Ion Vinea despre visare

Pe panglica de asfalt care şerpuia între Bucureşti şi Giurgiu, Lincolnul încetinit al doamnei Trude Resch luneca fără zgomot, ca în vis; mers fără ritm: lin şi surd ca însuşi timpul, zvonul roţilor de cauciuc în neîntrerupt sărut cu păcura proaspătă şi lipicioasă a şoselei.

Ion Vinea în Lunatecii (1965)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Toamnă. Sezonul ploilor.
Au ruginit crinii grilajului
pe balconul de lemn se dezbracă iedera.
Soarele sfinţeşte arborii,
toată frunza o icoană vie.

Vilă îngustă cu balcon de lemn,
vilă a tristeţilor elegante,
a sosit toamna sezonul ploilor,
se-ncheagă pe ape trenţele verilor,
lebede trec pe sângele viselor.

Iată un docar pe nisipul palid,
vine o doamnă cu ochii de toamnă,
vine un început de roman.

poezie celebră de Ion Vinea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanţuri

Nu pot pleca, nu pot rămâne,
Povestea e ca o târzie toamnă.
Trist e surâsul care s-a milostivit
Şoapta destinului s-o cuminţească.

Noi ducem visul nostru ca pe-un mort
Ascuns de flori şi nevegheat de nimeni,
Pe care-am vrea să-l ştim doar adormit,
Şi nu aprindem nici lumini
Şi nu ne-ncumetăm să-l plângem.

poezie clasică de Ion Vinea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii

Inima mea te cheamă din noapte
când dorm orologiile în piatră,
când stele se ating ca şoapte,
când tresar cărbunii pe vatră.

Ochii tăi se deschid în mine
ca doinele în veghile stânii,
ca nuferii în iezere line,
ca luna pe fundul fântânii.

Visul nostru de viaţă şi moarte
ca iedera boltită ne îmbie
sub umbrarul ei de vecie
cu lanţurile-i prinse de soartă.

poezie de Ion Vinea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epictet

Cine e omul de nebiruit?
E numai cel pe care nu-l clinteşte
nimic din ce nu stă-n puterea lui.
Numai acesta-i cel ales.
A-nvins în bătălia lui dintâi,
va-nvinge oare şi-n aceea care vine?
El n-a putut fi cumpărat cu bani:
dar nu-l va caştiga cumva femeia?
În miezul zilei şi-n mijlocul lumii
s-a-mpotrivit victorios:
oare va şti să stea-mpotriva şi-n toiul nopţii, singur?
Va fi el fără de răgaz potrivnic
blestemului şi laudei şi faimei
şi defăimării şi la fel şi morţii?
Va şti el oare îndura, va şti răspunde
toate restriştile, toate tristeţile?
Va şti să biruie până şi propriul său vis?
Numai acesta-i cel ales.

poezie clasică de Ion Vinea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmopolis

De miresme aerul e greu
în mai
Precum uleiul sfânt
De muzici parcurile metropolis
Se leagănă
Ca o cireadă migrătoare
De elefanţi
Prin dunele natale.

Treci gând printre culorile ce ţipă
O dată cu viorile în grădini
Şi tăvăleşte-te ca o pisică
În artă, în cupe, în fraze şi venin
Prin flora tropicală de afişe
În grădina fântânilor
În vise
Şi în rufe vaporoase de batistă.

Oraş cu paratrăsnete în stea
Şi-aprins de gală în bezne ca o navă,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Vinea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocaţie

Unde eşti, palidă iubită
ca din poemele de altădată,
ce alte visuri m-au purtat prin lume,
cine mă cheamă, cine mă rătăceşte
mereu de lângă somnul tău departe?

Glasul tău doar în gând îmi răsună
pe cărările mele pierdute,
chipul în trecut îşi leagănă
candela lui nocturnă,
şi mă afund în singurătate
ca-ntr-o pădure vrăjită.

Dezleagă destinul amar
cu mâinile tale de rugă,
adună-mi paşii pribegi
sub ochii tăi dintâi
cari descântă, cari visează,
că în ei e toată povestea,
potecile, umbra şi amăgirea.

poezie de Ion Vinea din Ora fântânilor (1982), traducere de Dan Ion Nasta
Adăugat de Madalina Mantu
Comentează! | Votează! | Copiază!