Ionuţ Popa despre înălţime

* * *

Am fost şi eu copil,
şi visam
în deplina insolenţă de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în acelaşi timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.

"Două aripi la preţ de una,
cu tot cu pene,
şi permisul de altitudine
valabil până la moarte."

Şi pământul îmi fugea de sub tălpi
ca un porc de Ignat, prin ogradă,
când bucăţile-mi de inimă
se spânzurau de înălţimile cu ochi.

poezie de Ionuţ Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie

Ochii mei ar fi strigat după lumină,
dar nu i-ar fi auzit
nici măcar o rază.

Culoarea de igrasie
a norilor
aluneca din înălţimi şi,
încet,
se prindea în aerul
de septembrie
ca o căpuşă
în pielea unui animal obosit.

Dacă în loc de ochi
aş fi avut
alte două guri,
aş fi vărsat peste anotimpul ăsta
o imagine din mine şi,
ca unui cerşetor de fericire,
i-aş fi arătat că tumultul meu

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (10 septembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dorul tău... (Sonet XCVI)

Doar dorul tău mă prinde ca un cleşte,
Şi nu mai pot dormi un somn profund;
Pe cer te văd... tu, stea care-mi sclipeşte,
Prin ochi pătrunzi şi-n mine te scufund.

E trist, să ştii... (mirarea mă-nconjoară)
Că niciun stol de păsări nu cuprind,
Din cerul tău aprins de-atâta vară,
Decât un fulg şi-acela plin de jind.

Uşor să crezi îţi pare că minciuna
Îmi ţine-acum scabrosul adăpost,
Când geana ta mi-e dulce cum niciuna
Nu îmi va fi, nu este, nu a fost.

Subţire creşti în mine ca o floare,
Şi te înalţi prin suflet cu pudoare...

sonet de Ionuţ Popa (17 mai 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez la trena iernii...

visez la trena iernii pe-un vânt de primăvară
şi-mi trec prin emulaţii artere rădăcini
acaparând trăirea-mi zenitul mă-nconjoară
cu steaguri de lumină din cercul de lumini
de ce tu moarte alba te stingi de-acestă pară
şi braţele de sticlă ţi le aşezi pe-al meu
grumaz de-i iei culoarea şi îl înalţi să piară
în veşnicele dansuri de flori şi curcubeu?
ascund în ochiul serii o paşnică răcoare
şi calc în drum pe raze ca pe-ascuţite lame
chiar noaptea luna scoate săgeţile din soare
să-mpungă odihnirea şi-apoi să o destrame
îmbrac trudit amarul când de atâta dor mă
aruncă anotimpul pe-a-ngheţurilor formă

sonet de Ionuţ Popa (14 aprilie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chaos

Suntem precum un ghimpe în coastele pământului,
cu felurite obiceiuri, idealuri de humă,
ce ne mânjim cu praf uscat şi brumă
trosnind în noi oasele ruginite de timp.

Iarba se zburleşte pe coama arămie,
cu glas amar zbiară pământul,
pe culmi înalte zboară şi vântul
chemând sufletele scorojite.

Venind din zare nori şi ceţuri bizare,
plânge şi clipa uitată demult
când pe-o terasă stau singur şi-o ascult.
De plânsetul vremii copacii-şi iau zborul.

Într-o secundă piere tot, se duc la vale
pietre îngheţate, pătrunzând prin scorburi,
şi le topesc în timp târziu călduri
ce tind spre o cristalizare nebuloasă.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (12 iunie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul neputinţei

Am pornit la drum, cândva, cu doi îngeri laolaltă,
unul palid lăcrima, celălalt râdea de-o înaltă
umbră ce-şi purta pedeapsa într-o vreme de război
şi trăgând la o povară ca un car cu şapte boi.

Vina este-a cui greşeşte fără a plăti curând,
o povară-i cât o mie de credinţe la un loc
dar ne vom găsi finalul într-un colţ, pe un alt rând
şi nu vom zâmbi ori plânge pe la porţile de foc.

Visul vieţii viitoare este jocul de noroc,
o ruletă ruginită rar trece de primul joc
iar cu feţele de sticlă răstignite pe-un altar
trec suflete prăpădite într-un vid rudimentar.

Luna roşie, pe-o rană, reflectând lumini oculte,
cu pistruii de cristal, ne zâmbeşte-ameţitoare
când copacii zgribuliţi stau în spasme să asculte
simfonia dedicată unei raze solitare.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (29 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu târnăcoapele de pliscuri

Am fost şi eu copil
şi visam
în deplina insolenţă de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în acelaşi timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.

"Două aripi la preţ de una,
cu tot cu pene,
şi permisul de altitudine
valabil până la moarte."

Şi pământul îmi fugea de sub tălpi
aşa cum de Ignat porcii se zvârcoleau de sub noi
şi fugeau prin ogradă,
când bucăţile-mi de inimă
atârnau de înălţimile cu ochi.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globus

Nu m-am gândit niciodată până acum (şi gândesc aproape de când mă ştiu)
că întrebările ce nu sunt urmate de niciun răspuns bătut în cuie
constituie cele mai sigure scurtături către minciună.
Există întrebări care nu figurează în manualele şcolare,
în scrisorile patetice de dragoste, în propunerile de căsătorie
şi nici în interviurile derizorii,
simulacrele acelea pentru care trebuie să dai totul pe teren,
cum zic fotbaliştii, şi să te prezinţi ireproşabil
ca la un circ cu maimuţe fragrante
ce candidează pentru un codru de pâine.

Nicio întrebare nu trebuie să stea înaintea celei pe care o voi adresa în continuare.
Nici măcar întrebarea care ne face să ne gândim
dacă viaţa merită sau nu să fie trăită (asta ar urma după,
chiar dacă Albert Camus a zis că trebuie să fie prima)!
Deci:
cine a demonstrat că există sau nu dreptate?
Cine ştie mai bine decât mine să arunce primul piatra cunoaşterii!
"Nimeni nu a spus nimic concret în acest sens, doar speculaţii aburinde
şi ridicări tardive din umeri", îmi veţi răspunde.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (2012)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cezar Codreanu: Vreau să lansez un manifest spontan. Vreau să strig de pe cea mai înaltă culme din lume că viitorul nu este aproape niciodată. Vreau să strig la un microfon conectat la toate timpanele din lume, în toate limbile pământului, că această perspectivă este cel mai îndepărtat punct de ceea ce suntem şi cel mai apropiat de ceea ce vom fi, şi când vom putea spune că "suntem" atunci când vom fi, nu vom putea privi spre viitor decât în zare... şi-aceasta doar cu ochiul minţii. Vreau ca vocea mea ascuţită să scrijelească în membrana eterică următoarele cuvinte: "Fiinţa poate fi reprezentată de ea însăşi, dar niciodată definită de ea însăşi, întrucât, şi-aceasta doar prin puterea imaginaţiei, nu ne putem cunoaşte decât ca DEVIINŢĂ." Deviinţa curge în timp ca o lacrimă a nimănui pe obrazul tuturora.
Luigi Farao: Ete, fleoşc!

replici din romanul În pregătire de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!