Conștiința e vocea sufletului, patimile sunt vocea trupului.
citat celebru din Jean-Jacques Rousseau
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
M-am arătat așa cum am fost; demn de dispreț și josnic, când am fost; bun, generos, sublim, când, de asemenea, am fost; mi-am dezvăluit sufletul așa cum tu însuți l-ai văzut. Ființă Eternă, strânge în jurul meu nenumărata mulțime a semenilor mei; să asculte confesiunile mele, să țipe la ticăloșiile mele, să roșească la nemerniciile mele. Și fiecare să-și descopere la rândul său, inima, cu aceeași sinceritate, la picioarele tronului tău; apoi să-ți spună măcar unul, dacă se va încumeta: Eu am fost mai bun decât omul acesta.
Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am gândit uneori destul de adânc, dar rareori cu plăcere, aproape totdeauna împotriva voinței mele și parcă forțat. Visarea mă destinde și mă amuză, în timp ce reflexia mă obosește și mă întristează. Să gândesc mi-a fost întotdeauna penibil, mi s-a părut lipsit de farmec. Uneori visările mele se termină cu meditația, dar cel mai adesea meditațiile mele se încheie cu reveria; și în timpul acestor rătăciri, sufletul meu hoinărește și planează deasupra universului, pe aripile imaginației, cunoscând extazuri ce întrec orice altă plăcere.
Jean-Jacques Rousseau în Visările unui hoinar singuratic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întreb care din două viața civilizată sau cea naturală este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existența lor; și mai mulți sunt aceia care nu se plâng, deși sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine și omenești abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meșteșuguri, fără grai, fără locuință, fără război și fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi și fără a avea vreo dorință de a le face rău, poate fără a recunoaște vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puțin supus pasiunilor și fiindu-i de ajuns lui însuși, nu avea decât sentimente și cunoștințe cu această stare.
Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la suflet, dar cu o relevanță mică.
Cum va izbuti omul să se vadă așa cum l-a format natura, cu toate schimbările pe care le-a suferit alcătuirea lui originară, datorită succesiunii timpului și a bunurilor, și cum va putea să deosebească ceea ce aparține fondului său propriu de ceea ce au adăugat, ori au schimbat la starea lui primitivă, împrejurările și progresele sale?... Sufletul omenesc, modificat în sânul societății datorită unor nenumărate cauze ce se repetau mereu, datorită unei mulțimi de cunoștințe câștigate ori erori, datorită schimbărilor intervenite în constituția corpului și tulburărilor continue provocate de pasiuni, și-a schimbat, ca să zicem așa, înfățișarea în așa măsură încât a devenit aproape de nerecunoscut... Dar atâta timp cât nu cunoaștem defel omul natural, în zadar vrem să determinăm legea pe care a primit-o, sau cea care se potrivește cel mai bine constituției lui. Tot ce putem vedea foarte limpede în legătură cu această lege este că, pentru a fi lege, trebuie în primul rând ca voința celui pe care ei îl obligă să i se poată supune, în mod conștient, apoi, pentru ca această lege să fie naturală; trebuie, de asemenea să vorbească nemijlocit prin glasul naturii.
Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Jean-Jacques Rousseau despre suflet, adresa este: