Marin Bunget despre stânci

În timp ce adevărul doare

Când, strecuraţi în paginile vieţii
I-am înteles şi vorba şi tăcerea,
Involuntar, o facem pe profeţii
Să-i desluşim trecutului durerea.

Mai despicăm în patru fire, părul,
S-alegem dintre ele partea bună,
Să ştim, măcar odată, adevărul
Şi să trăim o zi fără minciună.

După un timp, paşim în ziua-n care
Gândirea sparge cele două stânci;
In timp ce adevărul... numai doare,
Minciuna lasă-n tine, răni adânci.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul...

Cu frig peste tristeţe şi nor pe anii mulţi,
Pierdut intr-o uitare a timpului grăbit,
Abia ducându-şi anii, ce şchioapătă desculţi
Prin temerea de mâine, a unui rătăcit.

Speranţa i s-a stins în rugile spre cer...
Zadarnice cuvinte, prea goale de răspuns.
Atâtea gânduri sacre se rătăcesc şi pier
Şi nu mai ştie locul în care a ajuns.

A fost cândva şi tată... a fost cândva bunic,
O lume de iubire crescută-n urma lui
Azi l-a uitat cu totul, î-i este doar... nimic...
O stâncă de tristeţe în găndul nimănui.

Priveşte-n nicăeri, doar umbrele o ştiu,
Prin zâmbetul stârnit... amarnic de tăcut,
O lacrimă prelinsă pe sufletu-i pustiu
E tot ce-l mai îndeamnă să plece din trecut.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de sus, dintre luceferi...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare,
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă, prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.

Şi de sus, dintre luceferi... raza lui lumină încă,
Iar cuvintele-i de aur, neclintite, ca o stâncă,
Mai hrănesc dureri de suflet şi dorinţe mai hrănesc,
Prin esenţa lor de leacuri strânsă-n graiul românesc.

Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor... e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare fără plic...

(ca un pamflet, dar nu e )

Mă adresez, azi, vouă, pretinşi bărbaţi de stat,
Voi, dornici să munciţi... ca musca la arat,
Îngurgitând iluzii... c-aţi tras în brazdă plugul
Stând cocoţaţi în cârcă la cel ce duce jugul.

Voi, burduhane pline şi gard pentru Armani,
Specialişti în biruri şi aşi... la furat banii.
Clienţi de tribunale... ş-apoi de puşcării,
V-aţi îtrebat vreodată ce e cu voi pe-aci??

Mă adresez şi vouă, pretinse mame, încă...
Văd plânsetele ţării lovind în voi ca-n stâncă
Iar voi plimbaţi poşete de mii de euroi,
Atât cât ia sărmanul pe-un an... sau poate doi.

Voi, plini de doctorate... facute la minut,
Rostiţi atâtea vorbe că-'ncap într-un strănut.
Aveţi măcar decenţa să vă priviţi în faţă

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei nu-s din picăturile de ploaie...

aproape fabulă

Suntem o lume plină de cuvânt,
Lăsat, să ne zidim cu el iubire
Şi să trăim cu drag şi dăruire
Fată de tot ce poate fi mai sfânt.

O altă lume, tot la fel de sfântă,
Poate cea mai curată dintre ele,
În care, loc, au prea puţine rele,
E lumea celor care nu cuvântă.

Şi negreşit, sămânţa vieţii, apa,
Furând câte ceva din amândouă,
Cu picături de ploaie şi cu rouă,
O altă lume, marea, o adapă.

Pe fundul ei, tăcute ca o stâncă,
E lumea picăturilor modeste,
Mai fără de păcat şi mai celeste,

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!