
Categoriile abisale, stilistice, își pun pecetea pe ceva, mai înainte ca ele să joace un rol în cunoașterea umană, sau indiferent dacă vor juca vreodată acest rol. Categoriile stilistice determină lumea plăsmuirilor umane în calitatea lor de plăsmuiri. Categoriile celelalte, gnoseologice, determină lumea "dată" ca obiect de "cunoaștere". Categoriile acestea, ale receptivității cognitive, pot să fie, ce e drept, și ele, rezultatul unor funcții inconștiente, dar numai în sens liminal "inconștiente"; în plenitudinea lor actualizată ele aparțin însă conștienței. Categoriile spontaneității sunt, dimpotrivă, factori inconștienți într-un sens mai pozitiv și mult mai profund.
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Trei fețe
Copilul râde:
"Înțelepciunea și iubirea mea e jocul".
Tânărul cântă:
"Jocul și înțelepciunea mea e iubirea".
Bătrânul tace:
"Iubirea și jocul meu e înțelepciunea".
poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii
Adăugat de SFetnicul
Comentează! | Votează! | Copiază!


Drumuri
Cetate de veac, prăsilă de painjeni verzi
subt mușchi și scocuri. -
Pe turn între semnele ceasului, gânditor
timpul stă. O vrabie umblă pe-arătător.
Subt bolți de nicăiri nici un ecou.
Părul tău joacă în vântul
pe care 1-am întâlnit ieri în alt oraș
și care ne-a ajuns din nou.
poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Asfințit marin
Piere în jocul luminilor
saltul de-amurg al delfinilor.
Valul acopere numele
scrise-n nisipuri, și urmele.
Soarele, lacrima Domnului,
cade în mările somnului.
Ziua se curmă, și veștile.
Umbra mărește poveștile.
Steaua te-atinge cu genele.
Mult tălmăcești toate semnele.
Ah, pentru tine sunt largile
vremi? Pentru tine catargele?
O, aventura, și apele!
Inimă, strânge pleoapele!
poezie celebră de Lucian Blaga din La curțile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fiorul
E moartea-atunci la căpătâiul meu?
În miez de noapte,
când luna-și varsă peste mine aiurita ei privire,
când zbor de lilieci
pe fruntea-i de-ntuneric îmi sărută geamul,
simt câteodată un fior
din creștet străbătându-mi trupul,
întocmai ca și cum mâini reci
mi s-ar juca în păr cu degete de gheață.
E moartea-atunci la căpătâiul meu?
Și în lumina lunii
îmi numără ea oare firele cărunte?
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vreau să joc!
O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniță - încătușat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
și cer sub mine -
și-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniță!"
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!


Primăvară
Visător cu degetele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri și pe fire de paianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.
Albi pe fruntea ta-și deschid subțirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimțiri,
tremurând de neastâmpărul ce-ți joacă
viu și cald în vine.
Lacomi și flămânzi îmi strigă ochii,
veșnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
cari de luminoși ce-ți sunt, copilo,
nu văd niciodată umbre.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Primăvară
Visător cu degetele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri și pe fire de paianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.
Albi pe fruntea ta-și deschid subțirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimțiri,
tremurând de neastâmpărul ce-ți joacă
viu și cald în vine.
Lacomi și flămânzi îmi strigă ochii,
veșnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
-cari de luminoși ce-ți sunt, copilo,
nu văd niciodată umbre.
poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ursul cu crin
Se odihnește subt prunii bisericii, adulmecă
arhaicul vânt. O fată i-a pus ieri in brațe un crin.
Va mai trece printr-o mie de sate.
I se va-ntinde prescură, pe drumuri stropite cu vin.
Bolnavii de oase din cele o mie de sate
în cale-i s-aștern. El îi calcă de rău. Și de bine
el joacă, vorbe uitate spunând lângă umerii lor.
Spre seară boala iese din casă, din gând și din vine.
Are-un mers larg, când purcede, ca de-mpărat.
Chihlibar - miez galben - poartă subt fruntea-n apus.
Cu mânile - în stânga și-n dreapta - pare că veșnic
și-ar împărți pădurile, ce le are în țara de sus.
poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Biblică
lui Ion Breazu
Amiaza e dreaptă. Liniștea se rotunjește albastră.
Zboruri spre ceruri cresc.
Glasuri se irosesc. Ființe se opresc.
Vițelul în trupul vacii îngenunchează
ca-ntr-o biserică.
Maică Precistă, tu umbli și astăzi râzând
pe cărări de jocuri de apă pentru broaște țestoase.
Între ierburi înalte și goale
copilul ți-l dezbraci
și-l înveți să stea în picioare
Când e prea rău
îl adormi cu zeamă de melci.
Pentru tine lumea e o pecete
pusă pe-o taină mai mare:
de aceea mintea nu ți-o muncești
cu nimic.
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fiica pâmântului joacă
Spre diminețile tale râd,
soare vechi, soare nou.
Paseri aprinse se zbat prin văzduh.
Cine mă cheamă, cine mn-alungă?
A-la-la! E-la-la!
Subt gliile verzi o biserică este.
Acum o mie de ani
s-a scufundat în pământ.
Șapte popi țin și azi
liturghie în ea pentru dracu.
E-la-la! Pentru dracu.
Muritori uriași, muritori pitici,
țărâna de pe călcâie mi-o scutur
de crucile-nfipte pe casele voastre.
Clopotele să se tragă-ntr-o dungă.
Nimeni să nu mă ajungă.
A-la-la! E-la-la!
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la jocuri, dar cu o relevanță mică.

Semne
Porumbii-proroci își scaldă
aripile înnegrite de funingine
în ploile de sus.
Eu cânt -
semne, semne de plecare sunt.
Din orașele pământului
fecioare albe vor porni
cu priviri înalte către munți.
Pe urma lor vor merge tineri goi
spre sori păduratici,
și tot ce e trup omenesc va purcede
să mai învețe odat'
poveștile uitate ale sângelui.
Mi-am pecetluit cu ceară casa,
să nu mai întârziu
unde jocuri și răstigniri
n-or mai trece pe uliți
și nici o adiere de om
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Echinocțiu de toamnă
Vino să ieșim dintre aceste ziduri,
de sub arcade ce apasă,
din inelul cu-nvechite turnuri, al cetății,
din ceața ce pe poduri de metal se lasă.
Vino pe deal, pe cel din urmă sub soare,
unde-un trecut de slavă cu suflare lentă
sub pietre doarme,
să strigăm de-acolo după păsările călătoare.
Să strigăm precum obișnuiesc copiii între jocuri,
cari făr-a ști ce strigă
își rostesc prin chiote extazul efemer
pentru cele ce au loc în cer.
Înduplecați de soartă,
nouă înșine străini, cu patria pe umeri - moartă,
noi am văzut, ce-i drept, de-atâtea ori,
că-ntraripatele puteri, răzbind prin nori,
orbite de o țintă depărtată
ne iau văzduhul prin tangentă doar - ca o săgeată -
și nu mai prind de jos din țări nici fluturări
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ani, pribegie și somn
Anii se vor lungi
încet, încet, cu tot mai mari pași
de la oraș la oraș.
Mă opresc cu ochii în huma săracă,
mi se pare că anii aceștia
de osteniri fără zare,
de rătăciri și aureole amare,
vor ține până la urmă,
ca un vânt ce mă-mbracă
și-mi zvântă ființa.
Acestui cutreier nu-i chip să-i dărui
temeiul promis
și mersul de-un mal să-1 anin,
subt călcâie
nu se ivește țărâna și piatra
ce mi se cuvin.
Cum steaua nu are deasupra mea
nici un nume,
n-o pot ruga
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din La curțile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mirabila sămânță
Mă rogi cu-n surâs și cu dulce cuvânt
rost să fac de semințe, de rarele,
pentru Eutopia, mândra grădină,
în preajma căreia fulgere rodnice joacă
să-nalțe tăcutele seve-n lumină.
Neapărat, mai mult decât prin orașul rumorilor,
c-o stăruință mai mare
decât sub arcade cu flori,
voi umbla primăvara întreagă prin târguri
căutând vânzători de sămânță.
Mi-ai dibuit aplecarea firească și gustul ce-l am
pentru tot ce devine în patrie,
pentru tot ce sporește și crește-n izvornită.
Mi-ai ghicit încântarea ce mă cuprinde în față
puterilor, în ipostaze de boabe,
în fața mărunților zei, cari așteaptă să fie zvârliți
prin brazde tăiate în zile de martie.
Am văzut nu o dată sămânța mirabilă
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Moartea lui Pan
I
PAN CĂTRE NIMFĂ
Cu strai de broască-n păr răsai din papură,
o undă
vrea să te cuprindă și nisipuri prind să fiarbă.
Ca dintr-o nevăzută amforă rotundă
îți verși mlădie trupul gol în iarbă.
Și vâna de la tâmple îmi zvâcnește
ca gușa unei leneșe șopârle
ce se prăjește-n soare,
mișcarea ta mi-adie murmur de izvoare.
Ca pânea caldă eu te-aș frânge,
mișcarea ta mi-azvârle clipe dulci în sânge.
Nisipuri prind să fiarbă.
Vară,
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Lucian Blaga despre jocuri, adresa este:
