Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Lucian Blaga despre primăvară

Lucian Blaga

A iubi e primăvară. A cunoaște-nseamnă iarnă.

citat celebru din
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Lucian Blaga

Păcatul e permanent... ca viața. El rămâne același, dar are anotimpuri și vârste: primăvara, vara, toamna, iarna.

citat celebru din
Adăugat de FumedSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

O toamnă va veni

O toamnă va veni cândva târziu,
Când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând
și strâns vei atârna de mine cum atârnă o cunună
de flori uscate
de stâlpul alb de marmoră al unei cripte.

O toamnă va veni și-o să-ți despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul
și-ți va răpi petalele și zorile
lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii.

O toamnă va veni și mașteră
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ți le ia,
ce-o să le-așterni peste mormântul tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primăvara ta.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Primăvară

Visător cu degetele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri și pe fire de paianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.

Albi pe fruntea ta-și deschid subțirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimțiri,
tremurând de neastâmpărul ce-ți joacă
viu și cald în vine.

Lacomi și flămânzi îmi strigă ochii,
veșnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
cari de luminoși ce-ți sunt, copilo,
nu văd niciodată umbre.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Primăvară

Visător cu degetele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri și pe fire de paianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.

Albi pe fruntea ta-și deschid subțirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimțiri,
tremurând de neastâmpărul ce-ți joacă
viu și cald în vine.

Lacomi și flămânzi îmi strigă ochii,
veșnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
-cari de luminoși ce-ți sunt, copilo,
nu văd niciodată umbre.

poezie celebră de din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Focuri de primavara

Îngînînd prin văi tăria
sună ramul, sună glia.
Focuri ard, albastre ruguri.
Pomii simt dureri de muguri.

Prinși de duhul înverzirii
prin grădini ne-nsuflețim.
Pe măsura-naltă-a firii
gîndul ni-l dezmărginim.

Ce-am uitat aprindem iară.
Sub veșminte ne ghicim.
Căutăm în primăvară
un tărîm ce-l bănuim.

Căutăm pămîntul unde
mitic să ne-alcătuim,
ochi ca oameni să deschidem,
dar ca pomii să-nflorim.

poezie celebră de
Adăugat de Larisa AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Primăvară

A cunoaște. A iubi
Înc-o dată, iar și iară
a cunoaște-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaște. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaște - ce înseamnă?
A iubi - de ce ți-e teamă?
printre flori și-n mare iarbă?

Printre flori și-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare și ardoare

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de adrinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Noi și pământul

Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopții ține parcă-n mâni pământul
și suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n brațe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca niște limbi de foc eu brațele-mi întind,
ca să-ți topesc zăpada umerilor goi,
și ca să-ți sorb, flămând să-ți mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopții o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aș vrea să fim și noi
cenușa,
noi și - pământul.

poezie celebră de
Adăugat de stassiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Lacrimile

Când izgonit din cuibul veșniciei
întâiul om
trecea uimit și-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - și din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Și omul cel dintâi, pribeagul, nu știa să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu fața-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ți stă-n putință împăienjenește-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei și nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".

Și-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare

[...] Citește tot

poezie celebră de din Poemele luminii (18 februarie 1919)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Pan

Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan.
E orb și a bătrân.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi,
căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă.
Stropi calzi de rouă-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei.
Natura își adapă zeul.

Ah, Pan!
Îl văd cum își întinde mâna, prinde-un ram
și-i pipăie
cu mângâieri ușoare mugurii.

Un miel s-apropie printre tufișuri.
Orbul îl aude și zâmbește,
căci n-are Pan mai mare bucurie
decât de-a prinde-n palme-ncetișor căpșorul mieilor

[...] Citește tot

poezie celebră de din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Leagănul

Doamnei Eugenia Brediceanu

Eram așa de obosit
și sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile își deschideau pleoapele
și ochii înroșiți de neodihnă.

Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simți nebuna bucurie
de-a răsări?

Și-n dimineața-aceea fără somn
cum colindam cu pași de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-și țeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

[...] Citește tot

poezie celebră de din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la primăvară, dar cu o relevanță mică.

Lucian Blaga

Mirabila sămânță

Mă rogi cu-n surâs și cu dulce cuvânt
rost să fac de semințe, de rarele,
pentru Eutopia, mândra grădină,
în preajma căreia fulgere rodnice joacă
să-nalțe tăcutele seve-n lumină.

Neapărat, mai mult decât prin orașul rumorilor,
c-o stăruință mai mare
decât sub arcade cu flori,
voi umbla primăvara întreagă prin târguri
căutând vânzători de sămânță.
Mi-ai dibuit aplecarea firească și gustul ce-l am
pentru tot ce devine în patrie,
pentru tot ce sporește și crește-n izvornită.
Mi-ai ghicit încântarea ce mă cuprinde în față
puterilor, în ipostaze de boabe,
în fața mărunților zei, cari așteaptă să fie zvârliți
prin brazde tăiate în zile de martie.

Am văzut nu o dată sămânța mirabilă

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Pustnicul

I
Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede
sângeriu prin pâclă deasă. Pe-o stâncă șade Lucifer
cu aripi de liliac, cu ochii luminoși de fosfor. Privește
neclintit parcă ar asculta ceva-n tăcere.

LUCIFER

Nu s-aude-n larg decât mișcarea
pământului prin lume.

Cu aripile sprijinite-n pietre-aștept
de-un veac aici.
Când am urcat cărarea
părea că duc în spate-o cruce grea,
și spini ce atârnau în aer mă-nțepau pe frunte.

Dacă semnele nu mint,
călcâile îmi odihnesc
pe stâncile spânzurătorilor.

[...] Citește tot

poezie celebră de din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Lucian Blaga despre primăvară, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info