Jules Verne despre Europa

Islanda este una dintre marile insule ale Europei. Are o suprafaţă de o mie patru sute de mile pătrate şi doar şaizeci de mii de locuitori. Geografii au împărţit-o în patru districte.

Jules Verne în O călătorie spre centrul Pământului
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar domeniul în care americanii i-au întrecut îndeosebi pe europeni a fost ştiinţa balisticii. Nu pentru că armele lor ar fi atins cel mai înalt grad de perfecţiune, dar ele prezentau dimensiuni neobişnuite şi aveau, în consecinţă, o bătaie la distanţe necunoscute până atunci.

Jules Verne în De la Pământ la Lună
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel părăsit, castel bântuit, castel cu vedenii. Imaginaţiile vii şi arzătoare l-au populat curând cu fantome, acolo se ivesc strigoi, iar duhurile se întorc la ceasuri de noapte. Tot aşa se petrec lucrurile în unele ţinuturi superstiţioase ale Europei, iar printre ele Transilvania poate năzui la un loc de frunte. De altfel, cum s-ar fi putut rupe satul Vereşti cu credinţele supranaturale?

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Cascabel n-avea de ce să se teamă că mica sa avere, câştigată, s-ar putea spune, cu sudoarea frunţii sale şi pe care o purta în buzunarul de la palton, o să-i fie furată pe drum. În realitate, cumpărarea unei case de bani ca să-şi pună suma la adăpost nu era chiar atât de necesară, dar, dacă ţinea totuşi la asta, o făcea având în vedere o lungă călătorie prin teritoriile din Far West, mai puţin păzite decât zona californiană – drum ce avea să-l readucă în Europa.

Jules Verne în César Cascabel
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atlanticul! Uriaşă întindere de apă, care acoperă suprafaţa a douăzeci şi cinci milioane de mile pătrate, lungă de nouă mii şi având o lăţime mijlocie de două mii şapte sute de mile. Întindere de apă deosebit de însemnată şi totuşi aproape necunoscută celor vechi, în afară poate de cartaginezi, aceşti olandezi ai antichităţii, care în drumurile lor comerciale vizitau ţărmurile vestice ale Europei şi Africii.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anul 1866 s-a petrecut o întâmplare ciudată, un fenomen nelămurit şi neînţeles, pe care fără îndoială că nimeni nu l-a uitat. Dacă lăsăm la o parte zvonurile care-i nelinişteau pe locuitorii porturilor şi frământau opinia publică de pe întregul glob, trebuie să spunem că întâmplarea aceea i-a tulburat îndeosebi pe marinari. Ea a dat foate mult de gândit negustorilor, armatorilor, comandanţilor de vapoare, skipperilor şi masterilor din Europa şi America, ofiţerilor din marina militară a tuturor ţărilor şi o dată cu ei, guvernelor din diferite state ale celor două continente. În adevăr, de câtva timp, mai multe vase întâlniseră pe mare "ceva uriaş", un fel de obiect lunguieţ, în formă de fus, câteodată fosforescent şi cu mult mai mare şi mai rapid decât o balenă.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Vereşti, ca şi în toată această parte a Transilvaniei, nu se vorbeşte nici germana, nici maghiara, ci româna – până şi printre cele câteva sălaşe de ţigani, stabili mai degrabă decât nomazi, prin feluritele sate ale comitatului. Aceşti străini adoptă limba ţinutului, aşa cum îi împrumută şi religia. Cu colibele lor, barăci cu acoperiş ţuguiat, cu legiunile lor de copii, cei din Vereşti alcătuiesc – sub autoritatea unui bulibaşă – un fel de mic clan, deosebit prin obiceiuri şi traiul regulat de cele ale neamurilor rătăcind de-a lungul Europei. Au adoptat până şi ritul ortodox, supunându-se religiei creştinilor în mijlocul cărora s-au oploşit. Într-adevăr, Vereştii au drept căpetenie religioasă un popă stabilit la Vulcan şi care deserveşte cele două sate, despărţite doar printr-o jumătate de milă.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!