Ne-am scris cu sufletul
ne-am scris cu sufletul, iubite
în multele poeme
nemurite
va trăi și iubirea noastră
cu noi și dragostea
a existat
eu și tu nu am plecat
din iubire
doar toamnele
- nebune copile -
s-au furișat la noi în fire
și sângele nostru
ca un fluviu carmin
a urcat în esențe
de cord trufaș
ca un zbor
fecund și dureros
veghind vrăjmaș
la echinox
în ploi sinucigașe
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă suntem acolo unde ne bate inima mai tare și avem duminica în sânge!
citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă sângelui
deschid un șir de uși, iubite
singurătății sângelui meu,
care tresaltă în adorație
călătorind prin celălalt sânge
e muzica unui vis de tânără fată,
călătoria unui vis început demult
în care sângele meu aleargă, aleargă
până în abis ca un leopard flămând,
fără să-și piardă mireasma vreodată
de roșu rubiniu sau de agată
el trece pragul, tresaltă
și se varsă în oceanul infinit de simțuri.
înfloresc pe muzici mușcate rotate
într-un trup curat de fată
diminețile își cresc pruncii
în ferestre printre azalee parfumate
chipurilor noastre le-a înflorit
lumina despletită
la urechi, în loc de cercei,
în loc de aripi, pe spate
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia nisipurilor
călătorind în timp,
poetul o întâlnise
pe creatura nisipurilor
-o zeiță obicuuă-
mai puternică decât el,
decât însăși existența sa
sau poate esența lui,
un sânge milenar
sângele ideii de mișcare,
de trecere, de menire
o nesfârșire fremătătoare,
o neliniște plină de întrebări,
frenetică, contradictorie
iluzie, căreia el îi spuse femeie,
absurd existențial,
amăgirea sa, finitudinea,
premiul căutătorului
de exemplare rare,
sensul călătoriei sale
într-o lume lipsită de sens,
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Jihadul" iubirii
iubite, fluviul roșu al sângelui meu
prevestește apocalipsa mereu
el este beirutul meu de fată
și mi-aduce în amintire
câmpul de luptă de altă dată
dintre inimile noastre rubinii
răul are culoarea roșie, iubite
sau îngerul a vărsat potirul în râuri
și în izvoarele apelor
și apele s-au prefăcut în sânge?
apocalipsa noastră pare să se împlinească
planul stă scris pe un pergament
sigilat cu șapte sigilii
odată ce fiecare sigiliu este desfăcut
apare un nou dezastru în iubire
un nou semn care arată
că sfârșitul lumii ei se află aproape
am visat un cal alb, un cal roșu,
un cal negru și unul gălbui
eu stăteam pe calul alb al păcii
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul moare-n chilia sângelui
Alerg sălbăticită ca o fiară
Mușcând din aerul mustind a-mbrățișare,
Ca-n carnea lui tot zborul să-ți sărut
Bărbat, din lemnul soarelui născut.
Și în genunchi m-aplec cu ochi și carne,
Cu spaima fiarei căreia mă dau,
În vraja apei ochi de dor îți beau
Și-ți simt mușcarea-ntoarsă-n sărutare
Pe coastele privirii păsării de pradă
Boltite păsări zborul își îngână,
Zvâcnește vie aripa de sânge,
Ochiul ca dinte mă mușcă și mă strânge.
Cu mlădiere roșie de fiară
Zvâcnește pasul prins în așteptare
Cu umbra-naltă ascuțită-n gheară
Timpul moare-n chilia sângelui
Mușcând din pieptul aerului tare.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce mai poți pierde?
ce mai poți pierde
ca să nu te doară ființa
cea ridicată întru libertate
deasupra propriilor tale vreri?
finitudinea, când timpul și-a retras
toate ecourile anotimpurilor dragostei
ce sonorizau infinirea, visele de ieri
ce mi-au băut sufletul mut
aurind pustiul nopților, nisipul
în care mi-am cioplit statui de lut,
nepământenile iubiri, ce mi-au tulburat
ordinea în care-am fost înscrisă,
șirul de vieți ieșite din trupul nud
rămas doar cu umbrele, lumina
în rotocoale intrată prin pâlnia cerului
în mine și modulându-se ca o flacără,
cumințenia vieții sângelui din firide roșii,
catifeaua ochilor, ascunsă după fructul rotund,
amurgul, când cerbul în rut mi-alerga
înflorirea, pe tine, iubite-minotaurul meu
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la sânge, dar cu o relevanță mică.
Poezia
Poezia, ca o pumă arămie
pândind poarta veșniciei lucrurilor
cu grațioasa-i ispită deșirată
așteptând să se prelingă noaptea întomnată
în șirul de ochii de jad și zare
al monștrilor mărilor cu corali,
în sângele strămoșilor mei cald,
gros și murat cu ierburi aromitoare,
să-mi ningă somnul damnat.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Thalassa! Thalassa!
te cânt, mereu te cânt
sculptură în sânge
și în cuvânt
te dor și mor
vertebră de lună
ador, de alge cunună
sinapse, scăpate
și coapse de stele
albastre și focuri în ere
se-adună ploile-n oase,
feerice ceruri, anateme
doar în poeme, iubire
vin de mă scapă,
femeie cu trupul de apă,
cuplu marin, satrap
coarne din clești de crab
și benzi de alge marine
apoi strigarea asta:
Thalassa! Thalassa!
vino-n adânc cu mine!
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis destrămat
Inorogii albi himerici
Poposesc noaptea pe rană
Au cornuri bătute-n smaralde din stele
Și visu-mi hoinar destramă.
Stelele se sting bolnave
Agonizând, haotice strigoaice,
Zorii zilei îmi sărută ochii
Alunecând în sân cu grație
Ei bat în poarta de safire
A rubiniei mele inimi
Lovind cu copite de bazalt
În rugul chindiei.
Doar sângele meu doarme văduv
În străfunduri de izvoare aurite
Lovit de vipera luminii
Și de cântecul morții infinite.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spațiu închis
urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
abisul și albul și flăcările
și cenușa ce râde de nemurire
și labirinturi de peșteri de coral
nimeni nu vorbește cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri și torțe și execuții
și temnițe și cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spațiu închis
urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
flăcările și rugul și abisul
și cenușa ce râde de nemurire
și labirinturi de peșteri de coral
nimeni nu vorbește cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri și torțe și execuții
și temnițe și cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
ce-și găsise culcuș în cuvinte,
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arheologia sentimentului
nu-ți simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidității
ca un înger pe chindie,
nu-ți simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
și amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ți simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita și mugetul de cerb în rut
și ploaia albind sufletul tău
și inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
și nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului și-o strig
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, legată de tine
eu, legată de tine
printr-o spinare de stea
și printr-o agrafă de sânge lunar
pusă de tine în părul de jar
printr-un arc voltaic ceresc
și de durere pusă să strălucesc
eu, trebuind să aștept răsăritul
o altă noapte și o altă eternitate
să te iubesc și s-adorm
eu, amân precum o moarte
în cuvinte, pierzându-mă
pentru fericirea cuvintelor
o să înțelegi viața păsării
ce arde de dor pe ploi de jar
nu știu cine pleacă și cine râmâne
singurul trup e al nostru murind
singura dragoste e a noastră
fără spațiu și timp.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul văzut dintr-un car cu boi
dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul șimnicului de sus
ochii copilului încă împușcau privighetori
mai trăsese cu praștia după heruvimi frumoși
sau după fetele din sat întoarse de la școală în amiezi
acum avea brațele prea mici să cuprindă orașul
ce dormita leneș în brațele miriadelor de stele
și de luminițe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simțise până atunci orașul ca pe un munte uriaș
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreștile vene
înghițea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos și rece
unde înotau peștii săi mici
și bolovanii câmpului fierbinți
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rană fără pricină
Îți adulmec toate esențele și tăcerile
și orizontul pe care
îți sprijini privirile
rătăcitoare.
Știu tot ce tu nu știi niciodată, din tine,
mișcătoarele hiene ale sângelui tău,
dureroasele ninsori ale femeii,
străvezii, suave, imaginare
iluminându-te de focuri bengale,
sentimentul acelei dimineți
și sentimentul acelei după-amiezi,
ochiul tău curbându-se spre ochiul meu,
cu o absență,
sculptând în relieful lichid
furci zvelte și diafane
Doar nu-ți sunt privire!,
ci rană veche, fără pricină,
și nerușinare sfântă,
și tunel de carne pe os în spirală,
și miros de crin noptatic,
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ea purta un albatros legat la gât
unii spuneau că ea e stăpâna
oceanului adimensional,
alții știau că e doar știma
cu ochii de mătasea broaștei,
numai visătorii credeau că ea era sirena
ce-l amăgise pe albatrosul regal,
stăpânul cerului de deasupra valurilor,
(de fapt, albatrosul era încarnarea
-sufletul marinarului-
înecat în vaginul materiei primordiale,
amăgit de cântecele ei ademenitoare,
ce nimerise-n plasa ei și murise înecat,
el-libertatea spirituală a omului
printre mediocrități-)
albatrosul ei venise-n zbor
planând pe curenții de aer
de deasupra oceanelor
atras de cântecul ei misterios.
într-o oglindă a azurului de argint
se reflecta lumina lunii și a oceanului
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spaime
iubite,
fug ca o lașă de viață,
de iubire, de cântece
am spaimă de cutremure,
de moarte, de tine,
de brațele tale îndrăgostite de mine,
de cuvinte, de sângele meu
plin de poezie și de candori.
mă despodobesc de dantelele
care-ți fură ochiul-zeu,
de cuvintele care scapără în atingere
cu trupul meu devenit pâine și apă
și apoi cuminecătură,
în timp ce tu urmărești lupul alb
prin pădurea de ispite
moartea, noapte de noapte,
mă fură și mă duce la iazul
unde vin stelele să mă culce până-n zori
la răscruce de destin,
unde se logodesc viețile noastre
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Femeia aceast tăcută și brună
Cu gândurile grele ca ciorchinele
A fost cândva iubită de un poet.
Coama trupului său juca
Printre îngeri și printre vulturi
Ca un fâlfâit de aripi
Ca o alergare de cai pe pășunile pieritoare
Mereu iubită între icoană și sărut
Sângele bărbatului
Era mereu chemat să-ngenuncheze
Înaintea pădurii de crini.
Când iubea,
Ea rodea lângă cer
Și respira lângă fluturi.
Dezerta printre grațiile poemului
Să mângâie botul lupilor
Ce-se-ntreceau într-o simfonie sinistră,
Se-nchidea în ochiul poetului
Cu spaima și cu răsuflarea iedului.
Poetul o privea dinadins
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul tot plânge după noi
lumina s-a șerpuit să iasă
prin gura peșterii, iubito
spre o nouă agonie
trimite câteva furci curcubeului
cântă prin vertebrele arborilor
scutură de candori și vise
trupul meu de smirnă și tâmâie
se trezește dimineața lângă mine
pe cartea ta de versuri, iubito
scrise de mine cu praf din stele
se prăvălesc tăcute pe podea
îmbrățișate, sonetele mele
dimineața- languroasă femeie-
aruncă spre mine catifelații nuri
cad secerat în prejma senzualei ei guri
este tragic de frumoasă
ca tine iubito și la fel dumnezeie
păstrează ascuns soarele
în rochia-i pictată de curcubee
se dezbracă de ea printre ploi
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Mariana Didu despre sânge, adresa este: