Leonid Iacob despre dor

Bod de dor şi infinit

Undeva, sub stei de piatră
stă un mag albit de vreme
cugetând la crugul lumii
scris în blândele-i poeme.

În adâncuri toarce luna,
Gândul nopţile despică,
şi, spre cerul plin cu doruri,
fruntea-i albă şi-o ridică.

Stă în scorbura-i bătrână
ca un pustnic de la schit
şi învârte lin mătănii,
bob de dor şi infinit

Vin izvoarele să-i cânte
despre vechi şi noi iubiri,
rătăcite-n salba vremii
şi-n zidiri de mănăstiri.

[...] Citeşte tot

poezie de Leonid Iacob din Ţărmuri paralele (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea gărilor ce plâng

Tristeţea gărilor ce plâng
un tren cu şuierul prelung,
e doar pustiu şi rece gol,
viaţa dată rostogol,
şi disperărilor obol
de dor nătâng.

Tu ştii, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui şi-a fluturat
şi îmi zâmbea.

Erai şi tu,
nici nu mai ştiu,
acum mi-i sufletul morţiu
de tren
în gară şuierând,

[...] Citeşte tot

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi tu

Rătăcesc prin pădurea de vise
printre margini aprinse de drum
şi tot port lângă suflet iubirea
şi nu pot s-o găsesc nicidecum.

Peste clapele-mi stinse trec mâna,
portativul mi-e şters şi neclar.
Spune-mi tu, unde-mi este iubirea,
prin ce loc îmi e dorul hoinar?

Azi mai singură-mi e înserarea
când prin flori umbl-al firii parfum.
Spune-mi tu: unde-mi este cărarea?
Că nu pot s-o găsesc nicidecum.

Tot mai cânt la harmonica-mi veche
cântec trist, pe alei presărat
în curând înflori-vor salcâmii
însă tu nu mai eşti, ai plecat.

poezie de Leonid Iacob (6 mai 2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul blestemat

Eu mai rămân,
sunt tot acelaşi eu
împovărat de ploile din mine,
vagoanele-mi
sunt roţi purtând ruine
şi amintiri care dispar cu greu
sau nu or să dispară niciodată,
le voi purta în sânge cu durut,
fiindcă din trenul meu a dispărut
lumina ta de dor încununată
lăsată-n sarea mării de demult.

Gara nu plânge,
doar priveşte-n gol,
eu sunt un tren arzând
pe roata-mi blestemată,
că bucuria ce-mi fusese dată
pornea spre-o altă lume rostogol,
iar eu spre lumea-n riduri îngheţată.

[...] Citeşte tot

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2008)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de Dragobete

Într-un colţ de rai se pare,
spun poveştile din buni,
Dragostea zbura ferice
şi făcea prin cer minuni.

Ba se cobora adesea
şi aice, pe pământ.
şi-aducea în cele inimi
numa-nfiorări şi cânt.

Şi toţi îi simţeau puterea
ei de floare fermecată
şi-o păstrau aprinsă veşnic
ca lumin-adevărată.

Era totul doar simţire
cu izvor în zbor de îngeri,
oamenii trăiau ferice
fără lacrimi, fără frângeri.

[...] Citeşte tot

poezie de Leonid Iacob (2009)
Adăugat de Ariana
Comentează! | Votează! | Copiază!