Maria Botnaru despre suflet

Fântâna mea de lacrimi...

Fântâna mea de lacrimi e adâncă
Şi disperarea nu-şi mai află hat,
Uitarea, ca o boală, ce suflete mănâncă,
Nu în străini, ci-n neamul meu, a secerat.

Nu ştiu cu ce-alifie sufletul să-ţi vindec,
Cu ce să picur rătăcirii tale ochi,
Rog cerului lumină de descântec,
Ca să desţelenesc al tău deochi.

O piatră grea mi-e a ta nepăsare,
O moarte care-şi sapă-n trupu-ţi loc,
Trezeşte-te, mă doare-atât de tare,
Când te-ndoieşti de marele noroc.

Deschide ochiul îmbibat cu zgură,
Priveşte fratele, trimis de Dumnezeu
Şi pe acel ce secole te-a injectat cu ură
De tot ce-i românesc... şi e al tău!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ziua Sufletului
Sufletul
a îmbrăcat albul
din cea mai bătrână ie românească,
dezgropată din muzeul timpului,
a sfinţit gândul cu rugăciunea cea de toate zilele,
a lustruit cuvântul cu agheazma dimineţii,
întru înălţarea de azi:
Mulţumim, MARIE,
pentru chinul ce te-a încăput peste limite
la zidirea urmei eterne,
lăsată, ca mântuire,
nouă, necredincioşilor,
pe lunga cale a revenirii
la credinţă –
izvorul sfânt al înţelepciunii.
Onorată a-ţi purta numele şi... fărâma de sufletul tău!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea mulţumirii

Nu doar cuvântul are, de daltă, bunul rost,
cu sufletul la gură, cioplind cântări de pace,
nu doar lumina lui, cu bucurii, îmi coace
anafora-mpăcării în rugile de post.

Tăcerile-balsame îşi ung, pe suflet, rostul,
când gura jinduieşte a blestema smochinul,
ce spre îngenunchere roditu-şi-a preaplinul,
să-mi tulbure adâncimea, ce o colindă postul.

Ţi-am fost atât de oarbă a te vedea în cale
şi-atât de asurzită la şoapta de măslin,
Am fost-o pată a beznei pe Marele-ţi velin,
ce-mi lumina simţirea în răsărituri pale...

Dar crucea mulţumirii îşi urcă-n piept alaiul,
să calc prin suferinţă, întru-a simţi ce-i Raiul.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea Poeziei

Cu ce să-şi scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Şi-atât de lunecos e a păşi cu dreptul?

Poetul caută cuvântul ce-omeneşte,
Scrutând înalturi, ce veghează aştrii,
De grai ciopleşte lacrimile-aşchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citeşte,

Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătuşează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Şi sufletul nu ar rodi vreun strop...

Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" şi "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie cu dor

Senin mereu în al meu gând, deşi în suflet port furtuna
Şi lacrima îşi sapă-ntruna izvor cu ce să te mai plâng,
Un munte şi-a crescut tăcerea, să mă ascund de a ta umbră,
Când sărutări în mine umblă şi mă îneacă cu plăcerea...

De frunză ochiul îmi lipesc şi toamnei scriu fidel supliciu
Şi-o rog să-ţi dea acest indiciu, că nu te uit, că te iubesc...
Mai vântur iar nebune picuri, ce au săpat până la os
durerii locul nemilos... fără de rost, nişte nimicuri!

Degeaba toamna orchestrează vioara ploii să mă-ncânte,
cu naiul vântul să descânte... noiembrie cu dor veghează...
Azi împletesc cu el cuvântul, o torţă tu ce mi-ai aprins,
cu flacăra-i de nedescris... rebelă-o las... a-mi zmulge gândul
din rănile ce s-au prelins...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-şi doreşte sufletul?

Cuibărită-n os şi-n vene, frigul să-l domesticească,
Vara îşi mai plimbă-n ele arşiţa, să le-ncălzească.
Cât de supărată-am fost pe-al ei jar neomenesc,
Azi o caut ca pe-un leac, pentru tot să-i mulţumesc.
Cerul şi-a cojit, de-aseară, norii de bulbucii grei
Şi la luptă i-a pornit cu sensibili nervii mei,
Ţopăie pe acoperiş lent un dans în paşi mărunţi
Şi pe geam spâzur'-alene stropii nedormiţi, cărunţi.
Ochii, măsurând bâltoacei adâncimea de nămol,
Se-ntâlnesc în dezolare cu un vrăbioi frivol,
Ce-a pornit în cercetare, înfruntând dezastrul ud
Şi scrutează a mea fereastră, poate-l văd, poate-l aud...
Distructivă, de-a ei mână gem ruini de armonie,
Risipite-n lung şi-n lat, şi în suflet, şi-n câmpie,
Îndeseşte-a ploii plasă pân la margine de lume,
Semănând melancolie, toamna nu ştie de glume.
Tot, ce sufletul doreşte, este-un dulce vis de vară,
Să-mi prind aripi de cocoară, să revin la primăvară...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, iartă-mă!

Tu, iartă-mă, că vin ca o văpaie
prin gândul tău, seninul să umbresc
şi liniştea orânduită-n suflet şi-n odaie,
cu-a mea tăcere des o-nzăpezesc.

Tu, iartă-mă, că-ţi tulbur delta resemnării,
când pui ofranda sufletului pe cântar,
tu lasă-mi zâmbetul în palmele uitării
şi-aruncă amintirile ca foi de calendar.

Tu, iartă-mă, că scriu cu ploaia pe fereastră,
uitarea, ca pedeapsă, s-o implor,
căci, până azi, o aşteptare-albastră
se zbate-n ochiul năclăit de dor.

Fug toamnele, de muguri pustiind
suflarea, ce prin tine-a renăscut,
de ce m-am dus ca frunza lăcrimând,
de ce nu m-ai oprit c-o mare de sărut?

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prelegerea toamnei

O, toamnă, cum ştii ochiul a seduce
Cu flori ce au trecut de recele chemări
Şi au pornit prin timp a readuce
A doua înflorire... peste aşteptări.

Şi cum trezeşti în noi a dorului căldură,
Chemându-ne pe alei, bătătorite-n doi,
Când braţ la braţ, îngemănaţi într-o făptură,
Nici vântului nu-i scurgi suflarea între noi.

Lipeşti de suflet ochii largi de frunză,
Cu vise cerci a ogoi melancolii în noi
Şi ne îngropi în dimineţi cu linişte ursuză,
De zbuciumul ce vrei a-l stăvili cu ploi.

Îmi place miezul tău de-nţelepciune,
Dai soarelui răgaz destul a încălzi,
Tai sufletului spor de-amărăciune
Şi ca pe-o floare-l mâni spre a iubi...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din brazdele sfinte

Când timpul păşeşte domol prin vara mănoasă,
Iar codrul momeşte cu floare şi păsări cântând,
Mi-e inima piatră de moară, ce plânge de casă,
Au brazdele sfinte prescura de dorul flămând...

Când, oarbă de vise, mă prinde în laţ întomnarea,
Ca firul de iarbă mă ţin de pământul smolit,
Fac pana toiag, luminii să-i sprijin cărarea,
Au brazdele sfinte cuvântul de timpul grăbit...

Potop de picioare, când trece prin mine în ropot,
Vânzându-şi sudoarea pe-o hrincă de pâine străină,
Gem doine-a-pustiu, îmi flutur chemarea de clopot,
Au brazdele sfinte balsamul de rana română.

Când umărul stâng mi-l surpă-a durerii desagă,
De-a mea Basarabie, ruptă-n bucăţi de străini,
Duc talpa acasă, izvoare s-o-mpline cu vlagă,
Au brazdele sfinte, din sângele dac, rădăcini...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de sărbători

Bradul îşi desface a sărbătoare aripi degerate,
monotoniei sparge ochii cu ace parfumate,
în plămâni revarsă, pure, ameţeli din albe zori
şi cu verde crud sfinţeşte nou alai de sărbători.

Cum pluteşte-a bucurie de la prag până-n unghere
binecuvântat Crăciunul, sufletului mângâiere,
steaua pruncului Iisus ne pândeşte a minune,
către-a Tatălui iubire duc cărări de-nchinăciune.

Cum miroase-a domolire de regrete veştejite,
a iertări cu umezi gene, unse-n rugă, pe şoptite,
a îmbrăţişări, ce mână sângele a palpita
şi-a gutui, ce-n cuib matern ştie vis a lumina.

Mai miroase şi-a vin fiert, în butoaie odihnit,
a pahar cu vorbă-aleasă, lângă focul domolit,
suav-adie a scorţişoară şi a miere limpezită
din pălmuţe de nepot, şi-a iubire infinită...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de crin

(În memoria bunicăi Elena)

Cum creşteau dulci nepoţei, colăciţi pe braţul ei!
Iarba verde-i îmbrăca pe călcâi rouă din stea,
Struguri întindeau potire, să le guste împlinire,
Pân' şi iarna ezita, să se ningă-n pleata sa...

Cu un pumn de nuci în poală şi cu nepăsări de boală,
Umerii strânşi în bundiţă şi cu fusta ei, pestriţă,
Vine sprintenă în vis, să-mi dea dorului nestins
Luna şi un lan de stele pentru lacrimile mele...

Zâmbetul ei nesupus nici poruncilor de sus,
Boiul fin, de Cosânzeană, moştenire de la mamă,
Bunătatea din ţărâne, albul rumenit din pâine,
Erau sufletului soare, ce şi din mormânt răsare...

Marea ei, de încântare şi fântâna de răbdare,
Mi le-a perfuzat cu dram, ca în frunză de la ram,
într-un munte de-alinare peste zile fără soare

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie...

Septembrie mi-e plin de călimară,
Cu nopţile ce fluieră-a pustiu,
Cu nostalgii deşarte după vară,
Cu mustul ce dezleagă râs zglobiu
De nepoţel, ce-l gustă prima oară...

Septembrie mi-e dor pân-la povară,
De parfumate-n fân uscat câmpii,
De spaţios ghiozdan de profesoară,
De zuruieli la maxim, de copii,
Privaţi de joacă-ntr-o augustă seară...

Şi tot septembrie mi-e resemnare
Cu-aripile grijite de-un zbor plin,
Cu-a fumului fuioare de-ncercare,
Vestind că brumelor li-i sete de pelin,
Iar, galbenă, gutuia sătulă e de soare...

Septembrie, ţi-alung din piept suspinul
Şi-i umplu adâncimile cu vis şi poezii,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus - infinită lumină

Din iubirea divină plămădită lucrare,
Cu suflet de-anafură din Duminica mare,
Croită din trupul sfânt, cu lut fără moarte
Şi lumii, trimisă de Cer, a feriri de păcate.

IISUS, botezat de Maria-n iubire maternă,
Crescut în imensă iubire, de mâna paternă,
Ne-a fost hărăzire, Lumină, de rău nepătată,
Pe bezna, ce colţii din noi alăpta, necurată...

Dar, goi de credinţă-am stivit Lumina orbită,
I-am pus ruşinoasă cununa de spini înflorită,
Din lemnul, menit a fi scut la viaţă şi moarte,
Cioplitu-i-am crucea, povară de suflet şi spate

Şi n-a fost destulă, smerenia lui... Prin cruzime
băut-am prin cuie tot sângele-i pur... Mi-e ruşine
a scrie de creierul lânced, iudit a se stoarce
prin gânduri stupide spre mâna nebună-a-le face...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţilor, din drag!

Când ochiul ţi-a desţelenit o stea ce-n vis l-a cucerit
Şi de minune-ademenit, cu aşteptări nu te-ai hrănit,
Ci-ai săgetat spre mare zbor cu îngerul tău păzitor,
Ce-a luminat al tău picior spre vâna proaspăt' de izvor,
Când cuiele de vers au mers în mâini şi suflet pân la stres,
Ca pe o muchie de stea să poţi clădi nou Univers,
E crucea ta!

Să urci pe cruce bucuros, o piedică să nu te-nchine,
Să nu te temi de dus-întors, nu pierde timpul în suspine,
De trandafirul n-a-mpietrit, de sânul alb când s-a lipit,
Să nu te miri şi spinului fii mulţumit, la floare c-a trudit.
Nu te da grijilor ca nadă, căci alergări aripi înnodă,
Să ştii că viaţa-i baricadă, dar lupta face vii să ardă
Visările din noi!

Să cauţi peste tot sublimul şi să-i înghiţi cu poftă vinul,
Chiar dacă se împlântă spinul, să-ţi picure în vin pelinul,
Înăbuşindu-ţi căutarea, storcând de rouă deşteptarea,
Topindu-i ochiului mirarea, îmbătrânindu-ţi aşteptarea,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toiagul împlinirii

Seara avansa spre miezul nopţii,
Muza deznoda de vers proporţii,
Potrivindu-i somnului cătuşa,
Viselor, în roz, bara, rebelă, uşa,
Noaptea, înghiţind şi pomi, şi case,
pe un tron fragil şi ud urcase.

Ploaia, lăcrămând pe sticle-ncinse,
fruntea-n sângerări de dor cuprinse,
Tâmpla, legănând ninsorile grăbite,
Sprijin căuta pe gânduri înflorite,
Despicând învălmăşeala lumânării,
ruga mă urca pe scara împăcării.

Harnică, croia fusceii din cuvinte,
susţinând aripa mea fierbinte,
Iar în capul scării aştepta lumina
şi-o făptură ce-mi făcea cu mâna,
Ploaia îmi sfinţea urcuşul greu,
... stătea în faţă însuşi Dumnezeu...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia Nichita

In memoriam Nichita Stănescu

Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu şoapte fierbinţi, spre a-mi ţipa zborul.
Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.
POEZIA NICHITA este icoana ochilor mei,
ce uită irisurile încremenite, a nu strivi uimirea,

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La anul şi la mulţi ani

Anul Nou ne trece pragul,
Să-i primim în suflet largul,
Sănătatea să ne-o înnoiască,
Bucuriile să le-nmulţească,

Liniştea s-o facă stâlp de uşă,
Grijilor le vânture cenuşă,
Pod spre împlinire să urzească
Şi de oameni răi să ne ferească,

În credinţă să ne înfăşoare,
Cugetului nască-nseninare,
Ochiul să ni-l umple cu lumină,
Lacrimii să sece rădăcină,

Altoiască-n inimă iubirea,
Urii să înnoade împietrirea,
Izvorască-n ocean şi mare
Multă, să o soarbă fiecare,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, poţi!

Femeie, tu poţi tot, perfectă plăsmuire,
Doar c-un surâs trezeşti spre nemurire,
Doar cu o lacrimă înalţi o mănăstire
Şi visele-ntrupezi doar cu iubire...

Femeie-zee, naşti izvor de zile
Şi asfinţitului tu arcuieşti sprânceană,
De vrei, cu un sărut, ştergi pata lui Ahile
Şi stânca muţi din loc, cu umărul de Ană...

... un suflet împietrit, o minte rătăcită
Revarsă astăzi fricile pe noi...?
Femeie, încălzeşte-i inima răcită
Şi ogoieşte-i pofta de război...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geme Pământul...

Geme Pământul din nepăsarea,
Ce urcă în vogă, fudulă, trădarea.
Se umple visul cu urlet câinesc,
Din trupu-i bolnav de chin ostăşesc.

Gem omoplaţii sub răni de-arătură,
Ura îi umple plămânii cu zgură,
Cratere-i sapă pe trup suferinţa,
Mâini de-ntuneric îi surpă credinţa.

Culoarea, gătită de Paştele florii,
Luptă cu plumbul, ce-l macină norii,
Mierea-n cireşele coapte se plânge,
Învinsă de-otrava, hulpavă de sânge.

Zarea, tivindu-i albastru văratic,
Acoperă trupu-i cu norul zănatic,
Zdrenţe de soare îi muşcă din tina,
Ce-n sufletul verde orbeşte lumina...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verva întomnării

Nu-ţi cuibări în oase lenea întomnării,
Bocancii grei frâng zbor de tălpi uşoare,
Nu-mi scufunda privirea-n câmpuri goale,
Din pieptul meu alungă-ţi oştile oftării,

Noroiurilor spală dinţii moi, de boală,
În ploi ce hoinăresc desculţ pe drumuri,
Dă Lunii, din hogeacuri, albe fumuri,
Să domolească a nopţii rânduială...

Şi nu te furişa cu verva resemnării,
Să ţi-o ascunzi în ochiul plâns de fum,
Ce-ascultă graba vreascului spre scrum,
Când sufletul se zbate-n lenea ruinării...

Eu, toamnă, nu visez la scâncet din tăciuni,
Priveşte-mi ochiul verde, flămând-e de minuni!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!