Ion Luca Caragiale despre superlative

Olecuţă! diminutivul acesta îmi pare un categoric superlativ.

Ion Luca Caragiale în Monopol... (1907)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un român care ştie citi, cel mai greu lucru e să nu scrie.

Ion Luca Caragiale în Opere, III
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excelsior... Iată un comparativ care a iritat de multe ori în mod superlativ pozitiva mea persoană.

Ion Luca Caragiale în Despre Macedonski (1889)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e de mirat acum că mai toate ziarele noastre de opoziţie, începând cu "România" şi sfârşind cu gazeta de mode şi scandaluri, nu mai au cea mai mică autoritate şi că strigătele şi vaietele lor prefăcute răsună în deşert.

finalul de la Cuvântul "colectivitate" de Ion Luca Caragiale (1885)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există pe pământ speţă zoologică mai unitară decât a regelui creaţiunii. Între un polinezian antropofag şi cel mai rafinat european, altă deosebire hotărâtă nu există decât modul de a-şi găti bucatele.

Ion Luca Caragiale în Despre lume, artă şi neamul românesc
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipătescu (terminând de citit o frază din jurnal): "... Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz!

replica de început din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul I, Scena 1, scenariu de Ion Luca Caragiale (1883)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia şi muzica sunt două surori divine, menite de zei să meargă totdeauna mână în mână ca, prin îndoit farmec, să minuneze pe muritori, îndulcindu-le moravurile din cea mai fragedă a lor juneţe şi până se zaharisesc complet.

Ion Luca Caragiale în scrisoare către Paul Zarifopol (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub înfăţişarea aceea blajină, nimini, poate, nu ştie câtă tenacitate şi câtă energie stau ascunse; îndărătul acelor doi ochi blajini, stă dârză o voinţă neîncovoiată; sub chipul acela de răzeş plin de bonomie naivă, e totdeauna deşteaptă la pândă cea mai sigură judecată politică, cea mai adâncă dibăcie de om de stat. Toate acestea, pe un fond moral fără cea mai mică imputare.

Ion Luca Caragiale în Lascăr Catargiu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiul naţionalităţilor este o inovaţie politică a veacului nostru, pe care noi, popoarele mici, nu o putem aplauda cu prisos. Acestei inovaţiuni, inspirate de cea mai înaltă echitate din partea statelor mari, se datoreşte existenţa statelor mici deja independente. Astfel, fizionomia unei importante regiuni a continentului s-a schimbat într-o jumătate de secul ca prin minune.

începutul de la Politică şi cultură de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De zece ani şi mai bine, presa românească se bucură de o libertate aproape, ca să nu zicem cu totul nemărginită — stare binecuvântată, ce poate încă n-o visează cel mai democrat dintre democraţii Apusului. Nu aci este locul să judecăm dacă aceasta spre folosul sau paguba publicului românesc a fost, ori să cercetăm daca presa românească, bucurându-se de o aşa desăvârşită libertate, a binemeritat-o prin înţelegerea misiunii culturale ce are presa în societăţile moderne.

începutul de la Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

D. Şăineanu acordă cu drept cuvânt neologismelor o importanţă egală cu elementele neaoşe ale limbei. Aceste neologisme reprezentă ultima fază a culturii noastre sub acţiunea Occidentului, şi în special a Franţei. Prin răspândirea din ce în ce mai mare a presei şi a învăţământului, ele încep a pătrunde în stratele de jos ale populaţiunii urbane şi a deveni astfel o parte integrantă a vocabularului românesc. Mahalagiul cel mai înapoiat nu mai aşteaptă astăzi să primească în efecte, în natură, "stima şi consideraţia" ce o adăstase mai multe zile de la şeful său, subprefectul din vremea lui AIecsandri.

Ion Luca Caragiale în Un dicţionar român
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscător de pe continent. Nu ştiu cum se face, dar în orice seară mă pot prinde că de la galerie până la orchestră nu găseşti un găgăuţă măcar, unul singur, care să aplaude fără să priceapă, sau care să ia de bani buni cine ştie ce speculă şarlatanească şi grosolană a sentimentelor de patriotism şi naţionalism în artă. Nu, niciun găgăuţă: toţi, de orice sex şi de orice vârstă, au o educaţie artistică hiperrafinată şi nu pot plăti nerozeşte, oricât ar fi eticheta de naţională, o marfă de contrabandă artistică.

Ion Luca Caragiale în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtata antichitate, spun unii erudiţi, nu se ştia să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) şi Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraş din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-şi dreptul să aleagă pe cele mai reuşite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artişti celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate şi aşezate în templu... De trei ori trei, nouă.

începutul de la A zecea muză de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu ştiu, dragă Domnule, mă rog frumos, că iubeşti Braşovul şi toate cele săseşti, ungureşti şi româneşti din Ardeal? Fără să-mi fi spus, ştiam şi anume de ce. E desigur mai departe de la Bucureşti şi Ploieşti, până la Braşov, Feldioara, Sighişoara etc. decât de la acestea până pe malurile Rinului, ori la coastele celor două mări nordice. În Ardeal ajung picioarele încălţate ale corpului european; la Bucureşti şi Ploieşti etc. stă, plin de paraziţi, sângerat de scărpinătură, dar frizat à la Parisienne, corpul trupului bulgaro-ţigănesc, cea mai infectă şi mai dezgustătoare parte a acestui bastard şi ignobil tip oriental.

Ion Luca Caragiale în scrisoare către Alceu Urechia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul şi viţelul

Un bou, ca toţi boii puţin la simţire,
În zilele noastre de soart-ajutat...
Învaţă la şcoală cartea de cetire
Şi ajunse boul un bou învăţat.

Mare lucru-n lume e şi-nvăţătura!
Ţine loc de multe, chiar şi de talent...
Printr-o bună şcoală, rafinezi natura:
Din viţel poţi scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,
Un aşa specimen greu să mai găseşti
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea ştiri politiceşti.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
"Unchiule, cum mergem?" — "Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a şi resolvit".

[...] Citeşte tot

fabulă celebră de Ion Luca Caragiale din Convorbiri critice, an I, nr. 1 (1 ianuarie 1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!