Iubește-mă cu toamne...
Tu ești aici, în toamnă, același gând de joi
Te caută, să-ți pese, de mine... și de noi.
Din fosta umbră verde
Doar vise mai foșnesc.
Iubirea n-are toamnă, iubirile nu cresc.
Semințe de iubire nu sunt în galantar,
Iubirea n-are umbră, culoare, nici hotar
Și n-o culegi din vie,
Din meri sau de prin nuci,
Iubirea e făcută... din multe vorbe dulci.
Pe frunze ruginite... nici vorbele n-ajung
Să povestească toamne, cu mere și cu crâng.
Ascunde-le-n cuvinte
Și nu-ncerca să-mi spui,
Iubește-mă cu toamne... și puful de gutui.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am plâns aceeași lacrimă amândoi...
Tu ai plecat, dar ești aici cu mine,
Să-ndeplinim destinului cuvânt...
În rostul scris al legilor divine
Nu poți desprinde cerul de pământ.
Ne-a fost sortită o singură lumină,
Un singur cer, un soare și-un pământ,
Un singur Eden ne va fi grădină
Și viață doar un singur legământ.
Am fost legați de-o singură chemare,
Un singur rost și-un singur adevăr.
Cum poate trece timpul în uitare,
Când am crescut aceleași flori de măr?
Același gând l-am prefăcut în șoapte,
Același dor iubirea ne-a cuprins,
Am străbătut aceeași zi și noapte
Și-aceleași timpuri tâmplele ne-au nins.
[...] Citește tot
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la mere, dar cu o relevanță mică.
În dorul lor... de verde
Acum, bătrână toamnă, e timpul să te duci.
Un ritual, prin vreme, urmând aceeași cale,
Mereu prinsă-n risipa de mere și de nuci,
Și-atâtea bogății... prin drumurile tale.
De fiecare dată, surprinsă ni-i tăcerea,
Când hainele-ți de rod cuprinse-n jurul tău
Le dăruiesti cu drag, ne dăruiești averea.
Peste plecarea ta rămân păreri de rău.
Te plâng cu disperare, înlăcrimații nori,
Ca pe o umbr-a verii, rămasă din apusuri.
Mai rătăcesc prin tine miresmele din flori
Și aburii câmpiei se leagănă-n urcușuri.
In dorul lor... de verde, aleargă-n risipire,
Cohortele de frunze, ascunse-n arămiu.
Sub fuga lor, pământul, încearcă să respire,
Și peste tot prejurul s-a așezat pustiu.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atâtea gânduri, mamă...
Mai este-n noi o urmă de copil
De câte ori rostim cuvântul mamă,
Demultul vine-n astăzi și ne cheamă
Să mai întoarcem timpul din exil.
Mai este-n noi fărâm-aceea mică,
Când teama de-ntunerec și tăcere
Ne tresărea la orice adiere
Iar inima ni se făcea... furnică.
Ma este-n noi dorința de poveste
Așa cum numai mama știe-a spune,
Cu Prâslea cel Voinic și mere bune
Și zâne, colindând, pe la ferestre.
Mai este-n noi un dor de mângâiere
Și de răsfăț... de zâmbetul tăcut,
De palma care-a dat... și n-a durut,
De lacrima-ți căzută în tăcere.
[...] Citește tot
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi te visez...
Mi-e dor de tine, mamă... și ce dor.
Mă prind trecuturi... și uitări se-adună,
Povești, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Și pâinea frământată, din cuptor.
Povești, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniștit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.
Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Și gânduri rătăcind, de-atâta dor.
Când ai plecat eram prea mic, să știu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ți mai fiu.
[...] Citește tot
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Bunget despre mere, adresa este: