
Ion: Eu știu ce glas are măgarul, și știu asemenea că orice școală, cât de înaltă, nu poate da ce n-a vrut să dea nașterea...
replică celebră din povestirea Ion... de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



- Eminescu, Mihai
- Eminescu? Era o frumusețe! o figură clasică încadrată de niște plete mari negre: o frunte înaltă și senină, niște ochi mari-la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană.
definiție celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Eminescu, o figură clasică încadrată cu niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înlăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborît dintr'o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


O picătură de rouă ce cade din înălțimi reflectă în pereții ei tot văzduhul; ceea ce e fără margini în afară se adâncește înăuntrul ei, afundându-se fără margini. Așa e și sufletul omenesc, o oglindă sferică, având în adâncimea ei o conștiință; de aceea minunea fără margini, de afară, ne interesează mai puțin decât minunea dinăuntru, tot așa de fără margini.
citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!


Principiul naționalităților este o inovație politică a veacului nostru, pe care noi, popoarele mici, nu o putem aplauda cu prisos. Acestei inovațiuni, inspirate de cea mai înaltă echitate din partea statelor mari, se datorește existența statelor mici deja independente. Astfel, fizionomia unei importante regiuni a continentului s-a schimbat într-o jumătate de secul ca prin minune.
începutul de la Politică și cultură de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Într-un târziu, cine vizita mânăstirea Țigănești, putea vedea acolo o mică bătrână, oacheșă, înaltă și uscată ca o sfântă, cu o aluniță mare păroasă d-asupra sprincenei din stânga și cu privirea extatică. Ea nu scotea un cuvânt, nu voia să răspunză la nici o întrebare; nu făcea nici un rău, era dimpotrivă foarte blândă. O singură apucătură denunța oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat: toată ziulica, maica Elefteria culegea, te mir pe unde le mai găsea, cioburi de străchini, pe care le ascundea cu scumpătate în scunda ei chiliuță.
Ion Luca Caragiale în Două loturi (1898)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am vorbit acum câtva timp despre un interesant studiu al d-lui Paulhan asupra "prostiei la om"; d-l Paulhan stabilește, după cum s-a văzut, că prostia provine mai cu seamă din pretenție. Nu mai încape îndoială că un zidar, care se ține de meseria sa și nu se amestecă în lucruri pe care nu le poate pricepe, nu se va expune niciodată a fi tratat de prost; din contră, dacă-și va exercita meseria sa cu conștiință și cu iscusință, se va putea cu drept cuvânt spune de dânsul, că e un zidar inteligent. Îndată ce însă zidarul nostru se va amesteca în cestiuni înalte economice și va căuta să le dezlege fără a fi dobândit mai înainte cunoștințele trebuincioase, cu alte cuvinte, îndată ce-l apucă boala pretenției, toată lumea va spune despre dânsul că e un "prost".
începutul de la Cuvântul "colectivitate" de Ion Luca Caragiale (1885)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Crucea și semiluna
Luna strălucește ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospățul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toți vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca și stejarul mândru de la munte,
Mircea-și netezește nobila sa frunte,
Și ca și stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Și, apoi, se scoală deodată-n picioare
Și cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Ați uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-și visează țara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitați,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectați?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteți alți?
Sunt pitici acuma brazii cei înalți?
S-a surpat Carpatul și, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Și patriotismul vostru v-a secat?
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!


Magnum Mophtologicum
Un împărat își puse-n gând
Să facă-o mare carte,
În care vorbele pe rând
Să aibă toate parte.
Voia un falnic monument,
Un magnum oarecare...
Atunci chemă pe un bătrân,
Limbistul cel mai mare
Un om ce știe pe de rost
Nu numai ce-i pe lume,
Ci câte se petrec și-n cer
Din fir în păr anume
Și-i zise: "Știu, de istorie
De mult că te-ai lăsat
Și că d-acuma numai limbii
Pe brânci te-ai consacrat...
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Luca Caragiale despre înălțime, adresa este:
