
Rugă profană
Stăpâna mea, învață-mă să plâng,
Așa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...
Să plâng și eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...
Învață-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieții mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliță și-un scut...
Și dacă-n viață n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca și Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învață-mă să mor!...
poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundațiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Quiproquo
Azi nu-ți spun decât că te iubesc...
Dar cât timp te voi iubi nu știu -
Mâine, noul meu roman pe care-l scriu
Poate nu voi mai fi dornic să-l sfârșesc...
Dar cum eu voi fi-ntregit de tine,
Marea bucurie de-a mă ști iubit
Va lungi romanul meu la infinit
Numai dacă tu mi-l vei citi la fel cu mine...
Dar tu, vai!...
Nu-mi vei citi decât o filă -
Prima filă -
Fila cu-al tău nume,
Care va produce oarecare vâlvă-n lume,
Ca o nouă prorocire de Sibilă...
Eu, în schimb, mi-l voi citi mereu,
Până ce,-ntr-o bună zi,
Eroina din romanul meu va-nnebuni -
Și cuminte voi rămâne numai eu!...
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (octombrie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Romanța zeilor de ieri
Taci,
Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâilor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-și pune mâinile-n cruciș pe piept,
Și să nu mă chemi pe nume
Să-mi deștepți din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deștept!...
Ocolește-mă cu groază ca pe-un stârv de om ucis
Nu de oameni,
Ci de mâna ne-ntrupatelor dorinți
Și pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cuminți!...
Ocolește-mă cu groază...
Dar oprește-te departe,
Să mă poți privi de-a-ntregul
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la lectură, dar cu o relevanță mică.

Romanță fără muzică (În seara când ne-om întâlni)
În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni și seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Și-ți voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Și Corint...
Și-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca și pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voiești sau nu să fii a mea?
În seara când ne vom iubi -
Căci va veni și seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri și chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Și vom zvârli în stradă cheia...
Și-n seaca când ne vom iubi
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Scrisoare
Mă-ntrebi ce fac?...
Ce vrei să fac
Mai mult decât s-aștept... să tac...
Să casc... să dorm și... să visez
Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
Pe care câteodată șade
Și blonda mea Scheherazade...
Fac ce-am făcut și ieri
Și totdeauna -
Mă bat cu vântul și mă cert cu luna...
Din când în când mă urc pe deal, spre soare,
Să mă-ntregesc cu globul lui fierbinte -
O veche și unică sărbătoare
Ce-o prăznuiesc de patruzeci de ani...
Cu Oltul, însă, nu mai stau de vorbă,
Că-i monoton și mărginit la minte,
Și nu știe să curgă decât spre Drăgășani...
Fac pe Narcis în apa din fântână,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Ideea europeană, VI, nr. 147 (22 iunie 1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


În loc de prefață
N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Și nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câțiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...
N-am fost așa precum se spune
Și nu sunt nici așa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Și nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aș putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aștept un cititor cinstit să mă răzbune
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Undeva...
(lui Codiță Osiceanu)
Hotelul cu firma "La Wilhelm cel Mare"
Din medievalul oraș teuton,
Cu sfânta Maria deasupra intrării,
Scăldată-n lumină de opt lampadare,
Hotelul cu hall-ul ― perfect hexagon ―
Și geamuri rotunde și-albastre,
Prin care ―
De mână cu visele noastre ―
Pătrunde timidă tristețea-nserării
Pe mobile negre și triste de nuc,
Și vechi ilustrații, tăiate din Jugend ―
Sirene de Boecklin
Și satiri de Stuck ―
Hotelul în care purtat-am o vară
Cea mai plăcută și sfântă povară,
Citindu-i pe Heine și Nietzsche,
Traduși ―
Ca două viori sub același arcuș ―
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, nr. 17, 6 februarie -1918
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rânduri pentru Brigitta
De ziua ta,
Deși nu te-am uitat,
Nu ți-am urat nimic din ce-ți uram
În cei trei ani de facultate,
Când ne iubeam
Cu-adevărat...
Nici "La mulți ani cu sănătate"...
Nici doctoratul în filozofie -
Un fel de loz câștigător la loterie...
Nici limpezimea minții lui Socrate -
Bătrânul filozof, privit numai din spate...
Și nici măcar un nou amant,
Căci bietul Emmanuel Kant,
De când cu tine-și încurcase
"Imperativul categoric",
Sărmanul om de geniu, se desfilozofase,
De gradul unui sentiment pur anatomic!...
Nu ți-am urat, după cum vezi,
Nimic din ce-ai putut să crezi
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Cuvântul liber, nr. 7 (22 decembrie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Minulescu despre lectură, adresa este:
