Lilia Manole despre timp

Aşa a fost să fie pe Pământ

Aşa a fost să fie pe pământ -
Să vină-un Demiurg cu suflet sfânt.
Să ne întrebe de iubim poeme,
Să ne păzească-n lume de blesteme.

Un Demiurg de pace şi-nălţare,
Cântat la sori şi revăsat în mare,
Copilăros şi puţintel rebel,
Păşind prin Haos şi măcel.

E gata să ne-ntrebe orişicând,
De ştim ce-i moartea,
De-avem loc şi timp,
De a iubi, de a şopti, plângând.

Vesteşte Demiurgul,
Proverbial şi strigător la Cer,
Un adevăr, neconceput în golul efemer,

Al veacului, grăbit şi rece,

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Recheamă clepsidra, rătăcită prin nisip,
Şi adu-o timpului să scrie- al meu poem,
Cu lacrimi din al stropilor imens,
Neînceput, neconvertit şi nici boem.
Vorbeşte-i ceasului despre iubirea noastră
Şi cere rătăcirii iertăciune,
Să simţi nisipul cum te frige, parcă,
Şi-ai vrea să crezi, că toate-s o minune.
Sorbeşte-mă din cupa nesfîrşită-
Clepsidră, ce e de tăcut mister,
Pătrunde-mă cu şoapta nerostită,
Să zuruie nisipul efemer.
Şi cînd Poemul va fi pe sfîrşite,
Să-l prinzi c-o floare-busuioc,
Să-l recitim în clipe fericite
Şi să uităm de timp şi nenoroc.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catharzis

Aş respira senin, cadenţat, atâta timp cât ochii tăi
îmi vor aprinde fericitul gol cosmic, luminiscent,
Pentru care am ţesut veşmântul catharzisului naufragiat.

Aş ferici pasiunea metaforică şi din suspinul ei
Aş veni la tine pe aripi de vultur,
Să ne înecăm în iubire şi dor poetic, arhaic şi de necuprins.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei

DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!

... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"

- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.

Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.

Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau

Vreau soarele să-l prind,
Cu-nţelepciunea vastelor incendii în priviri,
Păstrând acelaşi dor arid,
Să-l sting prin focul de iubiri.

Vreau iar lumina zilei, printre stele,
Năframă zeilor s-o dăruiesc,
Cu tot albitul ei în pânză,
S-acopăr ochii ce iubesc.

Vreau inima să-ţi capturez,
Cu buzele fierbinţi, de pe jăratec,
Candoarea zorilor dori-mi-aş să visezi,
Aşa cum te visez în nopţi, ca un ostatec.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul ca o pradă

Las visul pradă nopţii,
În care-ai apărut,
Şi ochilor adînci -
Să-ascundă-al tău sărut.

Ce mi l-ai dat în vis
Şi mi-ai cerut dovezi,
Să jur că-i paradis,
Să cred că mă mai vezi.

Las visul pradă vremii,
Cînd noaptea mă-nfioară,
Şi vreau să ştiu, aevea,
Ce gînduri te-mpresoară.

Las visul pradă zilei,
În care-mi reapari,
În umbre de scîntei
Mă retopesc, dispari.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venirea celestă a Fiului lui Dumnezeu

Sus, la munte, prospeţimi trecute
Se preschimbă- n frigul veşnic,
În crengişul de la poale, - i primavară,
Miezul nopţii tace, ca un sfetnic.

Pârâiaşe murmură- n neprihănire,
Pe sub crengile, de ger, momite,
Sufletul se- aude, curge- n ditirambe,
Dezmorţit, din chinurile sfinte.

Fumul greu încet se risipeşte,
S- a inscris în psalmi o primăvară,
Alungând din gânduri focul ce-amărăşte
Nesocotinţa păcatelor de-odinioară.

Ici -bucurii, dincolo, poate, - i tristeţe,
Reinviind din soare, şi adormind în nimburi,
Aşa sunt sufletele cu pecetea
Cereştilor ofrande pe- a lor chipuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fireşte...

Ca orice vis, omul şi el pare ciudat,
n-a ajuns ca să se nască,
că a şi fost iertat,
pentru vreo boală, poate, ori- poate- vreo -ntristare,
nu a avut timp să crească, că e bătrân şi moare.
-Voi oameni, ce vă naşteţi,
cînd alţii mor în chinuri,
de ce vă umpleţi spiritul,
cu forţe din veninuri?
De ce nu vi e trist, de ce nu vă mai doare
de alţi aşa de trişti,
încât pământul moare?
Apocaliptic, fad, pe geana unui veac,
de ce nu încercaţi, atinşi de-un crac,
inofensiv, să râdeţi, când nu aveţi puteri,
în plâns să ştergeţi ochii cu lungile tăceri?
De ce din forţe care le-aveţi pentru a munci,
vă neglijaţi pe voi şi nu puteţi robi
şi e pământul crambă, unde ai tot a pune,
dar nu se văd cu anii durerile din lume,

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole din revista literară "Banchetul", Petroşani, Hunedoara (5 aprilie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul Tămăduirii

Izvor curat,
minutul umplerii gurii,
cu aceste jilave arfe,
dezleagă inima,
din ale făpturii
agrafe.
Izvor uşor,
ţii rănii- Prană,
prin tămăduire...
Opreşte-mi
umerii,
să nu te las
neauzit,
izvorul fericirii...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străjer aş fi...

STRAJER AS FI, UN LILIAC ALBASTRU

Strajer al primaverii, liliacul,
Aranjament cu luminite mov,
Ce misca soarele, si se arata
Cu luna, intre stele, un ceaslov.
A ingerilor candizi, divina sarbatoare,
Invesnicindu- si numele-, l sfinteste,
Asa cum omul drag e- un suflet mare,
Si liliacul a- nflorit, sarbatoreste.
Mi- s toate gandurile strajuite,
Si incuviintez teluricul strajer,
Gandesc primavaratic doar la cele sfinte,
Cununi de liliac ma preotesc in cer.
Dar ce aroma ma ia - n oglinda
Si ma despica in visuri liliachii,
Iar trupu- mi in marine zari se- afunda?..
E sufletu- mi, volatizat in flori si nostalgii.
Ma contopesc cu zarile senine,
Arunc in vant zabrele, ce s- au pus

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zorii noii zile se arată

Când zorii noii zile se arată,
În întunericul ce- i ca o vamă,
Pătrunde- n suflet dintr-odată
Iubirea Duhului de oameni.

Şi ciripitul live de vrabiuţe
Deschide geamurile vraişte,
Apoi urmează Dumnezeu să guste
O nesfârşită lacrimă din Paşte.

Neîntrecut încep iluminarea,
Când geamurile sunt de veghe,
Să intre- n in case alinarea-
Cu-albastrul cerului să se- mpereche...

Neîntrecut aceste păsări, iată,
Zvonesc, că zorii zilei vin,
Jur- imprejur e-o beznă dezolată,
Dar, smuls din teamă, visul e senin.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între prezent şi viitor

Fantoma imperciptibilului e scufundată
În ozonul veşnicei aroganţe.

Necazul fulgerător de bestial
Îşi va pierde veninul deşertăciunii
Peste machiavelicul cuprins de libertate.

Veacuri se vor perinda, râuri se vor scălda
În lacrima îngăduinţei, iar dulcea Casiopee
Va murmura şoapta Domnului din Înaltul Cer.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la gheaţă, din colind

Cu acest dor, tulburător de tandru,
Singurătatea mi-i ca un meandru,
În verdele monahic e ascunsă,
Făcându-mi liniştea - răpusă.

Cu firul ierbii numai împreună,
Îţi caut întrebarea, ce îmi curmă
Adâncul înţeles... şi ţi-aş răspunde-
Tot eu ca mamă, dorul n-aş ascunde.

Cu spiritul astral, şi de aproape,
Mi-aş dirija privirile pe ape,
Să nu existe depărtări –lumină,
Ci-n ochii tăi, să ard, senină.

Că dorul nu ştie de beznă,
Aprinde şi durerea-n gleznă,
Îţi scoate capul de pe umeri,
Şi nu vrei anii să ţi-i numeri.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă

Duioasa ta abolire a timpului
Mă aduce în matricea eternităţii,
Să ne unim într-o fărîmă de absolut
Şi să avem ambii un contratimp.

Să ne aşezăm faţă în faţă
Şi predestinare să ne fie
Drumul înalt al dragostei.
Calculînd o intermitenţă,
Să salvăm rodul iubirii.

Tăcerile tale fără seamăn
M-au coborît într-un cosmic izvor,
Suprem şi imanent.
Am plecat spre Sine,
Să fim faţă în faţă-
Tu eşti...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

La sfat cu liniştea

Tresare luna, de pe canapea,
Fulgii zimţuroşi îmi taie timbrul,
Citesc liniştea, pe căt s-ar mai putea,
Dar nu o închid în al ei templu.

Ea e mult mai slabă: se ascunde,
O stropesc, şi - i cer mereu iertare,
Geamătul ei haric, cu mai multe unde,
Scade, geme, scade, şi geamătul dispare.

Iar tresare luna, stele sting curentul
Liniştii, ce zumzăie, ca o albină,
Cineva la cer şi- a regăsit versetul
Biblic, precum biblică e liniştea divină...

poezie de Lilia Manole (29 aprilie 2017)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas intens

Îmi număr paşii minţii mele,
Ciudaţi, se-opresc, privesc în jur,
În dimineaţa, ce i-a dezlegat de stele,
Se-apropie de numărul prea pur.
Şi cât aş vrea să mi-i îmaginez,
În al inimii incognito răgaz,
Ei, însă, tăgăduiesc
De-a sta pe loc,
Şi răsăritului de nouă zi,
Credinţa împărţită-n patru
O lasă, în absenţa vremii,
Pe iconostas.
Îmi cad cuvintele nestinse
Din torţele ce ard în vers,
Aprind o pocăinţă,
Văzându-mă înainte,
Şi, din vecia orelor,
Mai cer o clipă,
O clipă de popas intens...

poezie de Lilia Manole din Cuvinte nestinse
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dorul greu şi nu mai trece

Evadez într-o carte-
Dragă mi-e, s-o cuprind:
O, filele-i înmiresmate
Rup ochii mei în jumătăţi de nimb,
Unde nu e trădare-
Leac asemănător parcurge
Golul din suflet, ce nu are
Rost de-a se traduce.
Evadez într-o lume,
Umbra-i mă întoarce spre lumină,
Şarada cărţii, fila ecumenă,
Istoriseşte pacea divină.
Neobişnuit de calmă,
Urăşte închisă să stea,
Mai aproape de mine,
Ar învăţa şi ea să poată evada-
Indiferent în ce lume,
Timp, spaţiu, însă, în întregime,
Revăzută, ca astăzi,
Esteră, aidoma Cerului, deschisă rămâne-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole (18 mai 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pofida timpului

Tu simţi, om bun, că va fi primavară?
Şi din omăt o să ne-alegem cu ţărână,
Ce e atât de fragedă şi-atâta de uşoară-
În palme eu o strâng de dor ce va sa vină.

La usi desferecate va poposi cel drag,
Cu aripi de lumină din sfera sa cerească,
Şi se va face soare, sub fiecare prag,
Iar gâzele ca oamenii or vrea să ne vorbească.

Tu stii, om bun, ce extraordinară- i firea,
Dacă la geam deschis cu cineva concepe
O altă latură a lumii, de unde nici privirea
Nu şi-ar dori să ne despartă, să fim în două cete.

Suntem ca îngerii, oriunde nu am fi-
Fie în iarnă, vară, ori toamnă, primavară,
Tu ştii, om bun, că toate sunt de Sus
Şi, în pofida timpului, se - aude o vioară...

poezie de Lilia Manole (16 februarie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica aripă

Nicicând nu am îngenunchiat pentru iubire,
În lacrimi şi osândă eram cu sufletul curat,
Am fost cândva năvalnica împătimire,
În conştiinţa mea nu- i nici un rob bărbat...

De pasari mi- am legat întotdeauna zborul
Şi am zburat ca pasarea, de zbucium frântă,
Când ziua mi- era neagră, îmi ogoiam fiorul,
La cuibu- mi reveneam, la cealaltă aripă.

Căci fără ea puteam să zbor, nu prea departe,
Eu o lăsam în grija pruncilor, drept alinare,
Trecea şi timpul alăturea de mine- aproape,
Dar cu o singură aripă am fost in încercare.

Şi nici să cred că aş fi fost total perfectă,
Şi-n libertatea mea să mă complac,
Dar niciodată unica aripa nu a fost incertă,
Şi niciodată ea nu m- a trădat, nu ne- a trădat!

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile mele, Doamne,Ţi le dau

Din orice drum, pornesc si linii paralele,
Ca niste incercari, ivindu- si imanenta,
Iti sunt ca aripi, in zbor, si fara ele,
Ai fi mai sus, doar impunandu-ti existenta.
Si - ai sa te- ntrebi: "La ce bun mie
Aceste aripi, Dumnezeule, mi- ai dat?
Daca sunt om, nu pasare ce- nvie..."
Vreau numai sa nu stiu de vreun pacat.
Iar aripile mele, Doamne al meu sfinte,
As vrea sa Ti le dau, pentru o zi si - o noapte,
Cu fulgerul din mainile- Ti sa le atingi fierbinte,
Salvandu- le de ploile cu patimi si pacate.
In varful crengilor de mar sa le arunci,
Asa veni- voi sus, spre aripi, intr- un vis,
In care, Doamne, voi culege mere dulci,
Cand florile de mar se scutura de nins.
In raiul, unde nu mai e nici o pomina
De timp trecut, greseli prezente, linii abisale,
Voi intrupa gradina edenica intr- o lumina,
Sa ma inalt, o, Doamne, in linistea Iubirii Tale.

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!