Până la gheață, din colind
Cu acest dor, tulburător de tandru,
Singurătatea mi-i ca un meandru,
În verdele monahic e ascunsă,
Făcându-mi liniștea - răpusă.
Cu firul ierbii numai împreună,
Îți caut întrebarea, ce îmi curmă
Adâncul înțeles... și ți-aș răspunde-
Tot eu ca mamă, dorul n-aș ascunde.
Cu spiritul astral, și de aproape,
Mi-aș dirija privirile pe ape,
Să nu existe depărtări lumină,
Ci-n ochii tăi, să ard, senină.
Că dorul nu știe de beznă,
Aprinde și durerea-n gleznă,
Îți scoate capul de pe umeri,
Și nu vrei anii să ți-i numeri.
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aș regăsi
M- aș regăsi la capăt de pieire,
Eu, desfrunzită și cu muguri seci,
Pornită iar să spun iubiri,
Că nu mai sunt o amintire,
În astă lume-n care vii și pleci...
M-aș coborî atunci, cu toată Firea
La Teiul cu mireasmă Vie,
Aceeași, însă ocolind privirea -
Lăsându-mi pleoapele să cadă
Pe umbra albă de zăpadă.
Să lăcrimez n-aș vrea, m-ar frânge dorul,
Curat și cald din fire,
Aș împleti suspinele-n ecouri,
Cu lungi poeme de iubire.
poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de gheață
Lacul, sedus de necuprins,
Prin farmec, furișat în ochii tăi,
E înghețat în haos de mister -
Așa mă părăsesc cuvinte-adevăr,
Pentru o clipă, dinadins.
Să știu că îi ating, dintr-o ispită,
Cu pași maiestuoși, stingher,
I-aș regăsi-n cenușa unei păsări, revenite
Din vremuri, gânduri și doruri părăsite,
Tăcerea lor s-o cred nerisipită.
Să mai aștept o zi de ieri,
La care ai putea să speri,
Să-ți chem și stelele prin ceață,
Să ostenesc prin ochii tăi de gheață,
În Lacul purului-adevăr,
Sedus de necuprins, în haos de mister.
poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la dor, dar cu o relevanță mică.
E dorul greu și nu mai trece
Evadez într-o carte-
Dragă mi-e, s-o cuprind:
O, filele-i înmiresmate
Rup ochii mei în jumătăți de nimb,
Unde nu e trădare-
Leac asemănător parcurge
Golul din suflet, ce nu are
Rost de-a se traduce.
Evadez într-o lume,
Umbra-i mă întoarce spre lumină,
Șarada cărții, fila ecumenă,
Istorisește pacea divină.
Neobișnuit de calmă,
Urăște închisă să stea,
Mai aproape de mine,
Ar învăța și ea să poată evada-
Indiferent în ce lume,
Timp, spațiu, însă, în întregime,
Revăzută, ca astăzi,
Esteră, aidoma Cerului, deschisă rămâne-
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole (18 mai 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea
E minunea ființării, când flăcările inimii se fac scrum,
Constat, că arderea mea nu produce vreo schimbare,
Între viață și moarte, moarte și viață, între aici și acum,
Sunt singurul om ce simultan iubește și iubire nu are.
Minunea apune, veghează -al minții trecut doar azi,
Declară, conduce, respiră -n eruperi monotone
De tainice-aprinderi, făclii, doruri albind pe-obraz,
Pe care, Doamne, nu le bănuiam, că sunt proni(i)...
Minunea mă contrariază, le acceptă pe toate, domoală,
Durerii năvală dând oriunde -aș fi tins a mă regăsi,
Cu certe zaruri de viață, luminând starea monahală,
Respir veșnicia din trecut, prin care omul nu poate păși.
poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zorii noii zile se arată
Când zorii noii zile se arată,
În întunericul ce- i ca o vamă,
Pătrunde- n suflet dintr-odată
Iubirea Duhului de oameni.
Și ciripitul live de vrabiuțe
Deschide geamurile vraiște,
Apoi urmează Dumnezeu să guste
O nesfârșită lacrimă din Paște.
Neîntrecut încep iluminarea,
Când geamurile sunt de veghe,
Să intre- n in case alinarea-
Cu-albastrul cerului să se- mpereche...
Neîntrecut aceste păsări, iată,
Zvonesc, că zorii zilei vin,
Jur- imprejur e-o beznă dezolată,
Dar, smuls din teamă, visul e senin.
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei
DE 1 IUNIE, COPILAȘILOR MEI SCUMPI ȘI TUTUROR COPILAȘILOR LUMII!
... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet și fără grabă...
"În care veșnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"
- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoșii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înțelept,
Și sfaturile bune primește-le complet.
Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Și dragoste de viață, și soare, și cădere,
Iar tu sămânța infinitului îmi ești,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolțești.
Și- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Și greul când îl treci, să nu-ți fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firește...
Ca orice vis, omul și el pare ciudat,
n-a ajuns ca să se nască,
că a și fost iertat,
pentru vreo boală, poate, ori- poate- vreo -ntristare,
nu a avut timp să crească, că e bătrân și moare.
-Voi oameni, ce vă nașteți,
cînd alții mor în chinuri,
de ce vă umpleți spiritul,
cu forțe din veninuri?
De ce nu vi e trist, de ce nu vă mai doare
de alți așa de triști,
încât pământul moare?
Apocaliptic, fad, pe geana unui veac,
de ce nu încercați, atinși de-un crac,
inofensiv, să râdeți, când nu aveți puteri,
în plâns să ștergeți ochii cu lungile tăceri?
De ce din forțe care le-aveți pentru a munci,
vă neglijați pe voi și nu puteți robi
și e pământul crambă, unde ai tot a pune,
dar nu se văd cu anii durerile din lume,
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole din revista literară "Banchetul", Petroșani, Hunedoara (5 aprilie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Lilia Manole despre dor, adresa este:
