Ion Luca Caragiale despre superlative

Olecuţă! diminutivul acesta îmi pare un categoric superlativ.

Ion Luca Caragiale în Monopol... (1907)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excelsior... Iată un comparativ care a iritat de multe ori în mod superlativ pozitiva mea persoană.

Ion Luca Caragiale în Despre Macedonski (1889)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipătescu (terminând de citit o frază din jurnal): "... Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz!

replica de început din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul I, Scena 1, scenariu de Ion Luca Caragiale (1883)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtata antichitate, spun unii erudiţi, nu se ştia să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) şi Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraş din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-şi dreptul să aleagă pe cele mai reuşite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artişti celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate şi aşezate în templu... De trei ori trei, nouă.

începutul de la A zecea muză de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!