Liviu Sergiu Manolache despre soţ

Mă macină ideea asta
Şi n-am odihnă în mormânt:
Cum am putut să-mi las nevasta
Să aibă ultimul cuvânt?!

Mici discuţii, supărare,
Chiar insulte ce derivă
Din nimic: ea vrea tot mare,
Însă soţul... dimpotrivă!

Azi, trăind în libertate,
(Nu sunt simple inepţii)
Vă putem iubi pe toate;
Aşadar... şi pe soţii!

- Îţi repet ce ţi-am mai spus,
După o dreaptă judecată:
Eu sunt mereu cu capul sus,
Pe când tu... numai culcată!

Că eşti tare speriată,
Te-nţelegem, Veorică!
Ne-amintim ce-ai spus odată:
"Orice om îi este frică. "

Doctore, vă cer un sfat,
Poate-i daţi ceva reţete:
Are un strabism ciudat,
Că-i fug ochii... după fete!

Gheorghe, către soaţa sa:
- Numai "Nu" răspunzi, Mărie!
- Ce spui? Nu am zis şi-un "Da",
Când am fost la Primărie?

Textele de mai jos conţin referiri la soţ, dar cu o relevanţă mică.

Cu ochii trişti, albaştri şi mărunţi,
Privirea-ncă senină şi curată,
Tu rugămintea noastră o asculţi
Si-ncepi povestea cu "A fost odată..."

Dar ceea ce ne spui nu e cu zmei,
Nici cu balauri care te-nfioară,
Ci e din viaţa noastră un crâmpei
Ce l-am trăit, cu greu, odinioară;

Si povesteşti cu farmec şi cu har,
Un basm frumos cu un băiat şi-o fată
Dar nu poţi să-l continui fiindcă iar
Un nod in gât iţi vine dintr-o dată.

Ajuns-ai cu povestea tocmai când
Urma să-ţi cadă soţul la bătaie,
Când scrisu-ţi-a sergentul doar un rând:
-"Fii mândră de eroul Nicolae!"

Au fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuţie!

Pentru a recomanda secţiunea cu Liviu Sergiu Manolache despre soţ, adresa este:

Căutare