
Păstrarea
Una i se plângea Mariței de la moară:
"Iote că sunt bolnavă".
Da' ea:
"De ce nu te culci îmbrăcată?
Eu așa dorm, îmi pun și cizmele în picioare,
Peste opinci și îmbrăcată și n-am nevoie.
N-am tușit niciodată.
Nu știți să vă păstrați".
"Și cum dormi tu așa, cu toate alea pe tine
Și în cizme sub cergă
Acolo-n șopru?
"Așa dorm, în cizme,
Eu știu să mă păstrez".
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!



În car
Lui Focu era să-i moară Foaca, nevastă-sa, săraca,
Ș-a gătit-o bine, cu toate țoalele alea bune,
Dar pantofii i-a dat pe-ăi vechi.
Și o femeie care-o gătea:
- Bine, da' de ce nu-i dai p-ăi noi?
Da' el, cum vorbea așa fonfăit, zice:
- Lasă, că moarta merge-n car,
Nu e ca când mergi pe jos.
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu te-ncurca
Boc! Boc! In poarta.
Spre dimineata, cu vreo trei zile pana-n Craciun.
- Vezi, mă Gheorghe, cine bate, mă -
Sare muierea. Nu se sculasera, ca era prea denoapte.
Afara iar: Boc! Boc!
- Care esti, mă?
Era-ntuneric, se vedea doar o pata mare alba.
Era iapa, legata de poarta.
Si ala batea tare-n pridvor, cu ciomagul.
Si când l-a văzut pe Gheorghe c-a iesit
C-o mana bagata pe maneca hainei si cu alta afara,
A inceput să-l certe.
- Ba, ce faceti? De ce dormi, mă? la ora asta?
Oamenii vrednici nu dorm la ora asta! Ce faci, mă?
De ce dormi, mă?
Intra în casa si descarca o desaga de ghete rupte,
Cizme scalciate pantofi.
- Mă, venii la tine să-ti aduc astea, ca nu mă lasa
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fără punctuație
- Care apropie oamenii, ai spus?
Nu știu - parcă-aș vrea să-ți ghicesc în talpă.
- Poate în palmă.
- Eu nu ghicesc decât în talpă.
- Ce semn de punctuație?
- Nimic, adică pune un număr.
Ce număr porți la pantofi?
- 36.
- Foarte bine, 36 mă inspiră.
Oricum, e un număr câștigător -
Îmi place cum închizi tu ochii.
Atunci când închid ochii, plutesc.
poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul și polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pădurea Letea
Am în pantofi nisip alb
De Caraorman.
Se spune că el conține wolfram
Și alte metale nobile.
Iată-mă înnobilat,
Din tălpi până-n creștet!
(În păr mi se încâlcește același nisip alb
De Caraorman).
Mișc și eu de colo-colo
Câteva dune...
Treabă de hamal
Într-un port inexistent -
Lângă buza mării aud
Cum gândul tainic din suflet
Se preface-n nisip.
poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul și polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dedublare
Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,
Cine-o fi semanand la umblet cu mine?
De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gandurile,
Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.
Sunt uzate, obosite, cu cearcane
In jurul ochilor.
Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele
Toata noaptea.
Cine s-o fi potrivind la suflet
Cu mine?!
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Drum forestier
Un brad; un fag,
Un mesteacăn, un paltin -
- Muntele o ia la vale,
Pe pârghii jupuite.
Cât urăsc acest drum forestier,
Acest colnic desfundat,
Aceste camioane
Care transportă pădurea
Legată cu lanțuri.
Curg sub altă zare
Bârnele care-au ținut bolta cerului,
Pragul, talpa casei, tocul ușii,
Bâta ciobanului,
Păstorind limba română.
În urmă crește
Un munte de rumeguș,
Șters de prima ploaie,
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Sorescu despre încălțăminte, adresa este:
