
Zidiți în dragoste
Vino - însetați de curgerea eternă -
Să ne-adăpăm din jgheab de stalagmită
Și peștera, sorbind, să ne înghită
Pecetluind intrarea în cavernă.
Un rege-ndrăgostit de-o Sulamită,
Din muntele de marmură, o pernă
Cioplind, pentru o dragoste eternă,
Când lumea toata-i numai dinamită.
Afară este viscol și e ură -
Îmbrățișati cresc țurțurii în plete
Timpul s-a-ntors cu fața la perete
Și pân' la viitoarea picătură -
Un secol e și tu îmi dai o gură
Ce ține și de moarte și de sete.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Frescă
În iad păcătoșii
Sunt valorificați la maximum.
Femeilor li se scot din cap,
Cu o pensetă,
Clamele, agrafele, inelele, brățările,
Pânzeturile, lenjeria de pat.
După aceea sunt aruncate
În clocotul unor cazane,
Să fie atente la smoală,
Să nu dea în foc.
Apoi unele
Sunt transformate în suferințe
Cu care se cară la domiciliul dracilor pensionari
Păcatele calde.
Bărbații sunt și ei folosiți
La cele mai grele munci,
Cu excepția celor foarte păroși,
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cu spatele
Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul și, simțindu-și sfârșitul,
Poate că s-a gândit și el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
După inima lui Dumnezeu
Și deșteptătoarele sună și ziua și noaptea
Învierea stelelor.
A văzut însă cu limba cea mare
Că e absurd
Și a murit simplu, de tot,
Întorcându-se cu spatele la timp.
Iar eu, sufletul răposatului,
Voi mai rămâne în preajma lui
Trei zile,
Să văd cum continuă să-i crească
Părul și unghiile.
După care voi pleca și eu.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cu spatele
Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul și, simțindu-și sfârșitul,
Poate că s-a gândit și el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
După inima lui Dumnezeu
Și deșteptătoarele sună și ziua și noaptea
Învierea stelelor.
A văzut însă cu limba cea mare
Că e absurd
Și a murit simplu, de tot,
Întorcându-se cu spatele la timp.
Iar eu, sufletul răposatului,
Voi mai rămâne în preajma lui
Trei zile,
Să văd cum continuă să-i crească
Părul și unghiile.
După care voi pleca și eu.
poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Sorescu despre păr, adresa este:
