Ion Ionescu-Bucovu despre durere

Tu erai frumoasă foarte

tu erai frumoasă foarte,
numai doruri, numai şoapte,
eu eram bolnav de moarte,
de tine nu aveam parte
şi mi te zaream departe
ca o necitită carte,
ca amfora fără toarte
şi ca-ntregul fără parte.

cine-a zis că ne desparte?
şi cine ne pune parte?
suflet dureros de dulce
cu zăbrelele năluce,
nimeni nu ne mai desparte
decât moartea dupa moarte.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum în secolul douăzeci şi unu...

acum în secolul douăzeci şi unu,
când viaţa a devenit doar toamnă,
omenirea intră la idei
se consideră abandonată, singură, cu ea însăşi,
de când ne gândim la viitor
toate zidurile s-au strămutat,
principiul speranţei a ieşit în fugă pe geam
şi noi ne uităm cruciş unii la alţii,
hai să schimbăm lumea,
dar cu cine anume,
cu clasa muncitoare care a intrat în extaz?
te uiţi spre viitor
ca şi cum te-ai uita pe gura unui obuzier.
căutăm altă ţară pe care n-o găsim niciodată,
avem impresia că pământul goneşte nebuneşte spre autodistrugere.
toate imperiile şi-au schimbat stăpânii,
s-au schimbat şi conştiinţele,
hainele, femeile, modele,
începem să credem în viaţa de apoi,
în măreţia şi laşitatea ei,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi cântecul...

Ascultă-mi cântecul meu dulce
Ce trece lin ca un fior
Când paseri vin ca să se culce
În nopţile pline de dor.

Deşi odată mi-ai fost dragă
Azi e o şoaptă care piere,
Ne-a blestemat o lume-ntreagă
Ca s-avem parte de durere.

Sub briza dulce a toamnei reci,
Târziu, când îţi mângâiam părul,
Pierzându-ne pe dragi poteci
Eu nu ştiam tot adevărul.

Azi îmi şopteşte-o voce blândă
E vocea ta, un rar tezaur,
Şi chipul din vechea oglindă
La nunta noastră cea de aur.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit, femeie

eu te-am iubit, femeie,
perlă de diamant,
mi-ai fost mereu iubită
iar eu ţi-am fost amant.

te-am ocrotit o viaţă
tu, floarea mea de dor,
dar nu ţi-am spus-o-n faţă,
ţi-o spun după ce mor.

stând singur în cetate,
tu încă îmi lipseai,
vrăjile mele toate
numai tu le-mplineai.

eşti pasăre măiastră,
cu aripi de cocor,
stai singură-n fereastră
şi mă-nveţi să zbor.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

mai du-mă prin păduri, dorule,
să sorb aerul plin de răcoare
şi albastrul tău, cerule,
şi florile cu mirosul lor tare.

să prind în mână fulgerul frânt,
s-aud cum privighetoarea mai plânge,
s-ascult foşnetul frunzei în vânt
cum îmi trece haotic prin sânge.

să văd pădurea cu razele reci,
căprioara venind spre izvor,
să mă pierd singur printre poteci
cu inima plină de dor.

mai du-mă prin păduri, visule,
aud codrul cum vrea să mă cheme,
primăvară, tu mi-ai deschisu-le
cărări acestor poeme.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ooo, azalee

eşti tu cea care
visele-mi torceai,
eşti tu cea care
te topeai în mine,
eşti tu cea care
risipită-n vânt,
erai sămânţa
florilor divine?

o, azalee, dulce,
ca fragă,
cât te-am iubit
şi cât mi-ai fost
de dragă,
astăzi te-ai rătăcit
printre dureri
şi nu-ţi mai aminteşti
cum a fost ieri.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, Emine (scris cu ocazia celui de al 162-lea an de la naşterea sa)

din trecut, din adâncuri de cer,
ai căzut ca o stea orbitoare,
peste iarna noastră de vis,
ruptă probabil din margini de soare,
aveai chip şi nume de om
şi te-ai numit pe scurt: Emin,
voievodul limbii române,
născut din goluri de chin.

viaţa ta, un dor ancestral şi enorm
de ţărâna în care străbunii tăi dorm,
obraz lângă obraz cu dungile- amare,
prin zloata istoriei, făcându-şi cărare,
lumi lângă lumi, născute din greu,
aceasta e viaţa Eminului meu.

de ziua ta, Emine, te-am adunat din flori,
din leagăn de istorii, din dulcile candori,
din versul tău hipnotic pe care l-am iubit,
din limba ta frumoasă cu care m-am hrănit,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

din sunet şi culoare,
din cuvinte,
turnul versului se-nalţă
ca o coloană dorică
izvorând din mări
insule-gânduri
ce-adună cânturi
peste uitări.

m-am făcut nai
şi pasăre m-am făcut
ca-n zbor
să-mi schimb braţele de lut
cu aripile veşniciei
şi visele, vrerile, durerile
să-mi fie curate poverile.

chiar dacă norii tiviţi de apus
zboară cu mine pe sus,
lumina mi-a botezat câmpia,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă!

minte-mă,
dar minte-mă frumos,
spune-mi că din piatra secundei
ai făcut fluier de os
şi mai spune-mi
că pentru tine am murit
şi trupul meu
trece neliniştit prin gândul tău,
sau vine spre tine ca o fantomă,
ca o Cartagină-n flăcări sau ca o învinsă Romă.

când plopii-şi zdrenţuiau frunzele,
foşnetul, durerea,
tu îţi pierdusei printr iluzii
sufletul şi toată averea
şi-ai rătăcit
prin trecutul meu
ca o felină prin junglă,
nu ştiai că dorul de mine
o să te-ajungă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

când te sărut,
îţi caut forma
şi vreau
să-ţi pipăi conţinutul,
aş da pe tine tot avutul
şi ţi-aş închide filodorma.

chiar şi
în miezul voluptăţii,
aş năuci
ca un nebun,
m-aş arunca
cu tine-n hău,
spre un nuştiu unde
nu ştiu cum...

un naufragiu
într-un ochi,
o lacrimă
cât Marea Mare

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu deştepta din somn tăcerea

nu deştepta din somn tăcerea,
coboară-ncet ca-ntr-un cavou,
ascunde-ţi, doamnă, tu, durerea
şi n-o purta ca pe-un erou.

aproape aş vrea să nu te ştiu,
să te presimt ca pe-un parfum,
să te cunosc de timpuriu,
prin ceaţa timpului, prin fum.

în sufletul tău, orişicum,
am locuit foarte puţin
şi nu ştiu cât şi nu ştiu cum
şi de ce calea ţi-o aţin.

lasă tăcerea să se stingă,
în amintiri păşeşte-ncet
singurătatea să ne-nvingă,
în cântecul de menuet.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm cu fruntea între sânii tăi

dorm cu fruntea între sânii tăi
şi-ascult povestea dragostei dintâi,
ai inima de-o sută de bătăi
şi pieptul tău e moale căpătâi.

cu palmele mi-acoperi răni adânci,
precum eu te învăţ iubirea, doamnă,
când inima îmi dă mereu la brânci
şi tu, glumind, îmi tragi câte-o sudalmă.

de-atâta bine parcă-mi este rău,
parca-aş fi rană, sânge sau durere,
când stau ca iedera de şoldul tău
şi am pe braţ comoară de avere.

să-ţi pun, dulceaţo, aură de vid,
să te iubesc cu trupul meu de zeu,
să altoim iubirea pe-un hibrid
sub harul blestemat de Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm tâlcuri...

dorm tâlcuri în câte-un cuvânt
ca şerpii ascunşi în pământ
şi-n sufletul meu e tăcere
ca iarna în stupul de miere.

inima- ceasornic oprit-
în pasul tău sîngerat şi rănit
în nopţile cu stelele stinse
îţi caută urmele ninse.

logaritmul stelar ca un vals
dansează în noapte cam fals
şi seara în roşu se frânge,
spoită cu dor şi cu sânge.

cad zările-n fântâni părăsite,
cad gânduri în gol de ispite,
cad doruri obosite în vânt
şi toate se-ascund în cuvânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

cine-i demn de fericire,
să ia plânsul frunzei verzi,
să-l transforme în iubire,
prin pădure, prin livezi.
dintr-o lacrimă sărată,
pernă facă-si trupul meu,
ca să doarmă-n veşnicie,
străjuit de dumnezeu.
timpul nu mai are febră,
nu mai arde, nu mai rece,
în clepsidra lui nebună,
timpul toarce, timpul trece.
ca un copilaş suav
te- aşezi pe umărul meu,
şi din lacrima-ţi abjectă,
îmi hrănesc propriul zeu.

creşte iarba, creşte valul,
zboară pasărea-n zenit,
cântă timpul cu cavalul,

[...] Citeşte tot

rugăciune de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aş vrea să mă-nfăşor în mătasea ei
ca un fluture care aşteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-aşteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva
şi n-am călcat silaba de durere,
nu am avut şi nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi şi încă de ceva.

nu ştiu dacă se stinge timpul lui a fi,
şi nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
şi să visez melancolii.

ştiu că nu seamăn cu străbunii

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aş vrea să mă-nfăşor în mătasea ei
ca un fluture care aşteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-aşteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva
şi n-am călcat silaba de durere,
nu am avut şi nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi şi încă de ceva.

nu ştiu dacă se stinge timpul lui a fi,
şi nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
şi să visez melancolii.

ştiu că nu seamăn cu străbunii

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina

doina noastră vine de departe,
din anii grei ai ţării în furtună,
românii doar de ea au avut parte,
şi şi-au cântat durerea împreună.

cuvinte vechi, relicve demodate,
la suprafaţă ies din când în când,
n-au nici istorie şi n-au nici date,
din lutul vremii ies mereu plângând.

în marile singurătăţi din mine
aud demult un cântec bătrânesc,
mă-ntreb adesea cine-l cântă, cine,
şi ce e-n el atâta de firesc?

când morţii trec acasă să se culce
după o zi de coasă de pe lunci,
se-aude câteodat-atâtât de dulce
şi-mi face zilele fântâni adânci...

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător prin cerul meu

nu mai pot să scriu şi pace
mâna mea-n durere zace,
îmi flutură braţul întins
pe lampadarul ce s-a stins.
văd madone-n faetoane,
trecând prin doruri iluzorii
cu ora, ziua, săptămâna
şi, de dispar, rămâne luna.

se rupe totul în adânc,
cad fluturii încet pe jos,
doi derbedei se joacă stos,
de undeva, de-acolo sus,
de pe spinarea lui isus
coboară cerul peste mine
cu darurile lui divine,
de unde îngerii şi sfinţii
au înfipt în mine dinţii
şi-am visat că se va face
între mine şi ei pace.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naşte din haosul nopţii, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viaţa,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri şi de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine şi se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineaţă
prin ochii mei ca nişte lasere albastre
şi-mi ucid dorul şi vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, că tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
şi voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele să treacă pe lângă norocul nostru,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

tu eşti visul meu de noapte
ce-mi populezi secundele nedormite,
tâmpla sprijinită pe inima ta
s-a albit de timp, iubite.
gura mea, alături de gura ta tace,
cutremurul din tine nu-mi dă pace,
ştiu tot ce nu ştii despre mine,
stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad
şi-mi caut în viaţă un vad,
adorm sub cerul cald al trupului tău,
mă mişc între hotare de vis ca-ntr-un hău,
te-am rupt din aer ca pe-o cicoare
şi mi-am trecut inelul prin tine,
am simtit corpul tău cum dogoare
şi mă-mpresoară ca nişte alge marine.

apoi am adormit cu tine în gând,
eram printre plopii arămiţi de toamnă,
eu m-am trezit în noapte plângând
şi tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!