Mariana Dobrin despre tristeţe

Poetul

Eşti orologiul timpului fecund,
Să torci din firul lui veşmânt de preţ,
Cuvintele te ard, iubeşti profund
Şi slovelor tu nu le-aduci dispreţ.

Mângâi poemul ca pe o femeie
Şi litere înşiri cu-atâta drag
Ca fluturi de lumină şi de vise,
În nopţi de trudă le aduni şirag.

Cuvântul pentru tine-i Dumnezeu,
Poemul este fiul şi-l vrei viu,
Îi dai iubire, suflet şi speranţă
Şi viaţa ta i-o dai acestui fiu.

Înlănţuit de vise şi iubire
Tu înger trist, gladiator sau zeu,
Alături de poemul tău în flăcări
Aştepţi să te-ntâlneşti cu Dumnezeu.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece, cuvintele rămân

Cuvântul e ca o oglindă a minţii ce îl zămisleşte,
Ţi-arată inima şi gândul, cu forma lui te defineşte.
Când omul, ce-a deprins în timp condeiul să îl mânuiască,
E foarte trist când truda lui se-ndreaptă-n semeni să lovească.

Adună-n bietele cuvinte noroi şi veninoasă ură,
Cuvântul îl transformă-n bici şi-n instrumente de tortură.
Cu mult mai înţelept ar fi şi onorabil pentru sine
Cuvântul să-l transforme-n cânt, s-adune-n el acorduri fine.

S-ajungă-n inimi, să încânte cu-a lui frumoasă armonie,
Să treacă dincolo de stele, să se preschimbe-n poezie,
Ce-aduce pe pământ lumină, esenţă, spirit, mângâiere,
Nu bici sau spadă-nsângerată ce seamănă în jur durere.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi albe

Ar trebui să-i mulţumesc,
Nu să-i port pică insomniei,
Când alţii dorm, eu mă trezesc,
Şi vamă dau melancoliei.

Tot mă frământă gânduri sumbre,
Arzându-mi sufletul de tot,
Mă uit pe geam la negre umbre,
Aş vrea să dorm, dar nu mai pot.

Şi scoici mărunte-adun cunună
Pe malul mării gol, pustiu;
Privesc un val bătut de lună,
Învolburat şi auriu.

Iar plopii zvelţi de lângă stânci,
Înalţi soldaţi scoşi la paradă,
Pe apă lasă umbre lungi,
Iar jarul lunii stă să cadă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine n-o să-mi fie dor

Lasă-mi toamnă în grădină stratul plin de floare-albastră,
Lasă-mi pomii plini de frunze să-i privesc de la fereastră!

Nu mă răscoli prin suflet cu alai de brume reci,
Nu-ţi trimite herghelia vânturilor pe poteci!

Lasă-mi toamnă zarea clară, n-o împovăra cu nori,
Lasă-mi aurul din soare să mă-ntâmpine în zori!

Ia aminte ce îţi spun, foarte limpede-ţi declar:
Pe la mine, toamnă rece, vino foarte, foarte rar!

Uită astăzi calendarul, nu-l mai umple de tristeţe
Şi mă uită şi pe mine undeva, în tinereţe!

Pleacă singură-n vacanţă, odihneşte-te o vreme,
Să te-ntorci, dar numai dacă dorul meu o să te cheme!

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

O punte către cer

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist şi fără tine
Şi nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.

Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinţi - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zideşti al veşniciei chip!
Învaţă-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credinţă cu lacrimi şi simţire,
Ajunge sus la stele şi-Ţi lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Şi lacrima-ţi fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Şi rugăciunea ta iţi este auzită.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă tristă

Pădurea este plină de păsări mari şi mici,
Cu pene colorate şi glas ciripitor,
Autohtone cârduri pe câmpuri, prin urzici
Şi multe alte păsări din neamul călător,
Cu gust de aventură, s-au răsfăţat la soare,
Prin ţări mai călduroase şi pline de bucate
Din alte zări de lume, cu mult mai primitoare
Şi-au hoinărit prin ramuri cu fructe încărcate.
În zor, de dimineaţă, în mijloc de ogor,
Făcu o adunare tot neamul păsăresc,
Doreau ca să aleagă un for conducător
Şi, toate deodată, prea tare ciripesc.
Le înjurau cumplit cele ce-au stat în ţară
Şi propuneau o lege prin care, în final,
Să stea un timp de-o parte cele ce-au fost pe-afară,
Să nu poată conduce în mod oficial.
Concluzia e clară în codrul de la noi:
În for conducător acum să se aleagă
Acei autohtoni ciripitori de soi,
Care-au trăit în ţară viaţa lor întregă.

[...] Citeşte tot

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare lui Bădiţa Creangă

Mai vino pe la noi, bădiţă Creangă!
Ne este dor să ne mai spui poveşti
Şi amintiri hazlii şi buclucaşe
Din bojdeuca ta din Humuleşti.
Că azi poveştile sunt cam pe dos,
Nu mai au graiul blând, moldovenesc,
Sunt încărcate de picanterii,
Că-mi este jenă să-ţi mai povestesc.
Să ştii bădie, că acum Păcală,
Nu mai e fleţ ca-n basmu-ţi şugubăţ,
S-a înhăitat cu multe haimanale
Şi umblă să ne pună pielea-n băţ.
Nici ursul nu mai e certat cu vulpea,
A devenit mai diplomat şi el,
A racolat-o-ntr-un harem de "dame"
Şi-ncing "afaceri la înalt nivel".
Cocoşul are astăzi punga plină
Şi badigarzi ş-a luat de la Ivan,
Vreo douăzeci de draci, să îl păzească
La vilă, la chermeze, la volan.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea reconstruită

Eu sunt ca o cetate pe munţi reconstruită,
Acum pot să înfrunt furtuni şi vreme rea.
Odată, însă, fost-am ruină părăsită,
Cu ziduri dărâmate şi mult noroi în ea.
În jurul meu erau doar garduri sfărâmate
Şi ferecate lanţuri la uşi mereu aveam,
Ferestrele, de-a rândul, de vânturi erau sparte
Şi într-o deznadejde amară mă zbăteam.
Dar într-o zi venit-a cu trudă de departe
Şi-n faţa-a mele ziduri stricate s-a oprit,
Un Meşter cu priviri atât de întristate
Când a văzut ruina în care m-a găsit.
A luat la rând, cu grijă, odăile cetăţii
Şi ochii plini de milă în lacrimi se scăldau
De cruda-nfăţişare - lăcaş pustietăţii,
De vânturile care în ele şuierau.
În miez de noapte rece, acele negre umbre,
Spăimântător cetatea urlând o bântuiau,
Prin colţuri, pe tavane, pe jos - imagini sumbre,
Prea jalnic în cumplită dezordine-atârnau.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fenomenul OM

Văd prea des cum unii oameni, deşi sunt în libertate,
Se transformă-n animale triste şi însingurate.
Au nevoie să găsească un motiv de a trăi,
Să se lupte, să răzbată chinul fiecărei zi.
De pe urma libertăţii suferinţa e mai mare
Decât dacă ar trăi prizonieri într-o-nchisoare.
Să fi OM e lucru mare, drama lui monumentală,
Este chiar o tragedie drama existenţială.
Brusc şi cu intensitate unii tin în astă viaţă
Monopolul suferinţei, fără urmă de speranţă.
Mai există alţii care, doar puţin au depăşit
Existenţa de moluscă, vierme, şarpe pripăşit.
Pentru-aceştia e normal să dorească, să admire
Fenomenul OM, desigur, pentru ei în devenire.
Însă acei care-au trăit fenomenul omenesc,
Şi-ar dori orice să fie, numai OM nu mai doresc.
Pacă-ar vrea să se transforme într-un mugur drept spre soare,
Într-o gâză anonimă, fluture plăpând sau floare.
Chiar şi animal de pradă, prin păduri să rătăcească,
Uneori ar vrea să fie, nu făptură omenească.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul cotidian

Spunea odată filozoful că omul e un animal,
Ce are-o zestre specială, el poate fi raţional.
Dar orice animal trăieşte atât cât vrea să-şi dea silinţa,
Nu ştie ce e ierarhia şi nu cunoaşte umilinţa.
El nu-şi transformă în supuşi surate sau cofraţi de-ai săi,
Mizeria îi e străină, e clară legea între ei.
Fiinţ-aceasta rafinată, numită om - frumos cuvânt -
A inventat erarhizarea şi exploatarea pe pământ.
Da! Cel mai tare roade tot, râvneste osul cel mai mare
Şi nu contează pe câţi calcă, grumazul lor pe el nu-l doare.
Mizeria care se-ntinde ca putregaiul într-un pom,
A prins ca o cangrena viaţa, a compromis specia om.
Şi chiar dacă îi stă-n putere să vindece această boală,
El vezi, preferă să distrugă, doboară zece, el - se scoală.
Mizeria transformă tot, devine viaţa prea ceţoasă,
Fantomă este bietul om şi existenţa lui hidoasă.
Când feţe pline de paloare, de-amar tot trag făr'de măsură,
Mizeria schimonoseşte, sădeşte-n om prea multă ură.
Paloarea feţelor, să ştiţi, în două este împărţită:
Aristocratica paloare – cea snoabă şi înavuţită

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea păcăleală

Ce mare zbucium, ce vâltoare! Multime-aceea derutată,
Ca un potop se adunase şi ca o mare-nvolburată.
Părea un fluviu scos din matcă, sălbatic şi nestăvilit,
Strigau cu toţi, plini de sperantă că ziua mare a sosit.
Toţi au crezut că e momentul, că şansa e de partea lor,
Istoria doreau s-o schimbe, să schimbe drumul tuturor.
Pe harta lumii toţi să strige cu fruntea sus şi clar "prezent",
Să nu mai stea să-ngenuncheze la porţile din Occident.
Popoare-ntregi păreau uimite şi nici nu le venea să creadă
Că ceasul a-nceput să bată, balaurul stătea să cadă.
Şi capetele-i, rând pe rând, îi sunt taiate fărâ milă,
Când pare că îşi dă sfărşitul, constaţi că încă mai respiră
Şi furios se zvârcoleşte, cu multă ură varsă foc,
Tot ce atinge, nimiceşte, şi nu se lasă-nvins deloc.
Cum zboară gloanţele nebune, lovesc de unde nu gândeşti,
Pluteşte peste tot teroarea, spre casă drum nu mai găseşti.
Deruta este generală, nu şti de cin'să te păzeşti,
Nu şti cine-ţi mai e duşmanul, cu cine să te sfătuieşti.
Nu înţelegi de ce zăpada cu sânge este înroşită
Şi nebunia celor mari, de nişte tineri e plătită -

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (decembrie 2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!