Dorința
Vreau să îți sărut pielea sufletului
pe fiecare părticică de viață,
pe acolo pe unde te doare
și pe unde nu te doare,
la pliul ploilor și la încheietura clipelor îmbătate de vise.
în baia timpului, în odăia anotimpurilor ieșite din matcă,
pe cursul firesc al soarelui răsare și al înnoptării,
la marea întâlnire a prefacerii întru mântuire!
Nu folosesc doar buzele calde, umede, pline ale gândului ce îți cutremură anii.
Te sărut incandescent cu mine însămi, poezie.
poezie de Iulia Dragomir (8 octombrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vară
Am sorbit nectarul ca pe o bărdacă de apă în canicula alergării dintr-o parte în alta a spațiului.
M-am așezat la torsul orelor, vrăbie în cuibul său de paie, construit la streașina viselor,
sondând din priviri posibilitatea înălțării la hrana cerului.
Nu am călătorit departe de cercul inimii,
m-am rotit între aceleași coordonate de activat lumina din spatele pleoapelor.
Am ascultat glasul de odihnă al vacanței.
Spicele gândurilor se legănau a zâmbi,
Picurând dulce, cu ochi de înger, năduful pământului între noapte, zi:
Îmi ești ca ploaia, ca pâinea caldă,
câmp înverzit cu berze albe,
biblie de care nu te poți lipsi.
Mă legi de Dumnezeu, tu, bucuria vieții!
Cât te pot iubi! (6 august 2019)
poezie de Iulia Dragomir (6 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la noapte, dar cu o relevanță mică.
Hotărnicie
Să îngrămădesc în sunete lumina decantată-n palme,
ca ofrandă vie dată lumii,
am cântărit în zi, în noapte cu tumultul lunii,
de folos cântării stelelor să fie.
În balans, m-am hrănit cu strugurii pleznind a vin din vie, am tăcut.
Din vuietele line, cu toată neorânduiala,
pod peste cutremurate neputințe am făcut.
Atârnă de un fir de vânt, împinsul zilelor în liturghie?
Când din stânga, când din dreapta,
chemarea naosului, huuii, cum adie!
Cât poate sufletul, în pana aripii, dulcea apăsare a oblăduirii să țină?
Cupa pătimirii, de tină și icoane e plină.
Hotărnicesc de capul meu înțelesul așezării sfinte?
Trimit indicii cei dragi din morminte...
La ce te-nchini entuziast, curat?
Auzi? Clopotul de adunare în adâncuri a strigat. (3 iulie 2019-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (3 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aerul gândului
Nu știu dacă-i urare, blestem sau binecuvântare
ce caută aerul să cuprindă între respirații
când bate câmpia coaptă de perdeaua anilor
cu lancea pregătită de spintecări,
ca trenul în tunel, deraiat, avariat, accelerat,
năpustindu-se pe dealuri, pe văi,
piston peste timpuri.
Strigă în piatra timpanului din toate clipele:
Taci ca noaptea și totuși mă inunzi,
lacrimă de izvorât devenirea la masa cerului întru voioșia crestei.
Ia voalul cântului,
să se umple rotunjimea saltului de chemarea sâmburilor
să calci aerul precum apa,
să-ți desfac aripile pentru zbor! (15.04.2020-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (15 aprilie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minunea întâlnirii
Minunea întâlnirii
A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mișcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îți găsești echilibrul, ți-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârșit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările nașterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de pași,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit așteptările albului,
s-au înălțat curcubee la straja anotimpurilor.
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minunea întâlnirii
A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mișcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îți găsești echilibrul, ți-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârșit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările nașterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de pași,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit așteptările albului,
s-au înălțat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoință și acceptare, într-un torent puternic și lucrător,
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calea aurită a gândurilor
Se suie viță pe coloana anilor,
înfășurând în atingeri suave lumina zilei.
Despletește părul amiezii, grâu copt,
numai bun pentru frăgezitul dorului de viață.
Își adâncește privirea în râul clipelor, rostogolind în surâs sufletul cerului.
Mă inundă...
Șlefui-m-ar degetele rugăciunii,
copilă curată, răsărită în odaia sufletului,
în noaptea înstelată, fântână cu apă vie, divină!
În strugure, stă gustul toamnei,
de credința-n vinul vieții, plină!
poezie de Iulia Dragomir (25 noiembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împăcare
N-o să mai vorbesc despre ea.
Trăiește imponderală, undeva între libertate și căminul frunzelor,
fără întrebări și fără regrete.
Nu o să îi mai pomenesc numele,
s-a retras în vârful picioarelor din ecoul văzduhului,
s-a întins în nevăzute, neauzite peșteri să își odihnească tumultul.
E la fel, nici mai frumoasă, nici mai urâtă, nici mai bună, nici mai rea,
se oglindește în ochii timpului.
Mă curta din secetă și iarnă, din setea și nesomnul pământului.
Mă urmărea când alergam pe așchia înnoptării,
se dăruia vântului când deveneam vară, para focului.
Din tulburarea apelor, m-am împăcat cu sufletul nărăvaș al naturii.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zestre celestă
Răsuceste gândul cu fața înspre bucurie!
Înjunghie-i trupul în partea nevăzută de lună,
să își deschidă curgerea spre scăldatul răsăritului
în liturghia străpungerii de împărtășire,
până când ne topim unul în altul,
lucrare tainică a mâinii ce ține în palmă chiparoșii.
Numai iubirea poate deschide rana nopții
întru lauda îngerilor.
Exteriorul e opera lăuntrului nostru.
Unde să nu sărut și unde să sărut mai întâi
cu prelungirea citadelei sfărâmate de har?
Mi-era dor de tine de înainte să te cunosc!
Spăla-te-aș din cap și până în picioare
să lepăd de zădărnicii clopotul sângelui!
Răsucește strugurii clipelor să picure vinul dulce pe buza rugilor!
S-a măcinat grâul la moara anilor.
Răsucește gândul cu fața înspre liturghia vieții!
Flacăra candelei veghează în tăcere tainica prefacere, învierea din frângeri.
poezie de Iulia Dragomir (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Genune pe genune cheamă
M-am adunat în vârful sufletului,
am dat drumul stărilor amonte, la decolteul zorilor.
M-am adunat în jindul cascadei pentru susurul dulce
de dincolo de ruptura malului,
ca o peniță în mâna Lui Dumnezeu
ce scrie pe trupul tainei cu cerneala dăruitoare
de lumea ce o-ncape.
Am rămas cu ceea ce știu din înfruptările aerului.
Dacă m-au întâmpinat vlăstarii ferchezuiți de primăvară,
mi-i amintesc pleznind de entuziasmul căldurii,
dacă m-au așteptat cutremurătoare ploile,
mă pregătesc pentru inundații și proptele de vânt.
Când m-au urmat în pivnița inimii semințe de cer,
le-am udat rădăcina,
când au călcat pe chiștocul nopții
după eterice atingeri de zare,
m-am retras scorbură, scripcă de patos,
scotocind lemnul de cânt
și ca Magritte, mi-am lăsat mâna să picteze natura
între văz și orbire, între lumină și rătăcire.
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colind
Ochii sunt grei.
La pânda stelelor, bat îngeri din aripi în ei,
în horă, ielele scapără-n talpă scântei,
sclipiri din adânc spre înalt,
cu asalt, în umbra deasă, între brazi.
Ochii, oglinzi, sunt colindul de azi.
Grei de povești, de privirile-n care cresc păsări, cerbi, miei,
de lumina ce cade tăcută pe ei,
de ungherele în care surâsul coboară neprihănit,
poartă colindul ce sunt, cu pita gândului la dospit.
Din răsărit până în miez de înnoptare,
de la distanța dorului de soare, de la distanța norului,
din tremurul zborului, din încântare, din valul de mare,
din podul cu vedere spre scaunul ceresc,
din apropierile de firesc, din pivinița în care mă-ncui,
lumina ochilor, clipă de clipă, în cântecul inimii sui.
Din ce sunt, din pământ, din vânt, de orinde merg hai hui,
izvor spre marea fără de sfârșit, hoi, hui... doinesc...
Aho! Aho! Pe suflet, călare, mă sui!
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viu
Când a țâșnit spre fericire, larg, tărâmul de lumină și de var?
Când mă purta pe brațe ochiul lunii,
dansam neostoită de vânt.
Îmi înfășurase palma, în trupul câmpului, verdele bogat în parfumuri,
să nu se scurgă sângele din altoi.
Aceeași sunt.
Cum se păstrează viața stelelor în noi!
În zâmbetul aprins, s-a țintuit nemărginirea.
Oh! cum s-a vărsat deodată-n piept, fără de veste, clocotitor, privirea!
O clipă a fost de-ajuns să se lipească de fascinația firii ca roua ce culege în sclipiri culori.
Cu un sărut pe glezna zilei, s-a zidit în cer surâsul galeș din flori.
Între tăcere și contemplări de fiece mișcare, șoaptele se făceau ochi răpitor de mare.
Noaptea glăsuia dulce cum toarce furca în fuior,
amiaza avea gust de cocos și plutire dincolo de nori.
Cât de lungă e rotirea,
cât de tainic fură înălțările neîndoielnice-n nepătrunsul din zbor
și totuși cât de trainic e ecoul lor!
Ție, de care țâșniri ale viului din tine ți-e dor?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crucificare
Lunecam pe firul nopții în mătasea nemăsurată de croieli.
Luminile ochilor se împleteau mistuitor.
Am băut clipele până la fund. Ce fior!
Și când eram aproape, mi-era dor!
Am făcut cort de zvâcniri, de retrageri în răsărit, în apus,
am făcut slalom între vise și pământ,
izvor de tăceri, de cuvânt.
Păreau orele fără sfârșit,
se oprea timpul în loc. Ce nadir, ce zenit!
M-am izbit de luceferi și zmei,
m-am pierdut pe cărările ochilor,
de povestea inimii, sclipitori, grei.
Am plutit pe covorul de aur și lut,
lumina și frigul am gustat,
ca pe vinul împărtășaniei,
poemul anilor, am băut,
din cap până-n călcâie,
pe viață și pe moarte, în toate cele,
iubire, te-am primit,
te-am căutat. Ai uitat?
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul timpului
S-a făcut noaptea zi.
Ca o bomboană, s-a dat de-a rostogolul pe Calea laptelui.
Se zăresc prin telescopul trecerii nurii zorilor.
Pe oricare parte a privirii, și prin perdeaua de paratrăsnete,
strălucește luminătorul vieții.
Inima gândului nu este complet vizibilă,
e ascunsă în cântecul zborului.
Se simte vibrația sărbătorind în exclamații viitura.
S-a făcut noaptea zi.
Insomniacă, aleargă pe drumul viselor cu ochii deschiși,
cupe de strâns galaxiile în adâncuri.
Ca o săgeată, prin ramurile pline de dorul soarelui, fulgeră așteptarea.
Din vară, din iarnă, prin ger, prin noroi,
prin ape repezi, cu antenele întinse,
din pivnița virtuților,
se cutremură ca un pătrat scuturat de cercul repetițiilor, candoarea rânduielii.
Aleargă bizonii printre gorunii revigorărilor.
Ascultam cuvântul, auzeam distanțele când mai mari, când mai mici,
când supremă întâlnire în melodia luminii.
Ascult canonul, aud sufletul timpului.
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Iulia Dragomir despre noapte, adresa este: