Toamna - mirarea copacilor
De dorul ei,
Îmbrățișez copacii prin pădure,
Care, mirați, îngălbenesc subit,
Și toamna mă găsește chiar acolo.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Judecata copacilor
Pomii se trezesc plângând,
Speriați,
Când își văd frunza picând,
Și mirați
Își acoperă pledând
Vinovați,
Goliciunea, tremurând;
Ce bărbați!
Pomii ațipesc râzând;
Ce scântei
Văd prin frunza tot căzând,
Pe cer, ei,
Multe haine dezbrăcând
Pe alei,
Două vorbe repetând:
Ce femei!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stea roditoare
Femeie bumb,
Femeie floare,
Femeie fruct,
Stea roditoare,
Pom interzis,
Carne și vis
Femeie tu,
Chiar tu, care citești,
Care-mbumbești,
Care-nflorești,
Iubești
Rodești
Mi-e trupul șarpe care vine
La suflet să mi-l ia cu tine.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răzbunarea frunzelor
Frunzele pică de singurătate,
Lăsând copacii să se-nvețe minte,
Ca anul viitor să le alinte
Și când vor fi bătrâne și uscate,
Nu să-și păstreze seva pentru cele
Pe care le visează de pe-acum,
Ivindu-se pe ramuri, tinerele
Și radiind de-al florilor parfum.
Să nu dea toamna, iar, pe primăvară,
Frunzele-i lasă pe copaci să-i doară.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânăra toamnă și bătrânul domn
Din copacul timpului,
Des precum un secundar
Pică frunza gândului
Ce rămâne tot mai rar.
Bate pleoapa ochiului
Timpanul auzului,
Sub nasul mirosului
Geme gura gustului.
Toamna, care va să zică,
Timpul roade petrecute
Cioflăie o ziulică
Și le uită gustul iute.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (31 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fete desfrunzite
Nu mai văd fetele
De frunze
Între fereastra mea
Și drum
Cresc niște pomi
Și primăvara
Când fetele încep
Să fie mai ușoare
Și mai goale
Crengile pomilor,
Tot mai pline
Și mai grele.
Din ce în ce mai greu
Mai năzăresc o fată.
Iar toamna, când crengile
Se dezbracă nerușinate
Se văd și fetele trecând
Din ce în ce mai îmbrăcate
Iarna e prea mult alb
Și vara prea mult doliu.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dictare mută
E toamnă la fereastra mea sau dor
Ce picură mărunt, sâcâitor
Pe geamul dintre mine și copaci,
Făcându-mi semn că-i toamnă? De ce taci?
Nu vezi că sufletul mi-e desfrunzit
De buze, ca un mire părăsit,
Ca frunzele răpite de un vânt
Unui copac? Nu spui niciun cuvânt?
Ce suflet copt în ochii tăi cei cruzi
Îți face semn la geam și nu-l auzi?
Nu-i toamna, vara încă n-a trecut,
E dorul meu de tine, surdo-mut.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Declarație de dragoste
Noi suntem două vârfuri de copaci
Îndrăgostiți numai de-o lumină
Cu toate că tulpinile, stângaci
Ne sunt cam despărțite de-o mejdină.
Sorbim lumină doar dintr-un tacâm
Ce se numește cer, și nu ne cere
Decât să fim ce suntem: Eu salcâm
Tu pom cu roadă care face mere.
Nu voi primi să mușc din rodul tău
Chiar dacă sunt flămând precum un lup
De tine și de bine și de rău
Și tac. Tăcerea veșnic n-am s-o rup.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu am văzut un pom care să treacă pe lângă mine fără să mă bage-n seamă, dar eu am trecut pe lângă păduri întregi, ca un mut.
aforism de Marius Robu (21 decembrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
CÂTE UN DUMNEZEU PE SEARĂ
Seara, femeile mai scutură
Câte-o pătură, câte un covor
Mai țin de coadă câte-o mătură
Mai țin în suflet câte-un pui de dor.
Seara, frunzele copacilor sunt
Obosite de-atâta lumină
Și se mai țin de un cotor în vânt
Și pică doar o dată, fără vină.
Seara, femeile sunt obosite
Și cad în păcate mereu
Vinovate, nebune, iubite
Femeile n-au doar un Dumnezeu.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Test de paternitate
Ochii mei au sărutat
Sâni de frunze crude, verzi,
Dintr-un pom ce-i azi uscat,
Și prin care poți să vezi
Soarele, sân despuiat,
Alăptând guri de amiezi
Al căror tată, ciudat,
Aș fi fost, dar n-am dovezi.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vertical
Să-mi dai niște palme de frunze
Copac verical și umbros
Că-s fiu al iubirii confuze
Din lumea cu susul în jos.
Să-mi dai o bătaie să cresc
În sus, ca și tine, spre cer
Să mor în picioare, firesc
Să râd, în uitare că pier
Să-mi dai niște umbră să fac
Pe pământ ceva de folos
Mă-nvață la urmă să tac
Și drept și bine și frumos.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căderea din cireșul din Grădină
Îmbătrânim, femeie, și suntem tot copii,
Împătimiți de jocul ce se numește viață,
Și care va rămâne în urmă-ne, să știi,
În timp ce noi, grăbito, schimba-ne-vom la față.
Îmbătrânim, femeie, și nu regret decât
Că ne-am jucat ca proștii, în loc să ne iubim;
Te-aș prijoni din visuri în brațe, întrucât
Ne-ntinerește jocul și noi îmbătrânim.
Coboară-te din pomul cireșelor ce-ți plac,
Visând că sub rochiță te vor privi spontan
Băieții pentru care simți fluturi în stomac,
În timp ce, nătărăii, bat mingea pe maidan.
Îmbătrânim, femeie, căzând, precum ți-am spus,
De sus în jos, tu, floare; eu, ram, de jos în sus.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (12 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Toamnă fără brațe
Nu pot în brațe să te strâng,
Decât în vis, decât în gând;
Îmi vine să mă duc în crâng,
Să țin în brațe, tremurând,
Copacii triști, copacii goi,
De frunze părăsiți, pe rând,
E toamnă și, de dor de noi,
Te strâng în brațele din gând.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la copaci, dar cu o relevanță mică.
Pixecure
Copacii sunt femei îndrăgostite,
La față schimbătoare, de iubit,
Ce pică de frumoase, desfrunzite
De vântul toamnei, un bărbat sosit
În pragul iernii, un poet cărunt,
Cu pix mai ascuțit decât securea,
Cu ochi de jar, pas ferm și glas de unt,
Care topesc, întinerind, pădurea.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grija Ălui Bătrân
În această dimineață,
Guguștiucul a cântat a primăvară.
Verdele din glasu-i stă la pândă
Prin muguri, pe sub scoarța pământului,
Pe sub scoarța copacilor...
Numai omul scorțos nu-l aude.
El stă ca un salcâm uscat,
Pe care Dumnezeu îl ține ca semn,
Pe mejdină.
Să nu intre copiii vecinilor peste noi,
Când n-o mai fi El.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce mai contează dacă o frunză căzută la pământ a fost sau nu pe creanga unui copac...
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis cu cuc
O pasăre s-a speriat de mine
Și-a vrut să zboare noaptea prin copaci
Dar negura i-a stat în cale bine
Și liniștea i-a spus: "Te rog să taci!"
N-a mai suflat. Și-o fi adus aminte
De ce-a visat și s-o fi sinucis
Dar cum tăcu cum se făcu cuvinte
Care pe limba cucului s-au scris.
La fel zboară iubirea mea cuminte
De parcă fu și pasăre și vis.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păcatele cu visul și cu scrisul
Nu pot să-ți spun că te iubesc,
Îmi interzic prea multe legi,
Păcat e chiar să mă gândesc,
De-aceea scriu. Mă înțelegi?
Într-o duminică de toamnă,
Mă rog la Tine să mă ierți,
Doamne, că dragă mi-e o doamnă;
Ca pe copaci să nu mă cerți!
Ei nu păcătuiesc cu visul,
Și frunza lor păcate n-are,
Dar eu păcătuiesc cu scrisul,
Și tot cu el îmi cer iertare.
poezie de Marius Robu (29 septembrie 2019)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când există sufletul
Suflă vânt de primăvară,
La urechea mea, șoptit,
Vocea lui chemând afară
Sufletul meu amorțit.
Rușinos ca fata mare,
Suflețelu-mi, încurcat,
Îi zâmbește și tresare
Feciorelnic, rușinat.
Vântule, măi vânticel,
Ce vrei tu de la ce n-am?
Suflete, măi suflețel,
Ce te miști precum un ram?
Vreți să dovediți că omul,
Primăvara când sosește,
Înverzește precum pomul,
Deci există când iubește.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (3 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Marius Robu despre copaci, adresa este: