Lilia Manole despre viaţă

Până la gheaţă, din colind

Cu acest dor, tulburător de tandru,
Singurătatea mi-i ca un meandru,
În verdele monahic e ascunsă,
Făcându-mi liniştea - răpusă.

Cu firul ierbii numai împreună,
Îţi caut întrebarea, ce îmi curmă
Adâncul înţeles... şi ţi-aş răspunde-
Tot eu ca mamă, dorul n-aş ascunde.

Cu spiritul astral, şi de aproape,
Mi-aş dirija privirile pe ape,
Să nu existe depărtări –lumină,
Ci-n ochii tăi, să ard, senină.

Că dorul nu ştie de beznă,
Aprinde şi durerea-n gleznă,
Îţi scoate capul de pe umeri,
Şi nu vrei anii să ţi-i numeri.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pocăinţă

Am stins în ochiul sidefat din mine
Bujori înflăcăraţi, într-un amurg,
Să nu mai plâng, că nu sunt lângă tine,
Când clipele -n clepsidră curg.

Şi am închis în mare noi iluzii,
Într-un poem de lemn le-am aruncat,
Că se pierdeau în largul, ce-apăruse
Să mi le ducă neîntârziat

Spre ţărmurile, care le credeau senine,
Acolo, îngerii în vise le-mbrăcau
Şi din iluzii renăsteau, marine,
Cântări de îngeri, scrise pe-un alt mal.

Iar valurile îmi chemau dorinţa
Bujorilor înflăcăraţi, din cel amurg,
Şi am aprins un dor de pocăinţă,
Pentru - ale mele clipe, ce-n clepsidră curg.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet smălţuit

Sunt
tardiva presimţire
şi vocea
somnului cosmic,

oprite la poarta zeilor.

Să fiu altceva,
dacă mi-aş dori,
nemiloasa viaţă
ar muri,

jucându-se

cu ultimele
imagini nescrise
de bunul meu Dumnezeu,

cu sufletul meu smălţuit,

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înveşniceşti privirea

Înveşniceşti privirea
cu cerul tău albastru
şi desenezi sclipirea
minunilor de astru.

E iarăşi primăvară-
coroană fără rege,
când clipa ta solară,
nu are nici o lege.

Şi-n pagină se-aşează
vibraţii de cuvânt,
să simţi a vieţii rază,
pe umezit pământ.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un oftat de libertate

În ploaie regăsesc ceva, un fum ascuns, nedescifrat,
Un alt pământ de undeva şi-un văl de nimeni admirat,
În ploaie, gustul verii rupe ultimul frunzet pătimaş,
Şi bolta pare, că se umple, cu toamna rece din oraş.

Pe străzi, copacii se aprind în mers de horă monotonă,
Stindarde-n frunze brumării au calea lor neuniformă,
Se duc în întuneric jalnic, când în amurg e solul vechi,
De toamnă şi de vorbe calde, venite încă la priveghi.

Priveghiul frunzelor se naşte în Templul toamnei ruginii,
Şi ochii negri, şi albaştri, îşi plâng de dor, de-ai lor copii,
Aceste frunze dezolate, cu soarta lor tremurătoare,
La mijlocul morţii uscate, în verzi lumini roiesc sub soare.

Ca neam din neamul cel ales, frunzele de om se ţin,
Neavând un zbor, de recules, nu plâng, ci tremură puţin,
Ca firele de viaţă scurtă, în lunga lor desfăşurare,
Înmuguresc noua cohortă, luând a pomilor culoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole (3 august 2016)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara e a doua viaţă

Picturi albastre, rosii, albe,
Revarsa apele din calimari,
Idila - mi canta cu frunze suave,
Melodioase voci suie in zari.
A cer deschis vibreaza totul-
Vazduhul, soarele, pamintul,
Aura omului asculta bolta,
Razele inimii impodobesc cuvantul.
Abolice, din ploi, raceli usoare-
Eratele cu trepte fulminante,
Aduc, in picaturi, muguri in floare,
Dar ploua cu mult dor inca o noapte.
O fi in primavara alta constiinta,
Una, de veghe, atotcuprinzatoare,
A nins si- a rasarit noua saminta
Volubila, ca si aceasta primavara.
Iar eu imi duc in gand senzatii,
Asijderi ploii, picur, de -asteptari,
Tace si pasarea, in canturi si ovatii,
Acorduri gingase vestesc mii de mirari...

acrostih de Lilia Manole (19 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei

DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!

... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"

- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.

Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.

Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre noi primăveri

Din primăverile speranţei,
Ce îşi păstrează veşnicia,
Răsare –o zi în a mea viaţă,
Să-mi binecuvînteze firea.

O zi cu-o floare albă-n piept
Şi alta -purpură, aleasă
De închinare pentru dragi,
O prind la piept în zori, frumoasă.

Şi-n inocenţa însorită
A sufletului ce reînvie,
Răsar, din primăveri, culori
De dor de flori şi armonie.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Absolut

Letargica goană după valsul morţii
Se sfârşeşte într-un amar de nesomn,
Străpuns de paradisul de cuvinte
Şi de taine poetice,
Inexplicabil de concave şi indisolubile.

Gratitudinea ochiului, setos de adevăr,
Cerne sofisticata mea viaţă,
Căzută în naufragiul marilor iluzii.
Astfel re-naşte pauza dulcelui sens
Dinspre mirificul cutremur de adevăr spre Absolut.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fireşte...

Ca orice vis, omul şi el pare ciudat,
n-a ajuns ca să se nască,
că a şi fost iertat,
pentru vreo boală, poate, ori- poate- vreo -ntristare,
nu a avut timp să crească, că e bătrân şi moare.
-Voi oameni, ce vă naşteţi,
cînd alţii mor în chinuri,
de ce vă umpleţi spiritul,
cu forţe din veninuri?
De ce nu vi e trist, de ce nu vă mai doare
de alţi aşa de trişti,
încât pământul moare?
Apocaliptic, fad, pe geana unui veac,
de ce nu încercaţi, atinşi de-un crac,
inofensiv, să râdeţi, când nu aveţi puteri,
în plâns să ştergeţi ochii cu lungile tăceri?
De ce din forţe care le-aveţi pentru a munci,
vă neglijaţi pe voi şi nu puteţi robi
şi e pământul crambă, unde ai tot a pune,
dar nu se văd cu anii durerile din lume,

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole din revista literară "Banchetul", Petroşani, Hunedoara (5 aprilie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te şi Domnul o să te cheme

Şi mi- am ales fuiorul veşniciei-
Voi delega, din el, cu trudă, evlavie,
Şi piosenie, în trup, sufletul meu,
Pe care- l simt, că arde, ca un zeu.

Am admirat, în fibrele din oameni,
Cuvântul, care biruie duşmanii,
Averea lor de spirit, preoţească,
Şi bunătatea, cunună stramoşească.

M-or chinui, poate, păreri de rău,
Că am plecat, demult, din satul meu,
Şi vatra a secat, de apele bătrâne,
În amintiri de lut, păşim pe căi străine.

Iar anotimpurile toate ne întreabă,
Cum poate fi un om-un fir de iarbă,
De nu are norocul, dalb şi plămădit,
Să-şi creasca pâinea, să fie împlinit?..

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole din Confluenţe literare (12 iunie 2016)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri de aştri

Ne potriveam intimitatea
în lumea exasperată a visului,
funebrul vieţii pe pământ-
poezia mea şi a ta.
Într-o fiinţă neadormită visând,
de parcă ar fi fost un somn telepatic,
în care săruturile noastre se iubeau,
mai mult decât ne-am fi iubit noi,
două gemene suflete, aruncate în opuse chinuri.
ne alinam în lumea comună,
cădeam în ea, lăsându-ne inimile
să plutească în largul
îngăduitelor mistere ale iubirii
incomensurabile.
în tăceri de aştri însufleţiţi
să ne regăsim, reîntrupaţi
din mari şi nebune
destine,
Cândva...

poezie de Lilia Manole (5 iunie 2014)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea

E minunea fiinţării, când flăcările inimii se fac scrum,
Constat, că arderea mea nu produce vreo schimbare,
Între viaţă şi moarte, moarte şi viaţă, între aici şi acum,
Sunt singurul om ce simultan iubeşte şi iubire nu are.
Minunea apune, veghează -al minţii trecut doar azi,
Declară, conduce, respiră -n eruperi monotone
De tainice-aprinderi, făclii, doruri albind pe-obraz,
Pe care, Doamne, nu le bănuiam, că sunt proni(i)...
Minunea mă contrariază, le acceptă pe toate, domoală,
Durerii năvală dând oriunde -aş fi tins a mă regăsi,
Cu certe zaruri de viaţă, luminând starea monahală,
Respir veşnicia din trecut, prin care omul nu poate păşi.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-vă din lumină

Călătoream dinspre apus spre răsărit
şi am văzut, că moarte nu există,
că toate insurecţiile asupra acestui regim
sunt ornamente în jurul vieţii săpate,
şi mai sunt dihotomii ale Limbii,
ce, dacă e mută,
în "panta rei" o trezesc îngerii încuviinţaţi
de un om, de un om.
Dinspre apus călătoresc în fiecare zi
şi-mi decelez singura proverbialitate occidentală,
despre donatorii de sânge îndrăgostiţi de timp,
de unde pleacă înspre origini, spre lumină.
Atât de flegmatic am călătorit şi am descoperit
ce inutili în inserţiuni sunt vesticii,
care proslăvesc misterul beznelor.
Pe coloana vertebrală a estului e atâta lumină,
încât presimt revigorarea
sosirii mele din călătorie,
în locul de unde am pornit dinspre Apus.
Panta rei, ca o milostivă alegorie

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsăruici şi păsărele

A păsării cântare
Şi-a ei mâhnire vagă
Colindă peste lume,
Făcându-i viaţa dragă.

Al ei tril mioritic,
Din stâncile cu flori,
Ni se revarsă criptic,
Şi-n chip revoltător.

Pădurea ei cu sălcii,
Izvoarele ei line,
Împodobesc copacii
Cu daruri genuine.

Şi-al ei popas nesigur
Spre virtuozitate
Mă cheamă să o bucur,
Că nu- s cântări ciudate.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole (25 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască toţi copiii!

Merg cu capul în jos, dar nu sunt rătăcit,
Asemeni unui greier, mi-e ceasul scârţâit,
Păşesc, pe unde nimeni nu a -ncercat cumva,
În suferinţa zilei, să vrea a se -nturna...

Privesc la tălpi, că ard, şi le arăt o groapă,
Să nu mai ardă întruna, că-mi lase gura apă,
Că dacă aşa voi merge cu capul tot în jos,
Nefericirea mea mea mă va călca pe os.

Mai am o mică forţă, dar înăuntru arde
A ei veşnică torţă, cu străluciri ne-fade
Mă îngrijesc de mersu-mi, să viu alene
Spre lumânarea serii, s-o rog devreme

Un dram de biruinţă, la revărsat de zori,
Să-i mulţumesc lui Doamne, de multe ori,
Că-mi ţine lângă El băiatul meu înalt,
Pojarul, care arde mă scapă de asfalt...

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul

REFUGIU

Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânţa mea de copil, în tine!
Ce-aş fi?.. Că nu aş mai şti, de atâta dor, de foşnesc
Brazi... Prinşi în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.

Nici o umbră de ceaţă nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte şi aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.

Şi atât cât voi fi, veştile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste suliţe, toţi anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă aş ţese zi şi noapte la iţar,
Numai tu să vii la mine, gânduri peste tine să-ţi tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre oglinzi avide

Dintre oglinzi avide, separă-te de ură,
Lumina eminească fii demn a o prelege,
Declară-te curat, mirat de alba zgură,
Când soarele pe chip e a ta Lege!

Fii demn şi nu rodi fruct insipid,
Ce niciodată pilda rea el nu şi-a ogoit,
Ci s-a răscopt în van şi a scornit
Viermii minciunii, ce l-au dezminţit.

Fii purtătorul verbului din lacrimi,
Dintr-o enigmă grea ce ţi s-a dat-
Nu-ţi vinde fraţii, nu-ţi urî duşmanii,
Oriunde ai să cazi, de eşti ingrat.

Tinde să-nşirui argila vieţii sacre
Şi unsă fi -va în ceruri spre citire,
Nu regreta, că te-au cladit pe chakre
Şi te-au dat premoniţiei - grea fire.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole (15 iunie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!