Ion Luca Caragiale despre bucurie

Scoală cucoană şi te bucură, că eşti şi dumneata mumă din popor; scoală c-a venit libertatea la putere.

Ion Luca Caragiale în Conul Leonida faţă cu reacţiunea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun puncturile şi linie de sfârşit şi, după ce Tomiţă, vesel, m-asigură că n-a simţit nici ca o pişcătură de purice, îi citesc cronica. Confratele meu îmi mulţumeşte încântat; decât - pretinde să facem numai o foarte mică modificare la încheiere: în locul măselei, să punem credinţa. Conviu bucuros, şi cronica noastră e trimisă la tipografie.

finalul de la Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernul maghiar a ţinut să facă de anul nou încă o mare bucurie şi o deosebită cinste românilor. Tânărul nostru poet laureat Octavian Goga, aflându-se într-un otel al cunoscutelor băi Sf. Luca din Budapesta, a fost ridicat de poliţie şi dus la temniţa ordinară, unde l-au închis între vinovaţii de drept comun, care-şi aşteaptă acolo judecata şi osânda.

începutul de la Situaţie penibilă de Ion Luca Caragiale (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De zece ani şi mai bine, presa românească se bucură de o libertate aproape, ca să nu zicem cu totul nemărginită — stare binecuvântată, ce poate încă n-o visează cel mai democrat dintre democraţii Apusului. Nu aci este locul să judecăm dacă aceasta spre folosul sau paguba publicului românesc a fost, ori să cercetăm daca presa românească, bucurându-se de o aşa desăvârşită libertate, a binemeritat-o prin înţelegerea misiunii culturale ce are presa în societăţile moderne.

începutul de la Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. Da, am fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai ordinii în Republica Ploeştilor. Ceasuri glorioase, n-am să vă uit! Şeful meu, poliţaiul, era simpaticul şi bravul Stan Popescu, unul dintre cei 1.000 ai lui Giuseppe Garibaldi - volintir în Italia, volintir într-o revoluţie polonă, vrăjmaş jurat al tiranilor şi frate pasionat al poporului. Cu astfel de şef, mergi în foc bucuros pentru o idee mare.

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Moft! tu eşti pecetea şi deviza vremei noastre. Silabă vastă cu neţărmurit cuprins, în tine încap aşa de comod nenumărate înţelesuri: bucurii şi necazuri, merit şi infamie, vină şi păţenie, drept, datorie, sentimente, interese, convingeri, politică, ciumă, lingoare, difterită, sibaritism, viţiuri distrugătoare, suferinţă, mizerie, talent şi imbecilitate, eclipse de lună şi de minte, trecut, prezent, viitor - toate, toate cu un singur cuvânt le numim noi românii moderni, scurt: Moft.

Ion Luca Caragiale în Moftul Român
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: "Să dea Domnul, să dea!"
Şi tu te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea...

E cald şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea;
Se pup brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea...

Şi-o barză... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnum Mophtologicum

Un împărat îşi puse-n gând
Să facă-o mare carte,
În care vorbele pe rând
Să aibă toate parte.

Voia un falnic monument,
Un magnum oarecare...
Atunci chemă pe un bătrân,
Limbistul cel mai mare —

Un om ce ştie pe de rost
Nu numai ce-i pe lume,
Ci câte se petrec şi-n cer
Din fir în păr anume —

Şi-i zise: "Ştiu, de istorie
De mult că te-ai lăsat
Şi că d-acuma numai limbii
Pe brânci te-ai consacrat...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!