Ion Apostu despre visare

Iubirea mea de-o vară

Zâmbeau cireşe coapte, de soare alintate,
Când chipul tău frumos văzut-am prima oară.
Ţi-am admirat făptura... până târziu în noapte
Şi până-n toamnă-ai fost iubirea mea de-o vară.

Se-ngălbenise câmpul... de aurul din grâu,
Gingaşii trandafiri 'şi-mbujorau bobocii,
Când ochii tăi mai limpezi ca apa unui râu
Vorbit-au mult mai tandru, cu mult deasupra vocii!

Nu am avut curaj, nu am putut să-ţi spun
Că te-am iubit în taină în toată vara asta!
În vise te-am avut... prin clăile de fân...
Se stinge însă vara şi toamna-i ca năpasta.

Cireşii îşi pierd frunza şi-i grâul treierat,
Nu ştiu de-oi mai putea măcar să te visez.
În toată vara asta mi-a fost mintea-n păcat,
Trăind apuse vremuri... de tânăr amorez.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Apostu (26 august 2014)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?

Pe unde eşti, iubito, pe care-a lumii parte,
Ne vede, oare, luna, odată pe-amândoi?
Privim aceleaşi stele, suspini şi tu în noapte,
Ţintind cu ochii trişti spre visul de apoi?

Pe unde eşti, iubito, pe ce tărâm de basm,
Pe unde-ţi umblă paşii, ce flori ţi se supun?
Mai ştii să pui în vorbe acel entuziasm,
Acel fierbinte patos ce mă făcea nebun?

Pe unde eşti, iubito, prin care emisferă,
Din ce-ţi mai faci cununa? Din flori de portocal?
Ce-ţi dăruieşte timpul, iar clipa ce-ţi oferă,
Ai mai umplut, ca mine, cu lacrimi un pocal?

Pe unde eşti, iubito, te mai apasă dorul,
Sunt mările albastre sub arzătorul soare?
Trecutu-i muribund, pe moarte-i viitorul,
Privesc pe geam afară, începe o ninsoare...

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu c-au fost puţine

Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine
Acele vorbe-alese... şi-aş vrea şi-acum să-ţi spun...
Că visu-mi este-acelaşi... acelaşi vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi eşti trezire!
Nu pot fără de ochii-ţi, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre şi-un ţărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăţi de vieţi,
Un rug născut spre-a arde... şi-o singură vestală.
Au fost prin noi... şi frunze... şi toamne şi nămeţi,
Ne-au mai rămas memorii... şi-o ultimă petală...
Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa mea cu ochii mari

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ţi-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebuneşte... şi mă îndeamnă la iubire,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... şi-n răsărit, şi-n asfinţire.

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ţi-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc şi mă-nfior plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuinţă.

Micuţa mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... şi lucitori,
Îmi dezveleşti uitate simţuri şi rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viaţa, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuţa mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.

Micuţa mea, cu ochi duioşi, cu ochi duioşi... şi sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce şi dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu şi mare,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... să ţi-i iubesc fără-ncetare.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sez

Şez pe-un taburet fragil... îmi agăţ ochii de-o ţintă,
Dar... mai mult mă uit cu gândul şi îmi las capul în palme.
Parcă tot ce mişcă-n lume, s-a oprit... legat de-o bintă,
Linişti grele sparg timpane, nu-s urări şi nici sudalme.

Vremea-i slută... taciturnă, ţărna zace pistruiată,
Ici şi colo... câte-un petec... de zăpadă adormită.
Orătănii zgribulite... nu mai fac ouă-n poiată,
Gardul încă hibernează, poarta stă, e-ncremenită.

Nu răzbate măcar... izul... de măligă învârtită,
Făcăleţu-i lângă vatră, bleg, nepăsător şi nud.
Grinda nu mai are şuncă şi cămara-i împietrită,
Amorţeala-i peste toate, ăsta-i adevărul crud.

Mi-a înţepenit mijlocul, ochii dau să mi se-nchidă,
Doare pacea asta multă, nu-i nici urmă de gâlceavă.
Mi se-nfiripă un vis... despre-o coaptă palachidă,
Vântul bate şi-mi trezeşte... o trăire prea hulpavă.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-atâta toamnă-i peste noi

Şi bate-atâta toamnă-n geamuri şi-atâta toamnă-i peste noi,
Şi tu îmi eşti atât de dragă... frumoasa mea cu ochi de vară.
Şi-atâta-i de-mbrăcat pământul... cu cât copacii sunt mai goi...
Şi cât de dor şi dor îmi este... şi cât mi-e dorul de povară!
Şi ce trăiri în vis de-aramă... ce nostalgie-i peste toate,
Şi cum foşnesc apuse frunze, ce mări de frunze ruginite!
Şi cât de mult îi infinitul... ce apogeu de nuditate,
Şi-atâta-i de-ameţit şi vântul... de-atâtea gânduri ameţite!
Şi-n ce culori mi te închipui şi-n ce culoare te-aş iubi...
Şi-mi vreau o clipă stacojie, într-un cupeu... spre paradis.
Şi câte şoapte dulci ţi-aş spune şi cât de tandru ţi-aş vorbi,
Şi câte altele ti-aş zice... cum nimeni altul nu ţi-a zis!
Şi-atâta-i de-mbrăcat pământul... cu cât copacii sunt mai goi,
Şi bate-atâta toamnă-n geamuri şi-atâta toamnă-i peste noi...

poezie de Ion Apostu (16 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!