Ion Caraion despre vânt

Lupul ori necunoscutul ori domnul de scrum prin somn, prin copac mă strângeau de gât prefăcându-mă în mac mi-am scuturat petalele şi-un vânt le-a dus, el ştie unde...

citat celebru din Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborii şi-au dat foc...

Arborii şi-au dat foc.
Stelele-şi dau bineţe,
risipite prin cer şi fâneţe.
Zdrenţe de nimb.
Norii nu mai au loc.
Buzele nu mai au timp
sere
unui soi de bloc
din care picură umbră: pământul...
Feţe şi cefe.
Demonii umblă
între două-abise ca vântul.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai pielea lunecoasă ...

ai pielea lunecoasă şi grea şi granulată
şi limpede şi castă şi liberă ca vântul
pe care fără hăţuri l-a plăsmuit natura

pe trupul tău mă plimb ca pe-o şopârlă
trimisă dimineaţa c-un ac să-mi deseneze
în sânge, labirintul
şi sângele ţâşneşte
învăluindu-ţi solzii de smalţuri, ca o sare
ce repede se-ncheagă.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza pietrei

E ora
înfiinţării întunericului

privirii divergente
prăsiţi-vă!

Nu.
E pariul asinilor
amiaza pietrei uscate
pulberii ciudate
aerului demoralizant

Apele vin din trei părţi:
din munţi, din zăgazurile sparte şi din cer
zuruie ce diamant
lichid?
şuierând metalic
vântul deplasa frunze
şi inventariază vid

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis I

Sunt piatra care se rostogoleşte.
Am fost la bâlciul prorocirilor şi
m-am tăvălit prin iarba dresorilor de vorbe.
Ştiu durerea din ochii
întorşi ca să-şi mănânce lacrimile.

Apa s-a mai zbenguit printre păstrăvi.
Vântul a mai zăbovit pe la porţi.
Te întorci în tine.
Te închizi în morţi.
Eşti piatra care se rostogoleşte.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis II

Visa. Totul era vâscos.
Lucrurile se amestecau în timp şi-mprejur.
Cleioase, apele somnului.
Era şi nu era el.
Ceasornicarii munţilor de cârpe împietriseră.
Era şi nu era acasă. Se vedea şi copil şi adult.
Împietriseră.
O altă casă începea din aceiaşi pereţi.
În acelaşi timp. Bărbaţi mulţi
cântau într-o limbă a lor
amestecată cu spectre de vânt, şuierături de vâslă şi de argint...
Gesturi. Sânge. Vorbe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aqua forte

Şi iată că într-o zi nu i-am mai putut duce sufletului meu
nici o bucurie. L-au năpădit întrebările;
toate cerurile, cu toate căldările,
i-au luat zâmbetul şi i l-au dus la Dumnezeu.

Pe urmă viaţa a făcut din mine o sperietoare:
n-am mai glumit, n-am mai plecat, tinereţea s-a dus,
timpu-a trecut –
pe fiecare uşă un necunoscut
intra şi ieşea, ca un râu dintr-o mare.

Brăţările vântului sună pe câmp
şi iată – e seară...
Cu greu îmi potoleam sângele odinioară.
Câteodată mă uit la trecutul meu strâmb.

O inimă aleargă prin această învălmăşeală,
amintirile fumegă şi-alunecă unele-ntr-altele.
Sărutul soarelui încaltele
are un miros greu de-alcool şi de hală.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!