Ionuţ Popa despre odihnă

Încadrat la distanţe aproximativ egale între mai multe limbi de lemn, adevărul se odihneşte ca într-un siciu.

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica

Mi-e stihul existenţă - mă constrânge
Să tai o venă, să-l aştern pe foaie;
Privesc hârtia cum se scurge-n ploaie
De vasul enigmatic ce-o mai plânge.

În ochiul de azur găsesc odaie
Şi braţele-mi sunt înmuiate-n sânge;
Ascut peniţa-n foi, când se răsfrânge
O rază din lumina vâlvătaie

Ce-a mistuit un calendar, şi-aproape
Din rădăcini mi-a zdruncinat puterea......
Purtând odihna sub un cer de pleoape,

S-a întrupat în veşnicii tăcerea
Şi-a strălucit, aflând un ţel să-ngroape
În alte versuri tari, lichefierea.

sonet de Ionuţ Popa (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Eu sunt poetul putredelor perne...
Pe gene, când somnul dulce apune,
Răsar răzleţe insomnii comune
Şi dănţuiesc odăile caverne.

Dimensiunea mea caniculară
Se zbate-n universul lateral,
Şi somnul greu se stinge integral
De vocea insomniei milenară.

Şi frunzele pe jos se odihnesc
Mai bine ca un solitar nebun
Tot ascultând, în vânt, şoapte ce-i spun
Un vechi poem de noapte, nebunesc.

Alături de iluzii personale
Mă-mbăt cu somnul tragic, pesimist,
Ce sparge insomnia ca un chist
Alunecând, pierdută, pe canale...

poezie de Ionuţ Popa din Valuri
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porunci pentru suflet (Sonet XXX)

Să nu răspunzi la nume, când patima te strigă,
Să nu-ţi adapi cu lacrimi neşansa de a fi
Un sclav printre nemernici, anemic printre vii,
Şi nu culege lauri din frunze de ferigă...
Un rob, demult se spune, (robit fără temei)
De viaţă - nu de oameni - s-a aruncat în tihnă,
Şi, negăsind în carte pretextul de odihnă,
A vrut, se pare, cerul puternicilor zei.
Cu-n ochi să judeci clipa, cu altul să-i plăteşti,
Şi-n adevăruri apa cu care-ţi uzi gâtlejul
S-o rupi în adâncimea ce urcă în prilejul
De a-ţi scălda cu ploaia lacunele cereşti.
Când vei răspunde, palid, la orice rugăciune,
Atunci să ştii că moartea se-adapă din genune.

sonet de Ionuţ Popa (13 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool şi braţele ca două lopeţi despicate şi aruncate în fundul unui beci pustiit. Ţurţurii curgând parcă din felinare luminau şi ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânţa divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca nişte lanţuri ruginite şi groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, şi unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrăţişarea acestuia. Cămaşa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ţi albă aş putea să mor, şi n-aş mai avea nevoie de lumină, în respiraţia ta aş putea să fiu îngropat, şi n-aş mai cere o altă eternitate, în noapte aş pune somnul să te iubească asemenea mie, şi n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheaţa din jurul omului, şi dragostea creştea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad şi îmbraţişări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb şi o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

Ionuţ Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

N-am să te mai caut prin pâraie de munte,
căci mă tem să nu găsesc iar pietre.

În van, cu ochii tăi limpezi,
cu adieri mărunte
proporţiile grele au să mă îmbete.

Tufişuri dezgolite petrec fiori de hău,
şi nu mă mai surprind anemice iluzii...

În urma veşnicului neant deschis,
trândav, purced spre rău
c-o aripă sedusă de vechile-mi contuzii.

Păreri, opinii, energice figuri pornesc
şi se transpun în calea mea umbrită,
cum deşănţate partituri
ostentativ se odihnesc
pe-o coardă de vioară adesea ruginită.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poemă deschisă

Nici nu ştiu pe unde să mai caut
acest tribunal divin despre care vorbesc nebunii
în timpul crizelor de personalitate,
ca să-mi vărs amarul şi să lansez scrisori deschise
către toate colţurile Universului.
Să-i dau în judecată pe toţi acei oameni de paie,
pe toate acele buruieni uscate,
stropite cu sudoarea ignigenă a neputinţei
şi lăsate să ardă sub un soare răbdător -
încet, sigur şi frumos.
Dragoste, acei oameni de paie care au minţit cu adevărul
şi care au furat ani buni din vieţile tuturor
cu simulacrele lor, cu licitaţiile lor puse în scenă,
cu moartea lor plină de viaţă.
Dragoste, pe sânul tău de lapte şi miere vreau să îmi odihnesc capul
şi să strig către infinit printre suspinele
lăsate să plonjeze în marea deschisă între noi
ca plaga unui pământ înconjurat şi toropit.
Deşi am uitat să-ţi scriu poezii,
îmi mai aduc aminte de tine printre picături

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!