Ion Luca Caragiale despre sfinţi

Jupân Dumitrache: Mă Spiridoane, fii băiat de treabă, mă, că iau pe sfântul Niculae din cui; ştii că i-am pus sfârcul nou de ibrişim. Să nu-i fac saftea pe spinarea ta!

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul I, Scena 3, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria pentru noi trebuie să fie un izvor nesecat de poezie sănătoasă, un şir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna învăţătură de adevăr şi insuflare de virtute.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, Mihai

Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari-la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană.

definiţie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, o figură clasică încadrată cu nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari — la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înlăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborît dintr'o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târziu, cine vizita mânăstirea Ţigăneşti, putea vedea acolo o mică bătrână, oacheşă, înaltă şi uscată ca o sfântă, cu o aluniţă mare păroasă d-asupra sprincenei din stânga şi cu privirea extatică. Ea nu scotea un cuvânt, nu voia să răspunză la nici o întrebare; nu făcea nici un rău, era dimpotrivă foarte blândă. O singură apucătură denunţa oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat: toată ziulica, maica Elefteria culegea, te mir pe unde le mai găsea, cioburi de străchini, pe care le ascundea cu scumpătate în scunda ei chiliuţă.

Ion Luca Caragiale în Două loturi (1898)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aci, pe iarbă, se-ncinge un ziafet nepomenit în analele celor mai bătrâne republice. Grătarele sfârâie aruncând în aer valuri de miros fierbinte şi gras, ca nişte altare antice pe cari se ard ofrande unui zeu tutelar. Canalele o dată deschise nu se mai închid. Boloboacele golite se rostogolesc hodorogind departe, ca nişte ruginite instituţiuni ce nu mai corespund exigenţelor moderne, şi, în locul lor, se-mping cu greutate alte boloboace pline, ca nişte reforme pe cari le reclamă spiritul progresist al timpului şi interesele vitale ale societăţii. Ce veselie! ce avânt! ce entuziasm!... A! sunt sublime momentele când un popor martir sfarmă obedele şi cătuşele tiraniei şi, aruncându-le departe, tare de dreptul său, fără ură, uitând trecutul odios, închină des, dar sincer, pentru sfânta Libertate şi - te pupă! O!

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânt-Ion

Frunzuliţă chimionu,
Chimionu, anasonu,
Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu,
Să prăznuim patraonu
Cu Jenică Arionu!
Să mai mergem la fiatru
Să văz doi jandari cât patru!

Că era mare-mbulzeală
De-mi venise ameţeală;
Că Jenică Arionu,
Pasămite-i farmazonu,
A tras la loja de sus
Şi drept în faţă ne-am pus,
La lojă de beletaj,
Unde-i mai mare blamaj!

C-apoi stam şi petreceam
Şi în lojă chef făceam,
La poliţie nici gândeam,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând

Terra! Terra!

Ca Phoenix, pasărea măiastră,
Tu din cenuşa-ţi re-nviezi;
Necontenit în zare-albastră,
Tot mai strălucitor te vezi!

O! Ideal! divină torţă!
Tu ne-ai condus prin întuneric;
Un pas să facem n-aveam forţă
Făr-de reflectul tău feeric!

Pierdeam al minţii echilibru
Pe mările făr-de liman,
Eu, iritabilul felibru,
Profet al genului uman,

De n-ai fi fost tu, Tramontana,
Făr, de scăpare cunoscut...
Vai! omenirea fu, sărmana!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojana (Doina)

Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea: în targuri din lume vastită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpină bine: răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... CarCarpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!

poezie clasică de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicului meu Gion

Marea cu talazurile
Lumea cu necazurile!

sau

La mer avec ses vagues
Le monde avec ses blagues!

Ei, da, Gion!... Academia
este oarbă ca toţi orbii...
Declarămu-ne-mpotrivă-i
şi strigăm urbi et orbi,
Că ctitoriceasca ţâfnă
îi dă brânci p-un povârniş,
Care-o duce drept la baie...
E un fel de va t' fair' fiche,
Ce se face cu-atât brio,
cu-acel sans-gen', ma parole:
Cum un Kubelik ar face-o
pizzicând coarda de sol,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!