Jean-Jacques Rousseau despre suflet

Conştiinţa e vocea sufletului, patimile sunt vocea trupului.

citat celebru din Jean-Jacques Rousseau
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am arătat aşa cum am fost; demn de dispreţ şi josnic, când am fost; bun, generos, sublim, când, de asemenea, am fost; mi-am dezvăluit sufletul aşa cum tu însuţi l-ai văzut. Fiinţă Eternă, strânge în jurul meu nenumărata mulţime a semenilor mei; să asculte confesiunile mele, să ţipe la ticăloşiile mele, să roşească la nemerniciile mele. Şi fiecare să-şi descopere la rândul său, inima, cu aceeaşi sinceritate, la picioarele tronului tău; apoi să-ţi spună măcar unul, dacă se va încumeta: Eu am fost mai bun decât omul acesta.

Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am gândit uneori destul de adânc, dar rareori cu plăcere, aproape totdeauna împotriva voinţei mele şi parcă forţat. Visarea mă destinde şi mă amuză, în timp ce reflexia mă oboseşte şi mă întristează. Să gândesc mi-a fost întotdeauna penibil, mi s-a părut lipsit de farmec. Uneori visările mele se termină cu meditaţia, dar cel mai adesea meditaţiile mele se încheie cu reveria; şi în timpul acestor rătăciri, sufletul meu hoinăreşte şi planează deasupra universului, pe aripile imaginaţiei, cunoscând extazuri ce întrec orice altă plăcere.

Jean-Jacques Rousseau în Visările unui hoinar singuratic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb care din două – viaţa civilizată sau cea naturală – este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existenţa lor; şi mai mulţi sunt aceia care nu se plâng, deşi sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine şi omeneşti abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meşteşuguri, fără grai, fără locuinţă, fără război şi fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi şi fără a avea vreo dorinţă de a le face rău, poate fără a recunoaşte vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puţin supus pasiunilor şi fiindu-i de ajuns lui însuşi, nu avea decât sentimente şi cunoştinţe cu această stare.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum va izbuti omul să se vadă aşa cum l-a format natura, cu toate schimbările pe care le-a suferit alcătuirea lui originară, datorită succesiunii timpului şi a bunurilor, şi cum va putea să deosebească ceea ce aparţine fondului său propriu de ceea ce au adăugat, ori au schimbat la starea lui primitivă, împrejurările şi progresele sale?... Sufletul omenesc, modificat în sânul societăţii datorită unor nenumărate cauze ce se repetau mereu, datorită unei mulţimi de cunoştinţe câştigate ori erori, datorită schimbărilor intervenite în constituţia corpului şi tulburărilor continue provocate de pasiuni, şi-a schimbat, ca să zicem aşa, înfăţişarea în aşa măsură încât a devenit aproape de nerecunoscut... Dar atâta timp cât nu cunoaştem defel omul natural, în zadar vrem să determinăm legea pe care a primit-o, sau cea care se potriveşte cel mai bine constituţiei lui. Tot ce putem vedea foarte limpede în legătură cu această lege este că, pentru a fi lege, trebuie în primul rând ca voinţa celui pe care ei îl obligă să i se poată supune, în mod conştient, apoi, pentru ca această lege să fie naturală; trebuie, de asemenea să vorbească nemijlocit prin glasul naturii.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!