Ion Minulescu despre tragedie

Da capo al fine

De-a lungul catacombelor săpate
În visele granitului de ieri,
Eu retrăiesc legenda anonimă
A primilor martiri autohtoni
Şi-n lumea stalactitelor sonore -
Miragiu subteran de palmieri -
Desăvârşesc o Biblie-adnotată
De nesfârşitul şir de Epigoni!...
Sub bolţile de trei ori milenare -
Închis ca-n propriul meu mausoleu -
Transcriu pe pergamentul veşniciei
Ecoul preistoricului Vers,
Şi-n fundul catacombelor săpate
În visele proteicului Eu,
Prin glasul meu tălmăcitor de dogme
Vorbeşte parcă-ntregul Univers!...

Contururile şterse de-ntunerec
Redau viaţă vechilor Aezi,
Sub degetele lor imaginare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, III, nr. 1 (19 octombrie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ce regăsire triumfală după un sfert de veac aproape!...
Îţi mai aduci aminte, mare, de-Argonautul epigon
Ce-ţi fragmenta imensitatea
Într-un caiet de versuri şchioape
Şi-ţi profana tridentul clasic cu simple urme de creion?

Aceeaşi rece-mbrăţişare de-albastru, violet şi verde,
Aceeaşi mută întrebare "de ce", "de unde", şi "de când",
Şi-aceeaşi inutilă goană spre orizontul ce se pierde
În golul circumflex din care pornesc Sirenele cântând.

Te regăsesc aceeaşi mare, cu-aceeaşi tragică poveste,
Cu-aceleaşi vânturi vagabonde,
Cu-aceeaşi lună cap de mort
Şi-acelaşi glas care mă cheamă, -
Deşi mi-ascunde cine este:
"Sosesc corăbiile, vino, să le vedem cum intră-n port".

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 1 (10 decembrie 1921)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru întuneric

După fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortină, şi din spasmul agoniei de lumină împrumuţi aspecte noi monotoniei.

Întuneric... Întuneric... Întuneric!...
Cu veşmântul tău de doliu sau de gală, tu-nfrăţeşti o noapte boreală cu orchestra unui dirijor isteric...

Tu unifici adevărul cu minciuna, tu amesteci frumuseţea cu urâtul şi-ntregeşti prezentul cu trecutul, când nimicul şi cu totul făceau una...

Ca o pleoapă obosită, sub povara unei lacrimi incrustate între gene, tu te-nalţi şi te cobori alene, alternând asfaltul cu Carrara!...

Întuneric - frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu păcatul şi cu crima - tu eşti ritmul infinitului şi rima, ce ne legi în somn cu veşnicia.

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste scurtă

Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...

Dar într-o noapte eroina mea
Mă părăsea - de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai... adevărată!...

Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa zeilor de ieri

Taci,
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâilor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume –
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept!...
Ocoleşte-mă cu groază ca pe-un stârv de om ucis —
Nu de oameni,
Ci de mâna ne-ntrupatelor dorinţi —
Şi pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cuminţi!...
Ocoleşte-mă cu groază...
Dar opreşte-te departe,
Să mă poţi privi de-a-ntregul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei din urmă

Ochii negri,
Părul negru,
Şi-mbrăcată-n negru toată,
A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate...
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
Cine-a fost fantoma-n doliu la al cărei tragic piept
Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?...
N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă
Şi-o aştept?...

A trecut...
Era-mbrăcată ca miresele lui Crist
Când coboară-ngândurată albul treptelor tocite.
Ochii ei sorbeau apusul cu nesaţul unui trist
Demon, smuls din întuneric
Şi-aruncat în plină ziuă -
Ochii ei, reflexul unor aiurări netălmăcite,
Se dublau ca-ntr-o supremă sărutare de adio.

A trecut...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!