* * *
Și te iubesc când taci, absent... iar glasul meu se scurge înfrigurat, cuminte, spre soare și se-agață de-o ultima rază ce-mi înfășoară timid inima... și se topește acolo într-un strigăt cald...
Cuvintele-mi se subțiază spre un capăt de lume... și se-ascund trist într-un luminiș rămas undeva în tinele din mine...
Chiar de-ai plecat...
cu sufletu-mi te simt în mii de locuri ce-mi aparțin doar mie.
Și te iubesc învolburat când taci...
mă arde un dor și parcă-ai fi departe...
dar ești atât de-n mine...
și totuși ca un miraj îmi ești ce în lumină piere,
ratăcindu-mă...
Tu mă auzi tăcând, din hăuri cum glasul meu te strigă, dar altceva mai mult decât un vis ce-aș mai putea cere?!
Mai lasă-mă c-o șoaptă șoptit să-ți curg precum lumina lină... prin tăcerea-ți atât de clară...
Iubescu-te când taci...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Când vorbesc despre DRAGOSTE
nu mă refer
la un sentiment
ci la Lumină și putere....
La Lumina ce
luminează
temelia ultimă
netrecătoare
a ființelor și lucrurilor......
Si puterea
de a avea comuniune cu ele
la acel nivel....
La lumina ce. mi descoperă
persoana dintr. un om.....
și puterea
de a rămâne în comuniune cu ea
indiferent de comportamentul
omului, de timp, de spatiu, de lume...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Un pumnisor cu ultima fărâmă de soare de pe cerul meu..
și. o răsuflare..
.. ultima mea răsuflare de dinainte de moarte..
o voi aseza la picioarele inimii tale
s. o folosești la nevoie..
când gheată îți va deveni viata,
curgere calda de lumina sa ramai, peste lume...
Ultima picătură din mine
n. o voi duce zeilor s. o bea..
Ci. o voi pastra pentru setea ta..
Arsura sufletului nu mi. o voi stinge cu roua lacrimilor mele,
ci le voi pastra pe toate, cu grija, in cupele noptii
pentru a. ti inroura visele,
viață sa prindă toate...
In graba, daca mâna ti. o voi atinge vreodată..
In mine va rămâne scrisă... poezia ta..
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Mă împletesc in razele soarelui.. și-mi îmbrac sufletul în Lumina Cerului...
Lumina alba a Taborului...
și-apoi cu palme de căldură pline, voi desena iubirea peste oameni... voi contura orizontul lumii cu sufletul meu... si-mi voi așeza inima la picioarele fiecărui om pe care-l voi întâlni pe drum, făcând-o leagăn pentru fiecare suspin... lumânărică vie si blanda pentru fiecare urma de întuneric ce-o voi întrezări pe vreun chip... și brat de sprijin pentru pași ce se poticnesc pe cărare...
Eu, o mânuță insorita cu iubire vreau sa fiu,
lumină a iubirii coborâtă din înaltul Cerului...
la o margine de drum,
intre versurile unui cântec,
sa cuprind nemarginirea
și sa-mi revars
din causul palmelor
izvoarele de apa vie din sufletul meu...
peste lume...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
M-ai cules din țărână...
Și m-ai cuprins tainic cu palmele sufletului,
ca pe o lumânare stinsă.
Și-ai suflat peste mine cu zborul tău...
cu dorul tău...
cu setea ta...
înviindu-mă...
Pâlpâiam timid... cu teama de-a nu te arde
și ca în fața unei icoane
am îngenuncheat...
Era înălțător,
parcă amândoi atingeam cerul...
Cu pumnii strânși ca într-o rugă...
într-o încrâncenare de durere...
am început să ard înalt
Și mirată... să luminez din nou.
Ușor, am început să mă preling printre degetele tale
și toată făptura mi s-a umplut de tine...
Un mănunchi de mine și tine...
dincolo de lume...
[...] Citește tot
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
În drumul tău... o vei întâlni negreșit...
o vei găsi mereu scormonind
cu nesaț
în negura cărării ei,
după o oază de lumină...
cu fruntea și palmele in țărână...
bătând la poarta Cerului...
Ea-și vărsa cântecul înrourat de durere
în izvoarele adânci ale lumii...
Pe urmele ei cresc flori de dor
cu rădăcini în cer...
Flori de gheață... flori de foc...
Cerule, ascultă-i cântecul înăbușit de lume...
coboară-te peste ea...
când putere n-are să mai strige
și ca pe-un prunc ce se zbate să vadă lumina
înfășoar-o în mantia albă a iubirii
Și naște-o...
naște-o din nou...
Încă o moarte să poată primi...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Care este sensul unei lumanari? Sa faca lumina...
Cu ce preț? Propria ardere, propriul consum...
De aceea probabil, unele aleg sa se opreasca, oprindu-și astfel, si sensul...
Mai sunt si altele care ard pana la capat.
Sa facem Lumina in jurul nostru... in fiecare clipa...
IUBIND...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ascultă zborul, ascultă tăcerea...
Ascultă sunetul cuvântului...
și murmură cu el în șoaptă...
E dorul tău sau al meu...
Ecoul a două strigăte, una și aceeași chemare...
împletite undeva înainte de vremuri...
Urmează-i curgerea...
Urmează-ți inima, în ea e singurul adevăr...
Șoaptele ei îți arată calea...
Lumea nu le-aude și chiar dacă le-ar auzi, nu le-nțelege...
Ascultă în tihnă...
Se aude un freamăt arzător...
Visele noastre fac punți între pământ și astre...
Între tine și mine e un fir de lumină,
iar lumina n-are stavile...
își face loc prin orice fisură a zidurilor...
E o punte sprijinită pe nimic altceva, decât pe sufletele noastre...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Într-un colt caldut al inimii mele, stropit cu mir de iubire...
infasurata intr-o panză alba și fina,
păstrez bucățica de pâine pe care mi-ai daruit-o,
c-o mână blânda ruptă din Raiul ființei tale,
pâine sfințita cu sufletul tau...
veghindu-mi foamea de lumină...
Cerul coboara pe pamant cuprinzând in el bataile inimilor noastre...
infășurandu-si albastrul in aripile fremătând de dor...
care ni se-mpletesc deasupra lumii...
luminandu-ne pașii de la apus la răsărit...
Pe inserate, cu palmele impletite intr-o ruga de amândoi...
culegem clipe asemeni unei vecernii...
topind lumânări pe pragul templului zidit din răsuflările noastre,
impărtășindu-ne cu pâine de lumina inmuiata-n psalmi de iubire...
Iubire albă... nascuta din aluat dospit in lumina sufletelor noastre...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Cu rochia-i albă scăldată în lumina zorilor...
ea alunecă peste lume...
căutându-l...
Pe-un decor de pădure verde și însetată de viață... de soare și iubire...
Prinzându-și în păr câteva raze de soare...
iar pe buze, numele lui,
ea curge lin odată cu râurile...
amestecându-și visele în adâncurile mării,
în zbuciumul oceanului vieții frământându-și țărâna flămândă...
Vântul o poartă pe culmi înalte, pe șesuri și văi adânci...
țesându-i covor de flori pe cale...
frunzișu-i răsfiră amețitor...
Înfiorând-o...
Roua-i scaldă gleznele și-i răcorește arsura alergării...
Și-i ascunde plânsurile...
odată cu firul ierbii, legănându-i clipele...
Aleargă, copilă...
și-amestecă-te în lumină...
și curgi peste lume,
fără stavile...
[...] Citește tot
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
nuanțe rupte din gândurile tale...
îmi încununează făptura...
și-un zâmbet de soare mi-așezi peste suflet...
topind ascuțita și metalica resemnare...
un suflu de reînviere
mă răsucește cu fața spre răsărit...
plămadă
dimpreună cu lumina soarelui
din ochii tăi
mă faci...
și-n culorile răsuflărilor și pașilor tăi mă împletești...
desenând cu mine pământul pe care pășești...
urme rotunde... și calde... și vii...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Zâmbetul tău e-o raza de lumina...
Iar ochii tai sunt Cerul meu...
Ma scalzi cu dragoste divina...
intr-un ocean pictat de Dumnezeu...
Ești răsărit într-un apus de soare... Ești zori de zi al sufletului meu
Îmi esti balsam pentru o rana adâncă...
Si pași către al vieții Sfant Curcubeu...
Tu ești izvor de viata dătătoare...
Un dar divin al sufletului meu...
O lacrima de dor din depărtare...
Esti totul meu... Lumina curgătoare...
dintr-un potir întins de însuși Dumnezeu...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Joaca. te, Soare, cu mine.. și împletește. mi zorii
in pletele. mi înflorate de dor..
Joaca. te, lumina, cu mine..
și învață. ma sa ma strecor după ziduri care ard..
Joaca. te, frunza, cu mine..
și. n tremurul inimii mele te ascunde..
când mi. e teama
Joaca. te, norule, cu ochii mei..
si hai să plângem amândoi pe margine de tăcere..
Joaca. te, vântule, cuminte cu mine..
și poarta. ma peste lume..
in brațe care mă așteaptă..
Joaca. te, ploaie, cu franjurii rochiei mele..
si deșiră. ma pe cărare..
Așteptându. l...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Pe acolo pe unde zboară ea, în înălțimea Cerului...
nu sunt linii marcate...
Și uneori își pierde cărarea.
Se ghidează salbatec
dupa liniile de zbor ale păsărilor... după focul stelelor... după florile anotimpurilor...
Și își întreabă inima cu teamă și cu mirare...
"Sângele tău n-are vreo știre despre nevăzutul drum...?"
Simte că la capăt de drum neștiut, dar pe urme de calda Lumina... e Acasă
Străinul nestrăin o cheamă, mergând pe cale, înaintea-i...
Vântul o ridică și marea înspumată geme...
Însă pe toate le lasă în urmă fără șovăială,
pentru a urma această putere rătăcitoare...
Căci străinul o cheamă, îl aude cum merge pe cale... înaintea-i,
spre Acasă...
Ea știe. Numele lui a fost chemat sub cerul fiecărei dimineți... în rugi fierbinți...
Acum mugurele înflorește
dorește Soare și rouă...
iar floarea deschisă strigă spre lumina care o eliberează...
[...] Citește tot
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Valurile se împreunează undeva
în adâncurile mării...
E-atâta pace acolo în lumina răsăritului...
revărsându-se apoi peste tine, femeie...
Peste sufletul tău...
Între țărmurile ființei tale...
asemănătoare unui tumult..
unui abur greu
care-ți gonește plânsurile fierbinți
Cu frigul singurătății...
Pustie ești tu femeie, pustie ca un clopot...
pe dinăuntru umplută cu cântece care niciodată
nu se înalță destul...
Te veghează soarele și norii
în jurul tău crește depărtarea...
Te urmărește taina adâncurile... pe care o îngropi
iar și iar...
într-o zi aidoma celorlalte...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
A fost odată o mana de țărână însuflețită...
coborâră din alte timpuri,
ruptă dintr-un tărâm neștiut, asemeni Lunii,
lut apos alunecos
cu mult nisip mișcător în compoziție
care curgea rotindu-se în jurul unui soare...
inexistent... imaginar...
Dar incandescent soare...
Analizându-se macroscopic era un relief al zâmbetului și florilor și merelor coapte, pentru flamande priviri...
Însă microscopic privind-o,
în ea strălucea o lumina ciudată, asemeni unei lumânări plângânde,
fenomen de neînțeles
pentru cei ce se roteau în alt sistem solar...
Într-o zi a dispărut...
odată cu soarele ei...
în jurul căruia se zidise și gravita...
Scurta lor existența e consemnată
în câteva notițe care au fost numite...
Răvașe pentru el, scrieri pe nisip...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Zilele nu sunt nici pe departe o poezie...
Poezie e ceea ce ascundem din calea clipelor reci și seci...
ca să nu ne moară sufletul...
Poezie e esența încă verde a inimii,
ce-a mai rămas din drumurilor desfrunzite de oameni...
Șoapte pe la colțuri de ziduri reci...
ascunse în spatele tarabelor deșirate de nimicuri...
E cântecul ce răsună sub clar de luna...
după ce ceasurile au bătut în miez de noapte...
Deseori poezia se ascunde de lumina zilei...
pentru ca zorii destramă visul...
la fel cum stinge stelele
împlinitoare de dorințe vii...
Între apus și răsărit curge viața...
cântec trist, cu versuri calde,
Versuri plânse, vărsate pe claviatura unui suflet...
Cuvinte șoptite scrise tremurând pe piele... și puse pe muzică...
Poezii scrijelite cu inima pe suflete...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa. l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga și să le cante...
Toate plansurile sa le topeasca c-o atingere de lumina...
Potir de lumina și iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
Și ușa către rai deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
Si-ntindere verde și racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Așează-ti tamplele obosite intre palmele mele.. și ele vor lua forma zvacnetului din tine,
Iar freamătul din adancuri varsa. l in liniștea brațelor mele...
și-l voi topi in izvorul de viață al ființei mele,
într-o clipa inalta și caldă,
urme pentru veșnicie lăsând în tine...
Usa templului inimii tale
în inima mea se deschide
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ne căutăm mâinile în miez de noapte...
Ne căutăm prin vise...
soptim fericiri,
sfâșiem doruri...
sfărâmam ziduri peste lume
ne împletim sufletele,
născând răsuflare vie de viața...
Doar în Lumina iubirii invesmantandu-ne...
Atât de-n mine-ti simt pasii...
Atât de vie e în mine curgerea sângelui tau
De simt cum îmi topește orice urma de mine...
Una cu tine făcându-ma...
Bătăile tale de inima se împletesc parca în fiecare farama din fiinta mea...
și te simt conturandu-mi tot ce sunt... tot ce am...
Fiind ca o prelungire a mea
din tine in mine curgând Cerul... Gustam fericirea...
răsuflare peste răsuflare
șoaptă peste șoaptă.
ruga lângă ruga..
Câți pași intre noi topindu-se...
[...] Citește tot
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Îmbătată de-o ametitoare mireasma a inimii mele,
și de calda înveșmântare a soarelui iubirii...
Mă simt la cârma celei mai frumoase corabii de roze,
În brate c-o umbra nedeslușită... dar atât de vibranda...
Plutind prin marea lumii,
sunt deseori zdrobita de apa-mi hămesită...
plutesc în plânsul greu al țărânei dezgolite...
pășind printre sunete amare și îmbătrânite...
Însă corabia-mi alba... calauzita de propria sete...
curge lin pe singurul meu val...
al soarelui, al iubirii, al lunii....
arzând uneori rece,
in arșiță înecându-ma...
Despic însă cu eroism visele...
și le înmiresmez cu rozele ce mă împânzesc...
În susul apei, mă predau în brațele valurilor...
cu sufletul zvâcnind la piept.
Si curg... viu și agale... spre Cer....
cu umbra aceea la pieptu-mi...
în încrâncenata sete de lumina... lumina iubirii...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Mariana Daniela Bidascu despre lumină, adresa este: