Ionuţ Popa despre tăcere

Tăcerea are întotdeauna dreptate.

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas:
mizeria sub unghia de gheaţă,
un punct caduc, sătul de-aceasta viaţă
ce-şi plânge clipa rătăcită-n ceas.

Nu fac, zâmbind, mai mult ca o paiaţă
ori trist în sine şi tăcut în glas,
nu fac mai mult ca cercul de compas
trasat în juru-mi ca o fortăreaţă.

Sunt bun şi rău – sunt astăzi doi într-unul,
şi doar în gânduri mai găsesc popas.
Nu-mi spală încruntarea nici săpunul,

iar când privesc oglinda, un atlas
repetă-ntruna, sigur, ca nebunul:
rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas.

sonet de Ionuţ Popa (31 octombrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica

Mi-e stihul existenţă - mă constrânge
Să tai o venă, să-l aştern pe foaie;
Privesc hârtia cum se scurge-n ploaie
De vasul enigmatic ce-o mai plânge.

În ochiul de azur găsesc odaie
Şi braţele-mi sunt înmuiate-n sânge;
Ascut peniţa-n foi, când se răsfrânge
O rază din lumina vâlvătaie

Ce-a mistuit un calendar, şi-aproape
Din rădăcini mi-a zdruncinat puterea......
Purtând odihna sub un cer de pleoape,

S-a întrupat în veşnicii tăcerea
Şi-a strălucit, aflând un ţel să-ngroape
În alte versuri tari, lichefierea.

sonet de Ionuţ Popa (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul liliputanului atotştiutor

A ta înţelepciune îmi taie răsuflarea
cum acul de albină ucide-un elefant,
şi când mai strigi spre mine, mă sting tăcut ca boarea
ce scade-n bâzâitul unui bondar pedant.

Te-ascunzi în stupi de aur, te crezi mai petulant?
Cunoşti orice în lume, stăpân eşti peste zarea
întinsă, şi pe toate le-aduni cu-al tău liant,
găsind că ai la mână esenţa şi culoarea?

Un impostor de clasă! doar le mânjeşti sudoarea
mai greilor în spirit; ce iz irelevant
ridică-a ta asprime - ţi-e slabă încruntare,

dar chiar de mintea-ţi pare lumină de savant,
te vâd în neputinţa ce-ţi creşte micşorarea,
şi-n zumzete pierdute ajungi mai enervant.

sonet de Ionuţ Popa (6 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scara omenirii...

pe scara omenirii urcat-am din genune
la naştere şi-n viaţă cobor câte un pic
şi vremilor las vorba s-aud ce au a spune
iar de se-mparte moartea vreau singur s-o despic

călare pe o rază m-ascund de umbra minţii
servindu-mi din cuvinte tăcerea cea mai grea
ca noaptea ce abundă în raiul fără sfinţii
ce-au refuzat să-ntindă stăpânului o stea

mi-e infinitul treaptă şi balustradă clipa
când paşii ce în tremur fac saltul decrepit
spre colţul nebuniei şi-au adormit în pripa
seducţiei fatale... nu-s eu cel toropit

în pântecul hapsânei vom colinda ca racii
şi peste noi de-a pururi vor înfrunzi copacii

sonet de Ionuţ Popa (10 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem

Te-am plâns pe tine ieri, ne-am plâns pe amândoi,
în joc murdar cu soarta... Azi unde suntem noi?

Cu-amorul ce l-am strâns la piept, ne-am subjugat
unei cascade de emoţii într-un decor improvizat.

Strângând din colţii care ne-au crescut pe spate
am pus pe jar un mic păduche de singurătate.

Am respirat adânc aer cu fier şi cu impurităţi
pentru-a ne-alătura şi noi toridelor singurătăţi.

Te-aştept de-un secol amorţit şi poate acum
ne vom scălda oscioarele fierbinţi în praf şi scrum.

Tăcută este clipa în care vom pătrunde orbi
şi ne-om lăsa aripile plutind în cârd de corbi...

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (4 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globus

Nu m-am gândit niciodată până acum (şi gândesc aproape de când mă ştiu)
că întrebările ce nu sunt urmate de niciun răspuns bătut în cuie
constituie cele mai sigure scurtături către minciună.
Există întrebări care nu figurează în manualele şcolare,
în scrisorile patetice de dragoste, în propunerile de căsătorie
şi nici în interviurile derizorii,
simulacrele acelea pentru care trebuie să dai totul pe teren,
cum zic fotbaliştii, şi să te prezinţi ireproşabil
ca la un circ cu maimuţe fragrante
ce candidează pentru un codru de pâine.

Nicio întrebare nu trebuie să stea înaintea celei pe care o voi adresa în continuare.
Nici măcar întrebarea care ne face să ne gândim
dacă viaţa merită sau nu să fie trăită (asta ar urma după,
chiar dacă Albert Camus a zis că trebuie să fie prima)!
Deci:
cine a demonstrat că există sau nu dreptate?
Cine ştie mai bine decât mine să arunce primul piatra cunoaşterii!
"Nimeni nu a spus nimic concret în acest sens, doar speculaţii aburinde
şi ridicări tardive din umeri", îmi veţi răspunde.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (2012)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lască Ştiuio: Lasă puţin paharul din mână şi haide să facem un exerciţiu de gândire!
Septimiu Birlic (trânteşte paharul pe masă şi scoate un sunet specific celor care vor să comunice indirect că băutura este de calitate superioară şi suficient de rece): Despre ce este vorba?
Lască Ştiuio: Uite, îi vezi pe cei doi de la bar?
Septimiu Birlic: Te referi la barman şi la chelneriţă?
Lască Ştiuio (ştergându-şi fruntea de sudoare cu un şervet): Da. Oricum, ei sunt singurii de la bar, însă nu contează identitatea propriu-zisă a subiecţilor, puteau fi alţii în aceeaşi formulă, cadrul contextual ne interesează mai mult.
Septimiu Birlic: În fine...
Lască Ştiuio: Aşadar, ce crezi că ar deveni acele persoane dacă le-ar creşte aripi peste noapte?
Septimiu Birlic (stătea cu privirea aţintită spre uşa de la intrare): Da, înţeleg ce zici, dar vezi tu, întrebarea trebuie reformulată. Iată la ce mă gândesc: bunăoară, spune-mi negreşit... vezi tabloul acela ilustrând două păsări -lucrare neinspirată, în opinia mea- deasupra uşii de la intrare, pe bucata de perete ce desparte partea superioară a uşii de tavan?
Lască Ştiuio: Da!
Septimiu Birlic (luându-l pe Lască de după gât şi arătând cu degetul): Uită-te cu atenţie la ele, analizează-le contururile, penajul, formele capetelor, gândeşte-te la ideea de pasăre, nu aşa cum apar pe perete, îngheţate, artificiale, prinse în plasa artei-kitsch, ţesută de om, ci imaginează-ţi-le pe membrana boltită şi albastră cum se pierd în turma de nori cumulus.
Lască Ştiuio:...
Septimiu Birlic: Şi spune-mi apoi, dacă ai vreo idee, ce crezi că ar deveni acele două păsări dacă le-ar creşte, peste noapte, două membre superioare în loc de aripi?
Lască Ştiuio (după un scurt moment de tăcere): Animale de povară?
Septimiu Birlic: Neîndoios!

replici, scenariu de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!