Irina Lucia Mihalca despre suflet

În fiecare stea există un suflet

Priveşte apusul, ascultă sunetul mării,
acea sălbatică mare, plină de viaţă, în culori fascinante,
care se zbate la ţărm printre stânci! Un ţărm de mare
pe care valurile se sparg în mii de bucăţi-destin!

Asemeni mării suntem - curată şi învolburată,
într-o continuă zbatere, calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!

Boabe de rouă la ferestrelor sufletului sunt lacrimile,
Broboanele de sudoare ale îngerului nostru
ce ne ţine în braţe sufletul, atât de greu uneori!

Din doruri, din nostalgii, din noi, din şoapte,
din lacrima sufletului nostru, din aripile îngerilor,
Din simţiri delicate, din minţi însetate,
din lacrimi puţine, din doruri multe!

De asta şi vântul merge pe câmp, are multe de spus,
căci acolo, pe câmp, macii nu pot fi îngrădiţi,
Cu privirea îi pictezi la lumina stelelor şi a lunii,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea din adâncuri

Un râu coboară din munţi, o deltă se formează.
Sedimente cărate de ape, depuse de milenii,
au conturat unirea uscatului cu marea,
copaci seculari şi împletituri de liane,
trunchiuri contorsionate, noduroase,
stepe sărăturate, lacuri cu nuferi,
insule stâncoase, estuare,
dune de nisip fin şi mâl,
gârle cu stufărişuri,
lagune şi grinduri,
mlaştini şi păduri.
În apele mării persistă
întinderi de plante vasculare.
Nisipul din clepsidra suspendată
parcurge lin
momentele eternităţii,
aidoma rugăciunii.
Nicio scufundare nu seamănă cu cealaltă.
O delectare pentru ochi şi simţuri!
Divinitatea se află peste tot.

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (19 iunie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul viselor

În taină, inima trăieşte povestea infinitului.
Ochii, o, da ochii! Punctul de întâlnire al iubirilor.
O zi de neuitat, năucitoare,
cum nici nu ai visat,
plină de iubirea nebună.
Miraculoasă zi!
La graniţa ei, o clipă, o clipă doar,
timpul s-a oprit în loc,
gândurile plutesc prin aer,
curg pe pământ,
dansează prin foc
şi se aşază în aşteptare.
În urmă priveşti, cenuşa amintirilor fumegă încă,
o luminiţă de jar respiră molcom,
răspunsuri aduse la lumină
zac în adâncuri noastre,
prezentul de atunci
pâlpâie mângâietor acum,
amintirile se ridică lin,
asemeni aripilor

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (9 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele noastre

O inimă plânge în cuvinte,
o amară constatare sau un dulce avertisment
ameţitor ca şi un lucru amânat de teama riscului
de a te risipi, din prea multă plăcere.
Ai grijă de visele tale
şi nu uita de frumuseţea nopţii!

Pe unde treci îţi laşi amprenta,
un timp trăit împreună, perle sub valuri,
un semn, nufărul deschis în palme,
un talisman ascuns în suflet,
o hoya albă care-mi vorbeşte în locul tău,
roua de pe flori înşirată pe lanţul de la gât
şi dulcele emoţiei rodiului înflorit.
O lume de poveste risipită în ochi cu mare dăruire!
Ce mult contează să rămâi cu un semn,
vibraţia dispare abia atunci când se vindecă
locul marcat de emoţie!

Chiar dacă nu eşti aici, poţi schimba ceva în bine,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecţii de raze şi umbre
Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea nopţii,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti Tu, cine este Ea?

Cine eşti Tu, cine este Ea?

Îţi asculta tăcerea în lumina suspinelor înfăşurate.
Deşi nici un cuvânt nu se rostogolea, dialogul continua,
nici aprig, nici suav, nici viu, nici mort.
– Ard ca o lumânare fără terminaţie!

Cu simţurile decupezi peisajul,
delimitând terenul îngust în care te mişti.
Intuieşti distanţa dintre teama şi nerăbdarea
cu care aştepţi să te lovească.
Încet şi blând se micşorează acest spaţiu.
Topirea resemnată a lumânării tăcute
pare a fi totul,
făcând uitate gestul aprinderii
şi para luminoasă
în care se zbat aceleaşi posibile întâmplări.

Oare ce s-ar întâmpla dacă şi astăzi, şi mâine,
am privi cum se topeşte lumânarea?

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (25 septembrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre tine

Se poate încheia ceva vreodată?
Nici când renunţi nu are cum
pentru că altul se-nalţă
şi cade la fel, uitând cine eşti.
- Nec plus ultra -
Câtă iubire purtăm în noi!
Cu ea am scris pe cer, pe ape,
pe stânci, pe trepte,
în slove, în trupuri şi-n inimi.

Acum şi aici suntem
doar noi şi cerul albastru!
Vocea ta a rămas ascunsă undeva
în cele mai adânci cute
ale sufletului meu.
- Zborul tău pe buzele mele!
Simţi sărutul meu cum se plimbă
peste tot trupul, îl cuprind,
m-ameţeşte şi mă smulge,
aşezându-mă-n tine pentru totdeauna?

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (18 decembrie 2014)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Black Opium

Între timp şi netimp un strigăt, o durere, o speranţă.
Ca o prelungire a visului, întind mâna,
încerc să-ţi mângâi chipul de stele irizat,
luminându-ne drumul cu visul adânc din noi,
în imensitatea cerului prin care
îi cauţi cheia
în unica călătorie a vieţii.
Plouă ca în vechile mele poeme
- un fulger a sfâşiat cearşaful cerului...
Tăcerea curge din bolţi în mâinile noastre,
pe unda sufletelor pereche,
un labirint fără sfârşit în respiraţia
unui timp comun
ce pare beţie a umbrelor nopţii,
emoţie furată din astre
prin frunzele risipite de toamnă,
împrăştiind fiori din adierea visului...
Explozia de emoţii te-nvăluie, te domină,
un contrast tulburător, o tensiune
dintre lumină şi întuneric,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (15 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă zi trece prin viaţă

Soarele reflectă lumina pe lună
atunci când va înflori vizibil,
marea îmbrăţişează leneş ţărmul,
printre nori, toamna trage cu ochiul.
Viaţa ne aruncă, mereu şi mereu,
în furtună şi-n centrul ei.
În miezul furtunii
vei găsi un punct central
de pace durabilă,
dacă poţi ajunge la el,
asemenea pescăruşului
care zboară prin centrul liniştit,
dar nu trăieşte acolo.
Ne hrănim din acel spaţiu
fără a respinge
experienţa furtunii.
Nu putem ajunge la centru
fără să trecem
prin furtuna care-l înconjoară.
Un paradox,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (19 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia picăturilor noastre

Ai intrat abrupt în poveste, simţi taina
şi pulsul ei care te dezarmează,
legi visele tale la inima mea,
le ţeşi prin ea şi-i binecuvântezi pacea.

O piatră arunci în liniştea apei, sunetul ei
te poate conduce undeva sau altundeva,
departe şi prea aproape, niciodată aici sau acolo,
pretutindeni şi nicăieri. Un ambitus de nepătruns!

Fugi şi rămâi, un cerc tonic al cvintelor,
mergi şi străbaţi amplitudinile lumilor,
mereu aşezat între ele, în permanentă mişcare,
te-arunci printre astre,
- o fugă cu totul tulburătoare -
adierile cerului plutesc între noi, pierduţi în
dezmierdări de cuvinte,
păşim ameţiţi de furtuna dorinţelor.

Secera lui Ceres ţi-a tăiat

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenirea

După ce ai călătorit departe, foarte departe,
prin atâtea locuri de basm,
te vei întoarce pe pământul anilor tăi,
acum, întâmplare sau nu, ai venit
în anul acestui gând, în anul acestei toamne,
aplecat sub cerul dorinţelor - de ce eu, nu ştiu?! -
asemeni mărului
cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi.

Nu ştiu încă cine eşti,
prin ochii tai îţi citesc povestea purtată
şi rătăcită prin vieţi,
cu sufletul simt ceea ce porţi cu tine,
de departe, de foarte departe,
din edenul pierdut, din viaţă şi suferinţă,
din zbuciumul şi pribegiile tale, din moarte.

Sub mărul cu ramurile încărcate de fructe,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (24 octombrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai nevoie de timp şi de tine

În strălucirea primelor raze de lumină,
mergi pe marginea abisului
în calatoria hipnotică întinsă la infinit.
Nu există nicio cale, calea o parcurgi pas cu pas.

Aproape imperceptibilă, prin fiecare mişcare,
viaţa respiră într-un puls continuu,
însoţită de sunete îndepărtate.
Asaltat de flacără, de dorinţe confuze, de iubire,
răspunzi la provocări,
asculţi până la incandescenţă glasul imuabil
al tăcerii prăvălite în curgeri vulcanice,
sămânţa fecundă străbate sideful
claviaturii de culori estompate.
Prin tonuri grave, uneori opace,
departe de imagini, refugiu şi sanctuar,
strânsoarea speranţei sălbatice străpunge cuvintele,
dincolo de sârma ghimpată, pentru a deveni
pură uitare, orbire sau iluminare.
Halucinant cer din care cad

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel paradis fără de margini

Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna
să păşim spre noua dimensiune,
în urmă lasă
muntele durerilor şi
ţipătul limbilor de foc
ce ne străbat gândurile din abisuri. Eşti ca în visul meu,
până unde am ajuns să te simt,
Ai nevoie de atingerea mea,
de arderea simţirilor
care să ne străpungă tăcerea!
Avem nevoie de noi,
în mine iubeşti cântecul
şi cascada lui care-ţi împrăştie zeii negri... Strânge-mă-n braţe, dragul meu,
strânge-mă-n braţe,
cu moartea pre moarte ne-am căutat,
cu viaţa pre viaţă ne-am regăsit. Sunt lumi ce se-ating prin mesaje
transmise în forme noi, dintr-o viaţă în alta,
- iubirea ta dăruită
pentru a mă readuce pe mine aici,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea din oglindă

Încerci să construieşti mereu,
plantezi seminţele unor noi începuturi,
uneşti punctele unei noi poveşti,
auzite parcă cândva, demult,
traversezi apele emoţiilor adânci,
întregeşti visele, dorinţele, iubirile,
nespuse vreodată cuiva,
în acea femeie care te va face
să te simţi unic, puternic,
frumos, încrezător, ocrotitor,
pentru că doar aşa ştii că vei fi tu.
Există sentimentul de a fi împins
în mod constant
şi tras de mareele interioare,
la fel ca oceanul
întotdeauna atins de lună.
O nelinişte adie,
imaginile trec pe cer,
doar umbrele lor
stau lipite memoriei.

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de nefiinţă

Unde-i casa inimii, dragul meu?
În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Şi cântul, şi poezia,
întreg universul de vise, de culori şi lumini!

De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?

Oamenii scriu pentru că sunt impregnaţi de parfumul bucuriei sau tristeţii, a fericirii sau a singurătăţii, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu despre emoţiile copleşitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate şi pline de culori ce prind viaţă. Ard, bântuie, tulbură, strigă, ţâşnesc. Acea senzaţie de acum şi aici, la care nu poţi rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simţi.
Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri îşi modelează fiecare stare, idee, dorinţă, respiraţie. Scriu pentru că aşa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăştiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc şi poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart şi cred că prea puţine sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-şi lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorinţa de a evada, eliberând lanţurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputinţă, pentru a stinge propagarea ţipătului auzit din adânc.
Scriu pentru că avem nevoie de noi şi, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentru că ne imaginăm zâmbetul, lumina şi atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe o pernă din apropiere.
Scriu din chemare, din şoapte, din muzica auzită, cu sufletul, prin petalele răsfirate, prin culori şi sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru că, prin litere, oamenii se pot întâlni pe cărarea fundaţiei construite.
Scriu ca o rugăciune şi pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu, mai mult sau mai puţin, coerent sau aberant, pentru viaţă, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.
Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, descifrabil sau nu, printre semnele care stăpânesc timpul - mirări sau întrebări - prin spaţii albe sau puncte ivite din senin, cu linii, virgule sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munţii sau coborând văile, cântând sau plângând.
Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta, simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre ţâşnite din straturile interioare.

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (14 februarie 2012)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!