Ion Barbu despre curăţenie

Lemn sfânt

În văile Ierusalimului, la unul,
Păios de raze, pământiu la piele:
Un spic de-argint, în stânga lui, Crăciunul,
Rusalii ard în dreapta-i cu inele.

Pe acest lemn ce-aş vrea să curăţ, nu e
Unghi ocolit de praf, icoană veche!
Văd praful – rouă, rănile – tămâie?
- Sfânt alterat, neutru, nepereche.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lava

Te-nnăbuşai în pâcla încinsei atmosfere,
O, tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul!
Făptura nu sunase din trâmbiţi de cratere,
Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul...

Ce surdă clocotire, ce-nceată aşteptare
Sub aburii roşiatici, sub aburii de fier,
Când înspre noi tărâmuri voiai o revărsare,
Când, oprimat de umbră, tu presimţeai un cer!

Dar se desprinse vălul, şi-o boltă-ndepărtată
Din zâmbetu-i albastru desfăşură spre tine;
O clipă-a fost... şi totuşi, sclipirea ei curată
Te-a înfrăţit de-a pururi cu sferele senine.

De-atunci, spre-o altă lume fluida-ţi formă tinde,
Cu slava-ntrevăzută un dor fără de saţiu
Ar vrea să te-mpreune... şi ca s-o poţi cuprinde,
Tentacule lichide îţi adânceşti în spaţiu.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lava

Te-nnăbuşai în pâcla încinsei atmosfere,
O! tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul;
Făptura nu sunase din trâmbiţi de cratere,
Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul...

Ce surdă clocotire, ce-nceată aşteptare
Sub aburii roşiateci, sub aburii de fier,
Când înspre noi tărâmuri vroiai o revărsare,
Când, oprimat de umbră, tu presimţeai un cer!

Dar se desprinse vălul, şi-o boltă-ndepărtată
Din zâmbetu-i albastru desfăşură spre tine;
O clipă-a fost... şi totuşi, sclipirea ei curată
Te-a înfrăţit de-a pururi cu sferele senine.

De-atunci, spre-o altă lume fluida-ţi formă tinde...
Cu slava-ntrevăzută un dor fără de saţiu
Ar vrea să te-mpreune... şi, ca s-o poţi cuprinde,
Tentacule lichide îţi adânceşti în spaţiu.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convertire

Prin ce-nnodate drumuri, pornind, la ce răscruce
Începe noaptea noastră să curgă, nu mai ştiu.
Văd doar la geamuri fuga trăsurii ce ne duce
C-un sac de somn pe capră – ghebosul.

În limba ţării tale mă necăjeam a spune
Că eşti supremul bine, înaltul meu regat,
Că nu cuprinde altă dulceaţă şi minune
Oraşul zmeu, oraşul ţestos şi ferecat.

Cu ochi în jumătate, ce vor să spună "Hai!",
Priveai la omul oacheş venit din Valahai.
Cu ochi pe jumătate, căci nu ţineai să-l măsuri,
Întâia mea cucoană de voaluri şi mătăsuri!

Pe crengi de vis, doi umezi de muguri, ochii tăi,
Se deschideau în floare; când lampe din odăi
Burau lumină scumpă la geamul de trăsură,
Cu foarte mare frică te-am sărutat pe gură.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntrea

Teorbele sonore şi cântecele toate
Au adormit în burgul târziei noastre nunţi;
Şi în stăruitorul declin, chiar tu renunţi
Să întârzii pe culmea posomorâtă. Poate

El doar să mai rămână... el, somptuosul crin
Al formei care urcă şi se desprinde, parcă,
De malul apei, unde tot gândul tău se-mbarcă
Îndurerat, nesigur şi silnic Lohengrin...

Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată
Şi lebăda grăbită spre sfintele păduri
Vor să-mplineşti porunca? Dar încă nu te-nduri
Să laşi ţinutul veşted al nunţii de-altădată!

Zoreşte, iar pe faldul uşor de hiacint
Îmbracă-ntâia armura, şi vechea ta mândrie
Se-nalţă spre uitatul regat, ce te îmbie
Statura ta turnată în luminos argint.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!