Textele de mai jos conțin referiri la toamnă, dar cu o relevanță mică.
Mi-e searbădă sub pași cărarea
Când nu îmi ești, mi-e tare greu, mi-e rece, frig și mi-e urât,
Mi-i totul trist... m-apasă toate, simt că-mi lipsește fericirea.
Simt cum m-afund și cum mă sting... ca farul cel mai amărât,
Orbecăi cum orbecăiește, un ins pierdut... pierzând menirea.
*
Când nu îmi ești, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mă doare-o tristă melodie, mi-e timp nostalgic și mă doare.
Simt că nu văd sub pași cărarea... că drumul este mai îngust,
Orbecăi cum orbecăiește... un ins răpus de-a ta... grandoare.
*
Când nu îmi ești, îmi moare timpul și-i timpul fără existență,
Mi-e cântecul cu note-amare, mi-e vremea gri și-i dezolantă.
Mi-acopăr sufletul c-un giulgiu și mă-nconjor... cu penitență,
Orbecăi cum orbecăiește... pribeagu-n lumea-i... ambulantă.
*
Când nu îmi ești, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mi-e searbădă sub pași cărarea, e drumul searbăd și îngust.
poezie de Ion Apostu (23 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nostalgii aduce toamna
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de gura-ți,
Câtă dorință de extaz și cât de mult doresc să-mi fii?
Mă înfioară depărtarea și peste frunze nu e umbra-ți,
Să-mi amintească miezul zilei în miezul nopților târzii.
*
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de mâna-ți,
Să-i simt tandrețea de mătase ș-atingerea de catifea?
Mă înfioară depărtarea, când ziua-mi este fără ziua-ți,
Ce surdă este noaptea asta, oricât i-aș cere să te dea...
*
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de totu-ți,
Ce fac cu toamna-mi fără tine... fără făptura adorată?
Mă înfioară depărtarea, ce doare pasul fără mersu-ți,
Ce noapte fără de culoare, ce dor îmi e de tine toată!
*
Câtă dorință de extaz și cât de mult aș vrea să-mi fii,
Ce nostalgii aduce toamna... în miezul nopților târzii!
poezie de Ion Apostu (1 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfi-vom vremea în duet
Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopisețe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise și ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
*
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veșnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
*
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil și-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiței, din trupu-ți, sfințește trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
*
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvașe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveștile-ncepute-n seară, încep romanță nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet.
poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, femeie !
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a știut
să-ți spună "bună dimineața"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care și-a pierdut primăvara și vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care și-a pierdut
orele și minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!
Bună seara, femeie!
[...] Citește tot
poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu știu c-au fost puține
Eu nu știu ce ți-a fost... dar știu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu știi c-au fost prea multe, eu știu c-au fost puține
Acele vorbe-alese... și-aș vrea și-acum să-ți spun...
Că visu-mi este-același... același vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi ești trezire!
Nu pot fără de ochii-ți, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre și-un țărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăți de vieți,
Un rug născut spre-a arde... și-o singură vestală.
Au fost prin noi... și frunze... și toamne și nămeți,
Ne-au mai rămas memorii... și-o ultimă petală...
Eu nu știu ce ți-a fost... dar știu ce-a fost cu mine,
Tu știi c-au fost prea multe, eu știu c-au fost puține.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de epocă
Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanțe, din frumuseți îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru și veșnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viața... cu-aceiași timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-și n-are duplicat.
Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinerețe,
Un vechi parfum, stors din dorințe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopți topite-n patimi, de nopți cu nuferi de noblețe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzlețe prin istorii.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopți cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanțe vechi ce le ascult.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfi-vom vremea în duet
Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopisețe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise și ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veșnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil și-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiței, din trupu-ți, sfințește trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvașe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveștile-ncepute-n seară, încep romanță nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet
poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Apostu despre toamnă, adresa este:
