În timp ce adevărul doare
Când, strecurați în paginile vieții
I-am înteles și vorba și tăcerea,
Involuntar, o facem pe profeții
Să-i deslușim trecutului durerea.
Mai despicăm în patru fire, părul,
S-alegem dintre ele partea bună,
Să știm, măcar odată, adevărul
Și să trăim o zi fără minciună.
După un timp, pașim în ziua-n care
Gândirea sparge cele două stânci;
In timp ce adevărul... numai doare,
Minciuna lasă-n tine, răni adânci.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înteles, măicuță, ce mult doare
Primește-mi, mamă, azi, o rugăminte,
Nu vreau decât iertarea ta... și-atât.
Copil fiind, copil necopt la minte
Și tulburat de dorul de părinte,
A fost un timp când, mamă, te-am urât.
Uram puținul... cât erai cu mine,
Uram departele ce sta-'ntre noi,
Și nu vedeam în gândul tău, de bine,
Iubirea... care încă ne mai ține,
Durerea ta, pătrunsă de nevoi.
Dar timpul a trecut... și astăzi, mare,
Când soarta m-a adus pe-același loc
Și am și eu, la rândul meu, o floare,
Am înteles, măicuță, ce mult doare
Să-ți lași departe... singurul boboc.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la trecut, dar cu o relevanță mică.
Eu m-am născut aici, între cuvinte
Eu m-am născut aici, între cuvinte
Și am să mor cuvântului slujind.
E hrana mea de suflet și de minte,
E hrană pentru florile din gând.
Păcatul e că m-am născut în toamnă
Și nu mai am din timpul ce-a trecut.
În urma lui... nesuferita doamnă
Va cere partea ei de împrumut.
Am s-o alung cu stihuri și poeme
Și să-mi amân plecarea mai târziu.
Mai am nevoie de puțină vreme...
Ca florile din gânduri să le scriu.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet singur...
Știu că exiști, căci altfel nu se poate
Când un destin te-a prins în rătăcire.
Să nu te plângi că nu mai e iubire
Și calcă peste el cu demnitate.
Eu am să pun în drumul tău, o floare,
Tu, suflete, parfumul să-i aduni,
Să construiești o mare de cununi,
Sfidând singurătatea... când te doare.
Ai stat prea mult în mutele-i tăceri
Din viața asta, care-i doar o clipă,
Dezbracă dar... tăcerea care țipă,
Te-mbracă-n azi și uită ce-a fost ieri.
Eu am să-ți fiu cărarea neumblată...
Și-ai să respiri din umbra mea, mereu.
E timpul să te-mpaci cu Dumnezeu
Și n-o să mai fi singur nicidată.
Tu, suflet singur...
poezie de Marin Bunget
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aș fi vrut să te scriu...
Când îmi țipă tăcerea prin dor
Și-ntre liniști... durerea m-adie,
Numai tu mă poți trece ușor,
Și-aș fi vrut... să te scriu, poezie.
Te-am văzut la un poale de munte
Clipocind picături de izvor,
Se săltau ciocârlii să asculte
Cântul tău, din cuvânt, 'nălțător.
Te-am zărit, peste lumea uitată
In iubiri, de perechi, pe alei
Intr-un picur de vânt, agățată,
Peste ramul cu florea de tei.
In demultul cuvintelor tale...
Unde floarea plăpândă, de mac.
Adunase tot roșu'-n petale
Să trezească iubiri, care tac.
[...] Citește tot
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde timpul îngroapă amintiri
Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-așterne fără margini, când vine timpul serii
Și-ascunde-n ea trecutul, puțin câte puțin.
Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spații siderale
Din nemișcata geană mai pică câte-un dor,
Și tot ce mai rămâne se scutură-n petale.
Prin vise ne mai umblă speranțe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinței nesfârșite de-a fi mereu în doi.
E prea departe locul și calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieții temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Și dincolo de suflet... mai e loc
Nu judeca... o lume, după tine,
Când ești cuprins de griji și de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Și peste rău... nu mai încape bine.
Când pe altarul vieții arde foc
Și te-a cuprins, puțin câte puțin,
Iar sufletul îți pare că e plin...
Și dincolo de suflet... mai e loc.
Și dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânța lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Și zâmbetul, tăcut, de trandafiri.
Și dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire și tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.
[...] Citește tot
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Bunget despre trecut, adresa este:
