite-n patimi, de nopți cu nuferi de noblețe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzlețe prin istorii.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopți cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanțe vechi ce le ascult.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Apostu despre noapte, adresa este: