Ion Luca Caragiale despre vorbire

Didina (care îndată ce i-a vorbit Catindatul şi-a pus masca): Bine, mersi! Uite, beau o bere... Da' d-ta ce faci?
Catindatul: Şi eu bine, mersi; mă magnetizez cu jamaică.

replici celebre din piesa de teatru D'ale Carnavalului, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1885)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da... Luăm tonul grav, fireşte, fiindcă voim să vorbim de un lucru sacru, la care trebuie să se-nchine orice român — de "Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor".

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În secolul nostru s-a născut şi s-a sfârşit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conştiincios să-l piarză din vedere. Voi să vorbesc despre Republica de la Ploeşti, un stat care, deşi a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră în istoria contemporană.

Ion Luca Caragiale în Boborul (1896)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, o clasă de toba mare ni se împune imediat, cu atât mai mult cu cât românii sunt poporul cel mai muzical din Europa. Clasa aceasta are să fie foarte frecuentată şi ar trebui să se prevază în bugetul viitor 20—30 de burse ale statului pentru aceasta. Dar credem că e destul pentru astăzi. Într-un număr viitor vom vorbi despre necesitatea înfiinţării claselor speciale de triangul şi de tipsii.

finalul de la Muzica de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi literaţii, se vorbeşte foarte adesea despre Bene-Merenti. Unii doresc să-l aibă, alţii nu, ba chiar propagă cu mai mult sau mai puţin spirit un dispreţ suveran pentru o aşa copilărească dorinţă, în genere — se brodează, cu sarcasm, sau mai bine cu parapon, pe tema lipsei de merit a multor dintre medaliaţi şi pe meritele patente ale celor ce n-au obţinut încă această medalie.

începutul de la Bene Merenti de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom dovedi, în fine, că aceeaşi primadonă, pe aceeaşi scenă, în faţa aceluiaşi public, va cânta cu acelaşi succes pe Ernestina din Choufleuri, pe Valentina din Hughenoţii, pe Eleonora din Trovatore, pe Margareta din Faust şi pe Czipra din Zigeuner-Baron... Cu acestea cred că-l vom înfunda pe d-l dr. Kolberg. Să mai îndrăznească a vorbi neamţul de inferioritatea României în privinţa muzicii şi instituţiilor de educaţie muzicală!

finalul de la Ofensă gravă de Ion Luca Caragiale (1897)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul

Din toate câte sunt pe lume,
Nu-i una fără semn anume:
După miros cunoşti o floare;
Cunoşti un fruct după savoare;
Un geniu după o gândire,
Şi steaua după o sclipire;
Pe-un om de duh, pe cum priveşte
Şi pe neghiob pe cât vorbeşte;
Cunoşti o pasăre pe glas;
Copoiul de vânat pe nas;
Un câine ori un om turbat
Pe bale şi lătrat;
Cunoşti o fiară
După gheară;
După un fluier, pe mierloi;
După mai multe... pe ciocoi.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moftangioaica română vorbeşte româneşte numai avec les domestiques, încolo franţuzeşte - acu ia lecţii de limba engleză. În fiecare zi, moftangioaica răstoarnă prăvălii întregi, de la raftul de sus până la cel de jos, căutând eşantiioane şi negăsind, malheureusement, niciodată ce-i trebuie. Bogată ca şi săracă, adeseori i se-ntâmplă din distracţie, când se uită negustorul în altă parte, să-i scape ceva în manşon sau sub rotondă. Moftangioaica îşi opreşte totdeuna cupeul d-a curmezişul stradei. Pentru dânsa sunt numai două oraşe în care poate trăi cineva: Paris et Bukarest!

Ion Luca Caragiale în Moftangii, Rromânca (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai legată la cap, rochie şi pieptar de lână de aceeaşi coloare, şi un tărtănaş conabiu, făcut cu igliţa; în mâni, mănuşi de imitaţie de mătase fără deşte. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ţinută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca nişte lipitori; dinţii cam negriţi de ristic şi de tutun; foarte veselă şi vioaie, vorbeşte şi gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate şi cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de raţă leşească şi pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât.

Ion Luca Caragiale în Art. 214 (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă copilului - lui Amor sau Eros

Umbli hoinărind prin lume
ca un orb, la ochi legat,
Şi de câtă vreme-acuma
pe la mine n-ai mai dat!
Prăpădeşti tu de pomană
preţioasele-ţi săgeţi,
Să te-alegi cu hulă numa
de l-atâţi ingraţi poeţi...
Te-am vorbit eu rău vreodată?
vinovat cu ce ţi-am fost?
De mă horopseşti uitării,
tu, copil frumos şi prost?
A! de-ai şti cum mângâi încă
urmele unde-ai rănit!
Cu ce dor mi-aduc aminte
cât atunci am pătimit!
Vino, crudule, cu pieptul
gata dezvelit te-aştept;
Nu cu una, dă cu două!
săgetează drept în piept!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vorbit acum câtva timp despre un interesant studiu al d-lui Paulhan asupra "prostiei la om"; d-l Paulhan stabileşte, după cum s-a văzut, că prostia provine mai cu seamă din pretenţie. Nu mai încape îndoială că un zidar, care se ţine de meseria sa şi nu se amestecă în lucruri pe care nu le poate pricepe, nu se va expune niciodată a fi tratat de prost; din contră, dacă-şi va exercita meseria sa cu conştiinţă şi cu iscusinţă, se va putea cu drept cuvânt spune de dânsul, că e un zidar inteligent. Îndată ce însă zidarul nostru se va amesteca în cestiuni înalte economice şi va căuta să le dezlege fără a fi dobândit mai înainte cunoştinţele trebuincioase, cu alte cuvinte, îndată ce-l apucă boala pretenţiei, toată lumea va spune despre dânsul că e un "prost".

începutul de la Cuvântul "colectivitate" de Ion Luca Caragiale (1885)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată cinstirea ce, ca nişte oameni de rând, datorim ideilor unui om ales ca răposatul poet citat, nu ne putem opri a răspunde chiar aci împotriva acestor foarte greşite păreri ale lui. De către oricine orice s-ar zice, în toată lumea proprietatea artistică şi literară, ca toate: proprietăţile, este şi trebuie respectată; cu cât cineva scoate la iveală sau apără mai mult părerea primejdioasă că plagiatul ar fi legitim, desigur cu atât trebuie să fie mai sărac de proprietate literară — iar oamenii cari se îndeletnicesc a topi monedele vechi ale altora şi a le preface în monede noi spre a le cheltui dânşii se numesc în piaţă calpuzani şi în literatură plagiatori. Încheind aci cu despre categoria a treia, ne rămâne a vorbi despre a patra şi cea din urmă în articolul viitor.

finalul de la Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pohod la şosea

De mult se vorbea,
Se tot auzea
Că are să fie
Mare bătălie
Şi că-n Bucureşti,
Au de gând să vie
Oştile ruseşti,
Căci de-aici se poate
Laolaltă toate
Lesne să păşească
În ţara turcească.

Vreme a trecut,
Şi nu s-a văzut
Un muscal măcar;

Toţi îi aşteptau
Însă în zadar:
Ruşii nu soseau.
Trecu ce trecu

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!