Jules Verne despre frumuseţe

După o noapte linştită, ziua se vestea frumoasă – una din acele zile de septembrie, de care zona temperată se bucura uneori, către sfârşitul verii.

Jules Verne în Uimitoarele peripeţii ale domnului Antifer
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele scăpăta în spatele dealurilor care mărgineau spre vest priveliştea. Timpul era frumos. În zare, deasupra mării, despărţită printr-o linie de cer, înspre nord-est şi est, câţiva norişori reflectau ultimele raze care nu vor întârzia să se stingă în umbrele înserării. Amurgul e de lungă durată pe această latitudine de 55 grade a emisferei sudice.

Jules Verne în Farul de la capătul lumii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborele de pâine se deosebeşte de ceilalţi prin trunchiul său drept şi înalt de patruzeci de picioare. După vârful frumos rotunjit şi format din frunze mari, multilobate, un naturalist putea lesne să vadă că are în faţa sa un "artocarpus", arbore ce creşte atât de bine în insulele Mascarene unde a fost plantat.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dingo nu era un câine prea prietenos se datora, fără îndoială, faptului că nu se împăca prea bine cu oamenii de pe Waldeck. La bordul lui Pilgrim însă, lucrurile se schimbaseră. Pesemne că Jack înmuiase inima acestui frumos animal, căci începu să se joace cu băieţelul, căruia plăcea foarte mult acest joc. Se dovedi îndată că Dingo era unul din câinii care se împacă bine cu copiii. La rândul lui, Jack nu-i făcea nici un rău.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi ar fi meritat totuşi să fie vizitat de către turişti şi iubitori de antichităţi. Poziţia lui, pe creasta Podişului Orgal, e deosebit de frumoasă. De pe platforma superioară a donjonului priveliştea se întinde până la ultima limită a munţilor. În spate unduie lanţul înalt şi atât de capricios ramnificat, care alcătuieşte hotarul cu Valahia. În faţă se adânceşte sinuosul pas Vulcan, singurul drum practicabil între provinciile limitrofe.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi participanţii la şedinţa Societăţii Regale de Geografie – mai mult sau mai puţin – trupeşte sau moraliceşte – scăpaseră de înecuri, de focuri, de securile pieilor-roşii, de măciucile sălbaticilor, de stâlpul de chin, de stomacurile polineziene! Dar nimic nu putea să le oprească bătăile inimilor în timpul cuvântării lui sir Francis M. şi cât poate cuprinde memoria omenească, acesta era cel mai frumos succes oratoric al Societăţii Regale de Geografie din Londra.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afara acestora, în despărţituri speciale se desfăşurau şiraguri de perle nespus de frumoase, care străluceau sub lumina electrică, perle trandafirii, smulse din "pinele" Mării Roşii, perle verzi din haleotidul "iris", galbene, albastre, negre, produse curioase ale diverselor moluşte din toate oceanele şi ale unor scoici de apă dulce din nord, în sfârşit, câteva piese rare, a căror valoare nu poate fi socotită şi care au fost produse de pintadinele cele mai rare.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de câteva clipe, cât stătuse în faţă cu Phileas Fogg, Passepartout îl măsurase repede, dar cu atenţie, pe viitoru-i stăpân. Un bărbat ca de patruzeci de ani, chipul distins, frumos, statura înaltă, părul blond, favoriţi, fruntea întinsă, fără urme de încreţituri la tâmple, palid, dinţi minunaţi. Părea să fie înzestrat cu ceea ce fizionomiştii numesc "calmul în acţiune", facultate comună tuturor acelora care fac mai multă treabă decât zgomot în jurul lor. Flegmatic, cu piviri clare, el era tipul caracteristic al acelor englezi cu sânge rece, pe care îl găseşti aproape pretutindeni în Regatul Unit.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunsesem în sfârşit la marginea pădurii, care era, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase colţuri ale nemărginitului domeniu al căpitanului Nemo. El o socotea proprietatea sa, luându-şi asupra ei aceleaşi drepturi pe care le aveau primii oameni în cele dintâi zile ale lumii. De altfel, cine s-ar fi putut gândi să-şi însuşească aceste domenii din fundul mărilor? Ce alt pionier mai îndrăzneţ ar fi venit, cu toporul în mână, să taie drum prin tufişurile întunecate de acolo?

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă vietate, salvată de pe epavă, ar fi vorbit fără îndoială cu aceeaşi sinceritate, dacă ar fi putut s-o facă. Este vorba de câinele care se arăta atât de furios când îl vedea pe Negoro – ură într-adevăr inexplicabilă. Dingo – acesta era numele câinelui – făcea parte din renumita rasă de dulăi din Noua Olandă... Dar nu în Australia îl găsise căpitanul lui Waldeck. Dăduse peste Dingo cu doi ani în urmă, rătăcind, pe jumătate mort de foame, pe coasta de vest a Africii, prin meleaurile unde fluviul Congo se varsă în ocean. Căpitanul lui Waldeck îl luase cu el pe frumosul animal, care rămase însă foarte puţin prietenos, părând să tânjească după vreun stăpân de care fusese despărţit în chip năprasnic şi pe care îi era cu neputinţă să-l mai găsească prin locurile acelea pustii. S. V. – două litere gravate pe zgarda lui – era tot ce mai lega pe acest animal de un trecut a cărui taină ar fi fost căutată în zadar.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!