Vorbitor de vânt
Am stat de vorbă iar cu vântul,
Și l-am pus gândurile să-mi țină,
L-am rugat să accepte legământul,
Și să le smulgă chiar din rădăcină.
Unele îmi sunt tăioase și grele,
Și-i cer scuze la vreun trecător,
Dacă se v-a împiedica de ele,
Căci știu ce tare rău mai dor.
Te rog pe tine viscol blând,
Să îndeplinești dorința mea,
Și să porți întreg acel gând,
Ce trebuie să ajungă doar la ea.
Poți să mângâi creste și văi,
Să-i spui de lungul drum bătut,
Și de cum pașii tăi
Au purtat al meu gând mut.
[...] Citește tot
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 iunie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul Toamnei
Îți poartă vântul ale tale roșii buze
Și lovește cu sărutul fragile frunze,
Ce se usucă pe loc și groaznic cad,
Oare de mă vei săruta ce o să fac?
O să ruginesc și eu precum verdeața,
Sau mă voi îneca în rouă ca dimineața?
Mă pui pe fugă ca pe razele de soare,
Când aduci Septembrie peste mare.
M-aș ascunde la umbra unui falnic tei,
Poate așa nu mă vor găsi privirile ei,
Și-am să-i aștept ale sale lacrimi
Să-mi fac un ceai din dor și patimi.
Mi-e frică să alerg, să nu calc pe frunze,
Și să strivesc ca un hain urmele de buze,
Doar brazii toamna își ignoră soarta,
Cine sunt eu? Să stric anotimpului arta.
[...] Citește tot
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (19 septembrie 2018)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Mai Septembrie ca oricând
Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veșminte,
Și parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.
Cad și frunzele, bate și vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.
Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar și pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi și noi.
Septembrie mi-a uscat și rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Și acum vântul mă împinge de la spate.
[...] Citește tot
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Silențios
Suntem simple note muzicale,
Pe portativul sonatelor magistrale,
"Nocturna" "Silence" parcă ne pătrund,
Când lovește Beethoven pianul plăpând.
Am ajuns să ne fie dor de gălăgie,
De oameni, buni sau răi, doar să fie,
De tot ce nu vedeam că avem,
Dar și așa, observăm doar când pierdem.
Păsările din colivie, parcă altfel le privim
Sau animalele de la zoo, altfel le iubim,
Sau vântul rece și tăios, altfel îl simțim,
Ori soarele cald și blând, altfel ni-l dorim.
Brusc parcă și regii sunt mai interesați,
Este normal, un virus nu are preferați,
Am început parcă să îmi cunosc și frații,
Nu aveam timp de ei, aveam de alții.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (31 martie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la vânt, dar cu o relevanță mică.
Întuneric în succes
Întuneric, înorat, o calmă noapte,
Nori luminați, arată ziua de departe,
Sunt plini de lumină, nu sunt goi,
La ei este soare, dar nu și la noi.
Drum de stele și becuri le zăresc,
Nu am cum vreodată să le deosebesc,
Sunt doar buline ce zac, luminate feeric,
Blajine și dulci, într-un misterios întuneric.
Și copacii fără frunze îmi sunt prieteni,
Uitații tei și părăsiții mesteceni,
Sunt doar tulpină uscată și lungi crengi,
Tăcute de fel, dar cu care te înțelegi.
Este surd totul, ca dup-o dinamită,
Ce liniște este într-o lume adormită,
Vântul mă lovește tăios ca realitate,
Neștiutor și firav la fel ca libertatea.
[...] Citește tot
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Idilă cu Toamna
Îmi mângâi obrajii cu al tău vânt,
Ai uscat și frunzele de când te cânt,
Și-mi lași buzele crăpate de la frig,
Și mă faci să răgușesc la cât te strig.
Ți-ai pornit și ploaia peste mine,
Ca să-mi inunzi gândurile numai cu tine,
Ți-ai ascuns soarele-n buzunar,
Când vreau căldură tot la tine să apar.
Ți-ai împrăștiat și părul peste verde,
Mă uit la codru, gândul la tine se pierde,
Și încerc în casă să mă feresc,
Dar ceaiul de tei nu mă lasă să greșesc.
Poate dacă doar cerul îl privesc,
Am o șansă gândul să-l risipesc,
Dar ai ajuns până și în acest loc,
Ți-ai aruncat privirea albastră-n joc.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un munte tăcut
Cum taci tu, singuratic munte,
Și totuși reușești să spui atât de multe,
Ai crescut brazii ce uneori ating norii,
Dar nimeni nu îți vede urmele sudorii.
Te-a mutilat vântul, te-au tăiat râurile,
Si tot ai răbdare să-mi asculți dorurile,
De-ar fi măcar atâtea, printre alte,
Ai rade sincer, fără răni însângerate,
Dar drumețul ce vine să te panseze,
Caută doar locul unde dorul să-l paseze,
Un dor uitat, sau o rană prea ascunsă,
Ce doar crestele știu unde o are pusă.
Oare ce povești cunoaște-o stâncă?
Câte inimi frânte poartă-n râpa adâncă?
Oare câte lacrimi a înghițit floare de colț?
Ce amintiri ascunde cerul sub ale sale bolți?
[...] Citește tot
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (30 iulie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
De vorbă cu Toamna
Bun găsit, iubită toamnă,
Muză tristă, blândă doamnă,
Ai umblat mult, îmi pari obosită,
Mereu ajungi la mine ruginită.
Nu-ți fie rușine așează-te la masă,
Lasă-ți frunzele, simte-te ca acasă,
La mine e puțin dezordonat,
E la fel ca în Noiembrie, când ai plecat.
Tare dor mi-a fost de tine,
Ești tot tu, adică plină de mine,
Ce îți mai fac frunzele, ploaia și văntul?
Vorbește încet, să nu ne audă trecutul.
Lasă-ți frigul rogute-n cuier,
Pornește vântul să ne cânte din fluier,
Îți fac și o cafea, fără zahăr, fără lapte,
O savurăm la fel, ce gusturi asortate!
[...] Citește tot
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (25 august 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Iustin Miron despre vânt, adresa este: