
Stelele le aprinde întunericul.
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Norii negri nu întunecă curcubeul, ci-l arată și mai bine.
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Întunericul nu trebuie să-l luminăm ca să-l putem vedea.
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!


Umbrele. Umbrele seamănă ce-i drept cu întunericul, dar sunt fiicele luminii.
aforism celebru de Lucian Blaga din Elanul insulei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Misterul misterelor. Întunericul absolut este singurul lucru pe care-l vedem deopotrivă de bine fie cu ochii deschiși, fie cu ochii închiși.
aforism celebru de Lucian Blaga din Elanul insulei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Închideți o plantă la întuneric și veți vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumină. Oare viața omenească nu produce și ea astfel de monstruozități în tendința sa spre lumină?
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!


Elanul insulei. Insula de coral crește din fundul mării până la suprafață; aci ascensiunea e tăiată de foarfecele nivelului. Elanul coralului, zbucnind din adâncimi, e întreținut de toate nuanțele întunericului, dar de lumina banală a zilei - nu.
aforism celebru de Lucian Blaga din Elanul insulei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Privesc cum o plantă se-ntinde din întunericul unei pivnițe spre lumină. Fiecare fibră i se îndoaie spre razele de soare. Nu poate trăi fără de lumină, și totuși planta nu simte și nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu crește și nu se întinde și el spre-o lumină pe care n-o simțim și n-o vedem?
Lucian Blaga în Pietre pentru templul meu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mi-aștept amurgul
În bolta înstelată-mi scald privirea
Și știu că și eu port în suflet
Stele multe, multe,
Și căi lactee,
Minunile întunericului,
Dar nu le văd,
Am prea mult soare-n mine
De aceea nu le văd.
Aștept să îmi apună ziua
Și zarea mea pleoapa să-și închidă,
Mi-aștept amurgul, noaptea și durerea
Și să răsară-n mine stelele,
Stelele mele
Pe care încă niciodată
Nu le-am văzut...
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!


Veșnicul
Nedumirit îl cauți și dibuind în întuneric
i-adulmeci urma-n tine ori în slava lumii,
avântul îl presimte-n zilele de mâne
și-n nopțile ce-au fost găsește-l resignarea.
Un văl de nepătruns ascunde veșnicul în beznă.
Nu-l vede nimeni, nimeni --
și totuși află-1 fiecare,
așa cum eu îți aflu buzele pe întuneric,
iubita mea, în miez de noapte, când șoptim
în taină vorbe mari despre-nțelesul vieții.
poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Somn
Noapte întreagă. Dănțuiesc stele în iarbă.
Se retrag în pădure și-n peșteri potecile,
gornicul nu mai vorbește.
Buhe sure s-așază ca urne pe brazi.
În întunericul fără de martori
se liniștesc păsări, sânge, țară
și aventuri în cari veșnic recazi.
Dăinuie un suflet în adieri,
fără azi,
fără ieri.
Cu zvonuri surde prin arbori
se ridică veacuri fierbinți.
În somn sângele meu ca un val
se trage din mine
înapoi în părinți.
poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Răsărit magic
Așa a fost, așa a totdeauna.
Aștept cu floarea mea de foc în mâni.
Întrerupându-mi preamărite săptămâni,
puternică-mi răsare luna.
În miez de noapte un cutreier sferic.
În spațiu - râuri, umbre, turnuri, clăi.
Liturgic astrul mă-ntâlnește-n văi,
dezbracă patria de întuneric.
Sus în lumină ce fragil
apare muntele!
Cetatea zeilor din ochii de copil
ușor se sfarmă ca mătasea veche.
Materia ce sfântă e,
dar numai sunet în ureche.
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Liniște între lucruri bătrâne
În apropiere e muntele meu, munte iubit.
Înconjurat de lucruri bătrâne
acoperite cu mușchi din zilele facerii,
în seara cu cei șapte sori negri
cari aduc întunericul bun,
ar trebui să fiu multumit.
Liniște este destulă în cercul
ce ține laolaltă doagele bolții.
Dar mi-aduc aminte de vremea când încă nu eram,
ca de-o copilărie depărtată,
și-mi pare-așa de rău că n-am rămas
în țara fără de nume.
Și iarăși îmi zic:
nici o larmă nu fac stelele-n cer.
Da, ar trebui să fiu mulțumit.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aureola
Ca-ntr-o legendă veche și uitată
în valea noastră s-a ivit o sfântă.
În preajma ei mereu văzduhul cântă.
Și umblă zvon că noaptea câteodată
când stă pe întuneric în chilie
văpaie i se-aprinde pe la tâmplă.
Nu bănuiește sfânta ce se-ntâmplă.
Nu bănuiește aureola vie
ce-njurul capului îi luminează,
zvâcnind și întețindu-se-n visare.
Ea simte numai și se miră trează
cum fluturii de noapte-o cercetează,
cum sfârâind prin păr ca-n lumânare
îi cad pe rând, cenușă, la picioare.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!


Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa înbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
și tot ce-i neînțeles
se schimbă-n neînțelesuri și mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Oedip în fața Sfinxului
Ascult. Adâncul tău ce-amar și ce pustiu,
cât de fierbinte, dulce trebuie să fie.
În preajma ta, în larg, se stinge tot ce-i viu,
doar pajiștea cu oseminte învie.
Aștept aici cu-nspăimântată bucurie,
tăcerea lungă să se rupă între noi,
cumplit, amarnic sfâșiată ca o iie
într-un iatac, pe întuneric între doi.
Și văd mirat cum ghiarele din când în când
îți ies și se retrag în pungi de catifea,
ca la pisici, în gând și-n prag la pândă stând.
Vorbești? - Te doare și pe tine întrebarea?
C-un freamăt te mai stingherește-o clipă marea,
dar aripa ți-o potrivești spre-a mă curma.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lumina
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieață?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul.
"Să fie lumină!"
O mare
și-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume și soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine știe?
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Manole: A mea a fost patima, eu am fost al patimei, eu am fost... Vai nouă, Mira, biserica s-a tot prăbușit - cu cât se prăbușea - patima creștea... De-atâtea ori ai fost căprioară neagră când suiai drumul la noi. De-atâtea ori ai fost izvor de munte, când coborai de la noi. Acum ești aici încă o dată: nici căprioară, nici izvor, ci altar. Altar viu între blestemul ce ne-a prigonit și jurământul cu care l-am învins... Nu, Mira nu. Știam că vii speriată, știam că vii purtând grija altor vieți. Și atunci am glumit, făcând pe bărbații sălbatici. Povestea cu jertfa omenească -e numai așa-un joc. Un joc de albă vrajă și întunecată magie pe care îl vom face cu tine.
replici celebre din Meșterul Manole de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pax Magna
De ce-n aprinse dimineți de vară
mă simt un picur de dumnezeire pe pământ
și-ngenuchez în fața mea ca-n fața unui idol?
De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul
ca para unei facle în văpaia zilei?
De ce în nopți adânci de iarnă,
când sori îndepărtați s-aprind pe cer
și ochi de lupi prădalnici pe pământ,
un glas îmi strigă ascuțit din întuneric,
că dracul nicăiri nu râde mai acasă
ca-n pieptul meu?
Pe semne - învrăjbiți
de-o veșnicie Dumnezeu și cu Satana
au înțeles că e mai mare fiecare
dacă-și întind de pace mâna. Și s-au împăcat
în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet
credința și iubirea și-ndoiala și minciuna.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de jusțanca
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lauda suferinței
Atâția dintre semeni nu prea știu
ce să înceapă-n zori cu suferința.
Ei nu-și dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalțe mersul, cunoștința.
Suferința poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunți albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de țărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.
Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferință.
Ea schimbă la față argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiință.
Tată, carele ești și vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferință.
Alungă pe aceea doar care destramă,
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Lucian Blaga despre întuneric, adresa este:
