Noapte bună, femeie !
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a știut
să-ți spună "bună dimineața"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care și-a pierdut primăvara și vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care și-a pierdut
orele și minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!
Bună seara, femeie!
[...] Citește tot
poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe unde ești?
Pe unde ești, iubito, pe care-a lumii parte,
Ne vede, oare, luna, odată pe-amândoi?
Privim aceleași stele, suspini și tu în noapte,
Țintind cu ochii triști spre visul de apoi?
Pe unde ești, iubito, pe ce tărâm de basm,
Pe unde-ți umblă pașii, ce flori ți se supun?
Mai știi să pui în vorbe acel entuziasm,
Acel fierbinte patos ce mă făcea nebun?
Pe unde ești, iubito, prin care emisferă,
Din ce-ți mai faci cununa? Din flori de portocal?
Ce-ți dăruiește timpul, iar clipa ce-ți oferă,
Ai mai umplut, ca mine, cu lacrimi un pocal?
Pe unde ești, iubito, te mai apasă dorul,
Sunt mările albastre sub arzătorul soare?
Trecutu-i muribund, pe moarte-i viitorul,
Privesc pe geam afară, începe o ninsoare...
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e searbădă sub pași cărarea
Când nu îmi ești, mi-e tare greu, mi-e rece, frig și mi-e urât,
Mi-i totul trist... m-apasă toate, simt că-mi lipsește fericirea.
Simt cum m-afund și cum mă sting... ca farul cel mai amărât,
Orbecăi cum orbecăiește, un ins pierdut... pierzând menirea.
*
Când nu îmi ești, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mă doare-o tristă melodie, mi-e timp nostalgic și mă doare.
Simt că nu văd sub pași cărarea... că drumul este mai îngust,
Orbecăi cum orbecăiește... un ins răpus de-a ta... grandoare.
*
Când nu îmi ești, îmi moare timpul și-i timpul fără existență,
Mi-e cântecul cu note-amare, mi-e vremea gri și-i dezolantă.
Mi-acopăr sufletul c-un giulgiu și mă-nconjor... cu penitență,
Orbecăi cum orbecăiește... pribeagu-n lumea-i... ambulantă.
*
Când nu îmi ești, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mi-e searbădă sub pași cărarea, e drumul searbăd și îngust.
poezie de Ion Apostu (23 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.
Eu te doresc cum ești
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe-o copilă,
Și mă-nfior de tine... dorința îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Și spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe dorința
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopțile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi ești credința
Și-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum ești, îmi ești ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum brațele-mi te vor.
Ești amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Ești vinul ce mă-mbată... de dragoste și dor.
*
Eu te doresc cum ești și-mi ești cum te doresc,
Timpul nu poate șterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... și-ți dau tot ce-i firesc
Și mă-nfior de tine, când trupu-ți îmi rimează.
poezie de Ion Apostu (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce nostalgii aduce toamna
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de gura-ți,
Câtă dorință de extaz și cât de mult doresc să-mi fii?
Mă înfioară depărtarea și peste frunze nu e umbra-ți,
Să-mi amintească miezul zilei în miezul nopților târzii.
*
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de mâna-ți,
Să-i simt tandrețea de mătase ș-atingerea de catifea?
Mă înfioară depărtarea, când ziua-mi este fără ziua-ți,
Ce surdă este noaptea asta, oricât i-aș cere să te dea...
*
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de totu-ți,
Ce fac cu toamna-mi fără tine... fără făptura adorată?
Mă înfioară depărtarea, ce doare pasul fără mersu-ți,
Ce noapte fără de culoare, ce dor îmi e de tine toată!
*
Câtă dorință de extaz și cât de mult aș vrea să-mi fii,
Ce nostalgii aduce toamna... în miezul nopților târzii!
poezie de Ion Apostu (1 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jertfi-vom vremea în duet
Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopisețe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise și ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
*
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veșnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
*
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil și-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiței, din trupu-ți, sfințește trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
*
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvașe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveștile-ncepute-n seară, încep romanță nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet.
poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când tu ești binele din rău
Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu ești binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi ești vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi ești steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu ești drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu ești floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu ești binele din rău?
poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-aș duce într-o vreme
Cuprinsă mi-e simțirea... de timpuri netrăite
Și mintea parcă-mi fuge-ntr-o lume, undeva.
O lacrimă-mi trădează... dorințe ne-mplinite,
M-aș duce într-o vreme care a fost... cândva.
Aș rătăci prin timpuri, povestea s-o trăiesc,
Să-mi ruginească vârsta... în zile de demult.
Aș amputa prezentul chiar dacă nu-i firesc,
De mi-ar vorbi trecutul, aș vrea să îl ascult...
Mi-s simțurile prinse... de toate ce-au trecut,
Ființa-mi e pătrunsă... de vremea ce ți-a fost.
Îți poate spune cerul... de tot ce mi-aș fi vrut,
Am vrut să vin atuncea, pe-aici îs făr' de rost.
Nu înțeleg destinul... momentului de-acum,
În vremi demult apuse... mi-aș fi dorit să fiu!
Dar viața nu-i aleasă, iar soarta nu-i altcum,
Tu te-ai născut devreme, eu îs născut târziu.
[...] Citește tot
poezie de Ion Apostu (9 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căldura ta-i tot ce-mi lipsește
Ce rece-i vântu-n seara asta... ce rece-mi este fără tine,
Căldura ta-i tot ce-mi lipsește, alintul tău e tot ce vreau.
Și vântul... iară-i prea obraznic, aleargă după cum îi vine,
Căldura ta-i tot ce-mi lipsește, ce zile calde-mi mai erau!
Ce rece cade... seara asta, mi-e frig și nu am niciun trenci,
Mă încălzesc când te gândesc, la gât îmi trebuie-un fular.
Și seara-i mult prea zvăpăiată... și parc-acoperă un clenci,
Căldura ta-i tot ce cunoaște... un tâlc ascuns... și nebular.
Ce rece vine... noaptea asta, pe străzi domnește frigul rege,
Mergând agale... te gândesc și mă-ncălzesc fără de ghete!
Și noaptea-i neagră și-i regină, nu-i nimeni care s-o renege,
Căldura ta e prea departe... și-mi este dor... și-mi este sete.
Căldura ta-i tot ce-mi lipsește... alintul tău e tot ce vreau,
Ce reci-s nopțile de-acuma, ce nopți fierbinți ne mai erau!
poezie de Ion Apostu (4 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jertfi-vom vremea în duet
Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopisețe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise și ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veșnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil și-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiței, din trupu-ți, sfințește trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvașe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveștile-ncepute-n seară, încep romanță nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet
poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Apostu despre timp, adresa este: