
- nedumerire
- Nedumerirea este începutul cunoașterii.
definiție clasică de Khalil Gibran
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!



Când ai ajuns la capătul a ceea ce ar trebui să știi, ești la începutul a ceea ce ar trebui să simți.
Khalil Gibran în Nisip și spumă (1926)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vulpea
O vulpe și-a privit umbra la răsăritul soarelei și-a spus,
"Astăzi la prânz voi mânca o cămilă."
Și, optimistă, a început să caute cămile.
Dar la amiezi și-a privit iarăși umbra și-a spus,
"Cred că un șoarece-ar fi de-ajuns."
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Astronomul
La umbra templului, unde stăteam cu prietenul meu,
Am văzut un om orb, iar prietenul meu a spus,
"Iată-l pe cel mai înțelept om din ținutul nostru."
Atunci mi-am părăsit prietenul și m-am apropiat de orb, salutându-l.
Apoi, am început să conversăm.
După o vreme am spus:
"Iertată fie-mi curiozitatea, dar de cât timp sunteți orb?"
"De la naștere", mi-a răspuns; iar eu:
"Și ce fel drum al adevărului urmați?"
"Eu sunt astronom", mi-a răspuns
Și și-a pus mâna-n dreptul inimii, declarând,
"Eu urmăresc toți sorii, toate planetele și toate stelele."
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ochiul
Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceață albăstruie. Nu-i așa că-i frumos?"
Urechea a ascultat câteva clipa cu atenție și-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."
La rândul ei Mâna a luat cuvântul și-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."
Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."
Atunci Ochiul și-a văzut de drum, iar ceilalți
au început să-și dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la început, dar cu o relevanță mică.

Doi mari învățați
Odinioară în anticul oraș Afkar trăiau doi mari învățați
care se urau și care-și luau în râs unul altuia învățăturile,
iar asta pentru că unul dintre ei nega existența zeilor,
în vreme ce celălalt era un credincios.
Într-o zi cei doi s-au întâlnit în piață și, în mijlocul susținătorilor,
au început să conteste și să argumenteze foarte convingător
existența sau non-existența zeilor.
După îndelungi dispute s-au despărțit.
În acea seară necredinciosul a mers la templu
și s-a închinat înaintea altarului,
și-a rugat zeii să-i ierte rătăcirile de până atunci.
În aceeași oră celălalt mare învățat,
cel care ține zeii în mare cinste, și-a ars cărțile sfinte.
Iar asta pentru că devenise un necredincios.
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc și am realizat că toate măștile mele au fost furate. Șapte măști pe care le-am purtat în șapte vieți. M-am panicat și am început să alerg pe străzi strigând: Hoții, hoții, blestemații de hoți!!! Oamenii râdeau de mine și unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piață, un tânăr ce stătea pe un acoperiș, a strigat: Uitați-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine și în acel moment, soarele mi-a sărutat fața dezgolită de măști pentru prima oară. Și pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui și nu mi-am mai dorit să port măști niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântați, binecuvântați să fie hoții care mi-au furat măștile. Astfel, am devenit un om nebun."
citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aripi frânte - Cântecul îndrăgostitului
Sunt ochii îndrăgostitului
Vinul sufletului și hrana inimii.
Sunt un trandafir.
Inima mi se deschide la răsărit,
Iar fecioara mă sărută
Și mă așează la pieptul ei.
Sunt casa adevăratei bogății,
Obârșia plăcerii
Și începutul păcii și liniștii.
Sunt zâmbetul cald pe buzele frumoase.
Când tânărul ajunge la mine, uită de osteneală
Și întrega-i viață se transformă
În realitatea viselor plăcute.
Sunt exaltarea poetului,
Revelația artistului
Și inspirația muzicianului.
Sunt altarul sfânt din inima unui copil,
Adorat de buna sa mamă.
Mă înfățișez inimii care plânge,
Fug cât mai departe de poruncă,
[...] Citește tot
poezie celebră de Khalil Gibran
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!


Marea Cea Mai Mare
Ne-am dus, eu și sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la țărm am început să căutam un locșor pustiu și liniștit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenușie;
Lua dintr-un sac praf de sare și-l arunca în mare.
"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."
Am mers până când am dat de-un golfuleț.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ținea-n brațe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr și-l arunca în mare.
"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."
Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un pește mort
Și, cu infinită grijă, depunându-l iarăși în apa mării.
[...] Citește tot
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Khalil Gibran despre început, adresa este:
