Reîntregirea
Lumina nevăzută
străbate culoarele memoriei,
cuvintele curg neîncetat,
precum ploaia calmă și caldă din cer
în inima pământului.
Treptat, muzica se strecoară,
deschizi și pătrunzi
prin noi lumi,
în toate părțile
pare să zbori.
Un pas.
Un salt de octavă.
Un dans.
O adiere.
Beatitudine.
Încotro te îndrepți?
Într-o continuă expansiune,
eliberat,
lași totul în urmă,
treci prin atâtea porți,
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (23 iunie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la dans, dar cu o relevanță mică.
Privind infinitul din ochii tăi
Cu prima picătură de lumină,
de culoarea mierii, ciclul a început,
îngerii ne veghează visul,
o înviere a două iubiri, una diurnă
și una nocturnă, ispita lăstarului
fermecat de aroma de neuitat
a celor patru elemente,
și bucuria cunoașterii din fiecare
- foc și briză, rouă și pământ iubitor -.
Flori dornice să urce această fuziune
dansează, acum, cu salba de stele,
cu luna vibrantă
și comete sfârâind trecutul,
cu galaxii întregi de foc
și cerurile îngerilor luminoși în zbor.
- Sunt mereu copleșit
de un fior sfânt când mă atingi
cu vibrațiile tale,
te sărut, acum, aici, în eternitate!
Martoră, luna
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (9 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în inimă...
Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
nașterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noștri,
te-ating în mijlocul cântecului răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtășit.
Umbre și semne-n serpentine străbat pașii iubirii,
cuvântu-și începe tăcerea prin care totul apare,
un călător, spre zările albastre, a cărui aripă crește din mine.
Încă nu știu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădești în tine așa cum ești tu,
nemăsurată revelație, descoperire divină,
miracol frenetic și posesiv,
acum te-nțeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.
Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colț al vieții,
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Black Opium
Între timp și netimp un strigăt, o durere, o speranță.
Ca o prelungire a visului, întind mâna,
încerc să-ți mângâi chipul de stele irizat,
luminându-ne drumul cu visul adânc din noi,
în imensitatea cerului prin care
îi cauți cheia
în unica călătorie a vieții.
Plouă ca în vechile mele poeme
- un fulger a sfâșiat cearșaful cerului...
Tăcerea curge din bolți în mâinile noastre,
pe unda sufletelor pereche,
un labirint fără sfârșit în respirația
unui timp comun
ce pare beție a umbrelor nopții,
emoție furată din astre
prin frunzele risipite de toamnă,
împrăștiind fiori din adierea visului...
Explozia de emoții te-nvăluie, te domină,
un contrast tulburător, o tensiune
dintre lumină și întuneric,
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (15 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul viselor
În taină, inima trăiește povestea infinitului.
Ochii, o, da ochii! Punctul de întâlnire al iubirilor.
O zi de neuitat, năucitoare,
cum nici nu ai visat,
plină de iubirea nebună.
Miraculoasă zi!
La granița ei, o clipă, o clipă doar,
timpul s-a oprit în loc,
gândurile plutesc prin aer,
curg pe pământ,
dansează prin foc
și se așază în așteptare.
În urmă privești, cenușa amintirilor fumegă încă,
o luminiță de jar respiră molcom,
răspunsuri aduse la lumină
zac în adâncuri noastre,
prezentul de atunci
pâlpâie mângâietor acum,
amintirile se ridică lin,
asemeni aripilor
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (9 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în inimă...
Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
nașterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noștri,
te-ating în mijlocul cântecului
răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtășit.
Umbre și semne-n serpentine străbat pașii iubirii,
cuvântu-și începe tăcerea prin care totul apare,
un călător spre zările albastre
a cărui aripă crește din mine.
Încă nu știu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădești în tine așa cum ești tu,
nemăsurată revelație, descoperire divină,
miracol frenetic și posesiv,
acum te-nțeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ești Tu, cine este Ea?
Cine ești Tu, cine este Ea?
Îți asculta tăcerea în lumina suspinelor înfășurate.
Deși nici un cuvânt nu se rostogolea, dialogul continua,
nici aprig, nici suav, nici viu, nici mort.
Ard ca o lumânare fără terminație!
Cu simțurile decupezi peisajul,
delimitând terenul îngust în care te miști.
Intuiești distanța dintre teama și nerăbdarea
cu care aștepți să te lovească.
Încet și blând se micșorează acest spațiu.
Topirea resemnată a lumânării tăcute
pare a fi totul,
făcând uitate gestul aprinderii
și para luminoasă
în care se zbat aceleași posibile întâmplări.
Oare ce s-ar întâmpla dacă și astăzi, și mâine,
am privi cum se topește lumânarea?
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (25 septembrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Și dincolo de neființă
Unde-i casa inimii, dragul meu?
În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Și cântul, și poezia,
întreg universul de vise, de culori și lumini!
De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?
Oamenii scriu pentru că sunt impregnați de parfumul bucuriei sau tristeții, a fericirii sau a singurătății, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu despre emoțiile copleșitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate și pline de culori ce prind viață. Ard, bântuie, tulbură, strigă, țâșnesc. Acea senzație de acum și aici, la care nu poți rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simți.
Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri își modelează fiecare stare, idee, dorință, respirație. Scriu pentru că așa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăștiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc și poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart și cred că prea puține sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-și lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorința de a evada, eliberând lanțurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputință, pentru a stinge propagarea țipătului auzit din adânc.
Scriu pentru că avem nevoie de noi și, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentru că ne imaginăm zâmbetul, lumina și atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe o pernă din apropiere.
Scriu din chemare, din șoapte, din muzica auzită, cu sufletul, prin petalele răsfirate, prin culori și sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru că, prin litere, oamenii se pot întâlni pe cărarea fundației construite.
Scriu ca o rugăciune și pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu, mai mult sau mai puțin, coerent sau aberant, pentru viață, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.
Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, descifrabil sau nu, printre semnele care stăpânesc timpul - mirări sau întrebări - prin spații albe sau puncte ivite din senin, cu linii, virgule sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munții sau coborând văile, cântând sau plângând.
Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta, simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre țâșnite din straturile interioare.
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (14 februarie 2012)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Irina Lucia Mihalca despre dans, adresa este:
