Sunt romane care ar trebui să înceapă ca și poveștile cu un "A fost odată..." Căci o mamă aplecată asupra copilului ei e ca și un început de poveste, când o revezi după ce a murit, și când tu însuți nu mai ești copil și nici nu ai alții.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilăria lui creștea spre viață, ca zborul unei ciocârlii spre soare...
Ionel Teodoreanu în Ulița copilăriei
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciun alt anotimp nu apropie sufletul, ca iarna, și de frăgezimea copilăriei și de reculegerea bătrâneții. Ești bunic și copil în același timp, privind la fereastră fulgii care sclipesc îmbătrânindu-te cu un zâmbet față de amintirea propriei copilării ivită cu mânuța întinsă după fulgi.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În loc să fie tânăr, pierzându-și copilăria, întinerește cu copilăria-n el.
Ionel Teodoreanu în În casa bunicilor
Adăugat de Maerl
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un zmeu ridicat de mâna copiilor este mai aproape de Dumnezeu decât o biserică ridicată de mâna oamenilor.
Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust (1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că uneori sufletul exaltat și limpede al copiilor pătrunde atât de departe în vremea neîncepută, încât viitorul rămâne în urmă și le apare vag ca declinul unei amintiri.
Ionel Teodoreanu în Golia (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii se uită chiorâș unul la altul, dau din cap, strâmbă din buze și sunt ca zmeele descălecate de pe vânturi și arestate pe dulap dacă trebuie să se ducă la bunici.
citat celebru din Ionel Teodoreanu (6 ianuarie 2010)
Adăugat de XtrEam^
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leșinul dă sufletului și panica morții, și intensitatea ei. Durase numai câteva secunde, dar sufletul își pierduse vârsta, apropiindu-se chiar în clipa vastei eclipse de copilăria mică.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Bia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piersicul înflorit - îl vezi și-nchizi ochii fiindcă ai avut, cu o bătaie de inimă, icoana întâii sărutări: buzele roșii care-au zâmbit, obrajii copilărești care s-au înroșit. E trist un piersic înflorit, fiindcă alături de el, oricât ai fi de tânăr, ești bătrân.
Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de Alina Rizea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cânt răgușit pe sub ferestrele casei tale, cum cănta copiii italieni pe străzile orașelor noastre, în mizeria frumuseții lor cu ochi mediteraneeni.
Cânt cu mâna întinsa sub cer, ca odinioară cei neîmpăcați la răpântii de drum. Ascultați, voi toți, bucuria și durerea mea.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afară, în ograda casei, latră Roro. E ultimul câne al casei noastre. Vine cu noi din Moldova. Când l-a adus tata la Iași, copiii mei erau mai mari decat el. Ei au dădăcit puiul orfan. Acum însă e cânele moșneag de paisprezece ani, iar copii sunt tineri de douazeci de ani.
Intr-o zi, cânele acesta va muri și altul ii va lua locul, cum și aceasta a venit după altul, cum si acela...
Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că de asta, in noaptea Ajunului, găndul, în marea lui singurătate, se întoarce cu viața înspre cânii duși.
Căci scrisul nu-i decât lupta cu moartea și uneori victorie asupra ei. Și nimic nu moare mai deplin în mintea omului decăt prietenul câne, mereu alături de noi cu sincera lui coada care e a inimii, și transparenții lui ochi în care e pruncia sufletului.
Cânele e un înger al omului, care n-are nici slava serafimilor, nici glasul heruvimilor, nici taina nevăzutelor.
Biet câne!
Glasul cui a spus: biet om?
Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era un tumult în ea, care-i lega sufletul dragostei de sufletul copilăriei din noaptea Crăciunului. Aceeași atingere de taină, aceeași depășire a obișnuitului sufletesc, același contur de mirări, ș-acelasi monolog care simplifică sufletul, dându-i o intensitate de clopot care sună, amplificându-se prin unda muzicală. Atunci spunea mereu, cu dinți de lapte: A venit Moș Crăciun! A venit Moș Crăciun! Și era mică printre jucării. Acum gândul femeii spunea: Sunt cu el! Sunt cu el! Și era fericită până la neliniște și spaimă: ș-atunci, ș-acum.
Ionel Teodoreanu în Tudor Ceaur Alcaz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dac-ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aș fi ajuns cu zdrențele tinereții mele sfâșiate, dându-ți ultima ei picătură. De ar fi fost să trec prin ierburi cu șerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aș fi călcat pe șuierul morții mele, aducându-ți-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea - și mi-am tras pașii înapoi ca la ieșirea cu icoana din biserică. Cânt răgușit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile orașelor noastre, în mizeria frumuseții lor cu ochi mediteranieni. Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcați la răspântii de drum: Ascultați, voi toți, bucuria și durerea mea.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Mirella
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la copilărie, dar cu o relevanță mică.
Când a venit pe lume fratele meu cel mic, ulița îl aștepta la poartă. El nu știa nimic: era așa de mic!
Căsuța lui de atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliță prin care putea păși; ochii mamei singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci știa numai să scâncească și se numea Scâncea-Voievod.
A trecut multă vreme până când, cu mâinile și cu picioarele, a prins să meargă de-a bușelea prin molateca împărăție a covorului.
Acolo a hoinărit, în voie, în tovărășia unui mielușel de lemn potcovit cu rotițe, bucălat și fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de țesături și parcă mai degrabă mielușelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilașul păștea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune și de măsuțe, sălaș al urșilor, al lupilor, al tigrilor și al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo a privit cele dintâi păsări și a ascultat cele dintâi ciripiri: muștele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul își croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!
Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moțăind scuturată în rodii de rubin și adormind în cenușă.
Ionel Teodoreanu în Ulița copilăriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ionel Teodoreanu despre copilărie, adresa este: