Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Marieta Măglaș despre timp

Curba

Simt vibratia strigatului tau
Simt privirea ta, care atinge vibratia, curband timpul.

Simt aceasta atingere,

Care da sens curbei.

O curba sigmoida....

Cred ca daca aerul s-ar comprima excesiv, ar putea naste acel unic sunet....

Pana cand sclipirea din ochi ar tremura firul ierbii....

Alunecand pe genele curbate...

Tu te-ai inchide in tine, tot mai adanc si mai adanc,

Pana cand ai deveni curba in sine.

Iubirea ar atinge acel echilibru instabil...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum pașii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuțită dată de absența zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor își clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranță, sunt existenți.
Mai mult decât atât, copacii înțeleg de ce sunt existenți.

Ei așteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheață. Vreau pașii mei înapoi, așa precum

[...] Citește tot

poezie de din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Piatra

O piatră, care se rostogolește de pe un vârf de munte,
în mod aparent doar cade. De fapt, ea caută în adânc
sensul vieții. Ea sfârșește prin a se scufunda pentru a
deveni piatră de râu, memorizând istoria în fosilă.

Această piatră are sentimente. Ea simte lacrimile
timpului, dar și picăturile de ploaie. O piatră de râu
strălucește veselă în lumina soarelui, dar este
tristă în umbra muntelui, extrem de melancolică

în lumina lunii și visătoare noaptea, în special
atunci când râul o îmbrățișează cu undele sale.
Această bucată de stâncă rămâne singură în
albia secată a râului mult timp pentru a reflecta

asupra propriei ei existențe. Ea este aceeași piatră
care se crapă, aceeași, care este zidită în altarul
pentru jertfă, sau așezată de Iisus în capul unghiului.
Dar, uneori, ea poate deveni simbolul pietrei filozofale,

[...] Citește tot

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar tu

Ca o pleoapă obosită se închidea
gândul tău. Ca un ochi de apă se
adumbrea, sub o geană de nor.
Printre lacrimi și flori, zâmbetul tău

devenea doar tristețe și dor. Doar
tu erai îmbrățișarea și numai iubire
erai tu. Între mine și Iisus deveneai
depărtarea, pe drumul iubirii și pentru

iubire. De jos în sus, ploua cu durere.
De sus în jos, ploua cu lumină. Chiar
am reușit să te văd doar pentru o
secundă. Doamne, cât erai de frumos!

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Senzație stranie

Ți-am auzit pașii. Am avut sentimentul
că frunzele roșii cădeau sonor pe un
pământ uscat, imediat după ce se
desprindeau dintr-un copac imaginar.
Frunzele roșii păreau a fi înfrigurate în
toamna târzie. Am avut sentimentul că

eu chiar am auzit niște pași. Aveam senzația
aceea stranie că tu, de fapt, trăiai. Dar, în
momentul imediat următor, am fost absolut
sigură că nu am auzit, de fapt, pe nimeni.
M-am uitat în grădină și am văzut copacul
meu Ligustrum vulgare cum își pierdea
frunzele. Mi-am văzut chipul în oglindă.

Era de-a dreptul imposibil să aud pași.
Tot ce știam era faptul că te iubeam. Tot ce
am putut eu auzi era căderea frunzelor. Dar,
în secunda imediat următoare, am simțit
sărutul tău. Am auzit clopotul bisericii bătând.

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Curcubeul sonor

Tu ești cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Și eu sunt acest copac-femeie care te privește
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui își tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Și eu simt forța care îi aspiră cuanta de lumină.
Aș vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care iși crapă scoarța
Din când în când
Și mai ales acum,
Ca la un sfârșit de timp.
Vântul este îmbrățișarea ta
Lângă acest câmp de maci care își tremură hipnotic
Umbra roșie melodioasă
Și lângă acest lan de grâu copt,
Care își tremură sonor galbenul.

[...] Citește tot

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.

De profundis

Aerul vibra in jurul tau
tu il atingeai cu privirea,
curband timpul,
si doar atunci
aerul capata reflexe sonore.
Sclipirea din ochi
iti aluneca pe genele intoarse.
Te ricosai spre inauntrul tau,
spre tine insuti,
chircindu-te, parca.
Deveneai insasi curba,
care mai tine in acel echilibru instabil
iubirea in sine,
floare fara petale.
La un moment dat,
aerul s-a strans,
devenind nor plumburiu,
invaluind gandul tau inchistat,
in taceri alunecande spre frunze tomnatice.
Nu mai puteam sa tin clipa in loc,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Recviem pentru iubire

O pasare care zboara
Nu este decat
Un zbor in sine.

Miscare.

Inchid ochii si ating.
Inchid ochii si simt.

Sunetul imi raneste urechea.

Este
O miscare
In sine
Si
Spre inauntru.

Este un
Strigat.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și dacă

Și dacă șoapte bat ades în unde,
Și dacă umbra lunii le ascunde,
Și dacă-n piatră susură izvorul,
E ca din nou să ne aline dorul.

Și dacă bate-un vânt fugar în ramuri,
Și dacă bat stropi grei în sfinte geamuri,
Și dacă-n piatră tremură o undă,
E ca fiorul vechi să îl ascundă.

Și dacă-n vânt se zbate-o albă floare,
Și dacă al său ram încă nu moare,
Și dacă-n gându-ți tremură iubirea,
E ca să îți trezească amintirea.

Și dacă șoapte bat ades în undă,
Oglinda lunii tainic s-o ascundă,
Și dacă apa se zbate printre roci,
E ca la sânul meu iar să te întorci.

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonata Lunii

Mirabila samanta nu poate fi distrusa definitiv de al iernii frig.
Ea germineaza ireversibil, inclvata in maternitatea terestra.
O lume noua incepe, un alt timp parca, imi vine din tot sufletul sa strig:
"Ce mister profund, ce magica fertilitate si ce primavara fiastra!"

Cand samanta germineaza, ea patrunde in pamant prin radacini adeseori,
Acele brate despicate ale radacinilor in sol ascunzandu-se,
Copacii inalti au nevoie de radacini adanci, de ramuri, de fructe si flori,
In timp ce pamantul se umple de verde viu, natura la viata trezindu-se.

Cand lumina in sine aluneca din mana divina in mana umana,
Radacina umana se-ascunde tot mai adanc pentru a razbi in furtuna,
Iar trupul uman cu trunchiul copacului si ramura verde se-aseamana,
Iar viata devine o sonata a lunii pentru copac si om impreuna.

poezie de
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Marionete țipând

Ochi crispați de frică,
Această frică paralizantă în fața ploii de gloanțe,
Gloanțe ale cruzimii, cruzime care trebuie hrănită
Cu victime,
Aceste inocente victime ale urii,
Această ură îngrozitoare, care este alimentată cu dragoste
Atât de similară cu
Plăcerea care vine prin durere,
Această durere extremă, care dă frumusețe nebuniei,
Această nebunie rotundă ca un roz-roșu rece hidratat,
Un roz-roșu ca o peteșie in edemațierea gigantică Quincke
Însoțită de o respirație rece, zgomotoasă și șuierătoare
Ca și cum ai horcăi în timp ce cânți un cântec,
Un cântec de dragoste pentru un dans al morții,
O moarte dureroasă pentru marionete fierbinți,
Păpuși frumoase devenind manechine reci de ceară,
Manechine disperate, țipând în ploaia lor roșie,
Ploaia de sentimente,
Sentimente roșii colorând momentele lor triste,
Momente reci pentru focuri de iarnă

[...] Citește tot

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În căutarea unei mutări perfecte pentru a obține șah mat

Inventând reguli noi, într-un nou aranjament și având o nouă strategie,
Regele alb forțează regele oponent într-un colț periculos, pentru a fi controlat de nebun.
Regele alb este foarte bogat.
El ia proprietăți, aparent lipsite de valoare, de la propriul său popor
Și le transformă în proprietăți proprii.
El apăra un sistem de înrobire și exploatare.
El se autoproclamă un mare erou, gândindu-se cât de deștept și de inteligent este,
Pentru că se supune Marelui Întuneric.
Cetățenii țării sale sunt orbi și foarte săraci...

Regele negru are puterea, el are respect pentru proprietatea privată
Și drepturile persoanelor de a dobândi în mod liber proprietatea și de a se folosi de ea.
În regatul său există oameni care sunt bogați, precum și oameni care sunt foarte bogați.
Dar regele negru este orb...

Nebunul devine tot mai lacom, pe zi ce trece,
El are două seturi de cărți identice,
Pe care le joacă totdeauna cu ambele mâini,
Cele două mâini putând fi jucate independent.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Metamorfoză

Zdrențele o încarcerau.
Se uita țintă prin ochelari cu ochi sticloși,
Dorind să vadă foarte clar frunzele palmate din pomul realității.
Ea și-a amintit brusc de mănușa argintie a mâinii stângi
Uitată pe pagina goală a viitorului ei.
Singurătate sumbră și ploaie de lacrimi,
Asta însemna viitorul ei.
Inima ei era o violină abandonată.
Vibrațiile îi vânau amintirile.
Privirile de onix îi mascau sufletul cețos.
Avea o tristețe dureroasă,
Care aluneca total dincolo de zâmbetul ei timid
Pentru a deveni perfect vizibilă pentru toți cei din jur.
Adevărul negru îi otrăvea visele
Și îi tensiona gândurile cu nonsensul iluziei.
Ea devenise un simplu copil în corpul ei de clovn,
Un suflet încarcerat dorind să se elibereze,
În timp ce realitatea dansa mizerabil pe ringul speranțelor ei.
Ea încă se mai întreba dacă undeva, cineva
Se mai gândea sau visa la ea.

[...] Citește tot

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul de zapada

Omul de zapada nu stie de ce
Ratiunea isi gaseste propriul echilibru, perfect, doar cu ajutorul iubirii.

El a suportat furtuna de saptamana trecuta,
Doar pentru a numara fulgii de zapada care cad.

Omul de zapada se gandeste la faptul ca
Ar fi foarte fericit daca ar trai cu adevarat...

Acum picaturile de ploaie i se preling pe corp, topindu-i zapada,
Si el simte cum toata greutatea vietii lui cade pe pamant
Si intra in apartenenta pamantului...

El capata brusc o stralucire stranie, ca de portelan.
El stie ca nu poate evada din aceasta conditie, aparent umana...

El face un efort ca sa compare
Aceste doua notiuni diferite: natura si libertatea...

El examineaza masinile mortuare negre, ivite brusc, parca, din zapada alba,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cânta ceva divin la pianul meu dezacordat

Degetele tale ar putea
Face ca aceste clape vechi
Și acest pian dezacordat
Să sune melodios.
Acest pian dezacordat
Este însăși iubirea,
Este iubirea noastră.
Nu știu de ce
Dar de fiecare dată
Coarda em
Vibrează sunetul până pleznește.
Mereu același sunet
Pleznește.
E o crăpătură veche
Cu o muzicalitate aparte.
Privirea ta devine verdele
Da, verdele,
O privire țintă pe această crăpătură-bici.
Degetul tau are o mișcare precisă
Pe clapa pianului

[...] Citește tot

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zidul

Am construit un zid negru pentru spații albe
Ca două lumi diferite în care tu și cu mine
Puteam trăi separat.
Era un zid intern al mizeriei umane,
Aproape invizibil din exterior.
Apoi noi am căutat cunoașterea.
Eram bărbat și femeie,
Dar căutam aceeși cunoaștere.
Și am tot căutat-o până când
Nu am mai simțit fiorul în noi,
Acel fior al iubirii.
Am căutat cunoașterea în pofida iubirii,
Pâna când, într-o bună zi, am ințeles că
Fără iubire nu mai puteam trăi.
Cunoașterea nu mai avea nici un sens,
Dacă deveneam cu adevărat și definitiv
Inexistenți.
Atunci am început să căutăm din nou iubirea
Și am ințeles că trebuie să darâmăm
Zidul pe care îl construisem

[...] Citește tot

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pierderea speranței

Ea nu-și pierde speranța în timp ce
se roagă. Nu este deloc simplu,
mai ales atunci când sună clopotele
pentru tot ceea ce se poate înălța
dar nu se înalță, ci se scufundă.

Un țipăt poate însemna
un coșmar sau o frontieră pentru sfințenie
atunci când infinitul este în interior.

Viața este o iluzie sau
o mască a unui ego și poate că această disimulare
are scopul de a rostogoli acest ego
într-un haos mai mare decât Mare Imbrium numită și Marea de Lacrimi. Ea crede că atât cât are este suficient pentru ea.

[...] Citește tot

poezie de (3 noiembrie 2023)
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Saruta-mi durerea

Daca dimineata aceea ar pune capat tristetilor grele,
In acel loc parca uitat de lume, atat de dorit de noi doi,
Iubirea ta m-ar cuprinde, te-as imbratisa in visele mele,
Mi-ai saruta pleoapa stanga, am sta lipiti in pat amandoi.

Asteptand binecuvantarea divina a Domnului nostru Iisus,
Care ne-a eliberat prin sangele si trupul Lui de pacate,
Ne-am purifica sufletele doar prin lumina adevarului spus
Si ne-am binecuvanta sufletele daruindu-ne sarutari curate.

Ca o caprioara adapostita, asa as dormi, visand la un ideal,
Zona crepusculara ar ramane in rezilienta ei rosie si obscura
Intotdeauna osciland, compos mentis, intre virtual si real
Iubirea dintre noi si-ar forma, astfel, bine stiuta ei aura.

Sufletul tau mi-ar saruta durerea si as simti cum dispare,
Sentimentele tangibile s-ar transforma in fioruri rebele,
Ne-am trezi din lumea veche in noua lume de secunde sub soare,
Fiind innobilati de eternitatea noastra si existenta intre ele.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cafeneaua albastră

În albastrul palpabil, nefericirea este
complementară fericirii întocmai ca
finitul dintr-o stea, care se nașe în infinit.
Suntem Adam și Eva în căutarea

Edenului pierdut, sperând că Dumnezeu
ne poate readuce în acea starea de grație.
E, de fapt, o stare de complementaritate.
Edenul este acum un spațiu gol, invizibil,

și aparent absent, un spațiu în care au rămas
doar cuvintele noastre. În scurgerea timpului și
în cafeneaua albastră cu mese ponosite, noi
bem zi de zi cafeaua ca pe un medicament

amar și încercăm să dăm un sens vieții. Într-un
paradis iluzoriu și absolut real, care este viața pe
pământ, ne iubim cu disperare și muncim, fiind mai
mult sau mai puțin indiferenți. Simțim, totuși, cum

[...] Citește tot

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Confesiune

Visele mele își pierd treptat integritatea precum dinții cariați.
Mai exact,
Șovăielile mele sunt uneori interminabile
Și tăcerile mele devin căteodată de-a dreptul incomode,
Mă refer la rateurile mele și la scuzele mele de rigoare
Atunci când gâtul mi se usucă de emoție.
De ce mi-am asumat oare acest risc?
Visele astea întotdeauna se termină prost.

Am citit două ficțiuni scrise în franceză și spaniolă,
Mai exact, am citit două cărți cu "uși trântite".
Cele două limbi străine erau mai importante pentru mine
Decât însuși înțelesul profund al celor două cărți,
Erau cu mult mai importante chiar decât persoana mea.
Eram atât de intoxicată, încât am început să mă degradez.
Mi s-a făcut foame.
Nu știu de ce, dar
Suprarealiștii sunt întotdeauna deasupra oricărei interpretări.
Nu am nimic nou de spus.

[...] Citește tot

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Marieta Măglaș despre timp, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Blog: Aforisme

Mai multe în Blog »

Forum: Citate

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook