Planul de sub riduri
Ridul de la mine de pe frunte
A crescut și s-a făcut un munte;
Cât o fi de când Carpații, oare,
Au fost rid pe-o frunte gânditoare?
Și de când or crește ne-ncetat,
Pe o frunte care veșnicește
Și sub care tot ce-am cugetat
S-a gândit și nu se răzgândește?
poezie de Marius Robu din Aproape alb (5 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încolțit de Înviere
Crește frunza, crește iarba,
Crește umbra-n umbra lor,
Adumbrindu-mă degeaba,
Cresc în sens descrescător.
Pe răboj nu-mi număr pașii,
Ce rămân tot mai puțini,
Cresc în umbra mea urmașii,
Tot mai grei și tot mai plini.
Crește ziua, scade noaptea,
Glasuri tot mai ascuțite,
Cântă, prohodindu-i moartea,
Învierii încolțite.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe măsură ce timpul se comprimă, distanțele dintre noi cresc.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Sate spovedite-n ploaie
Plouă peste sate
Spală de păcate.
Ploaia spovedește
Iarba care crește.
Spune ce păcate
S-au făcut prin tine.
S-au ascuns prin sate,
S-au spălat prin mine.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeiască
Când vor ști prunii să citească,
Până și vântul va ști carte;
Ce-i mic mai are timp să crească,
Și ce-i aici va fi departe.
Când vor fi dați la facultate
Salcâmii care cresc sub lună,
Dreptatea va fi nedreptate
Și-nțelepciunea o nebună.
În timp ce stelele vor plânge
Din ceruri, de singurătate,
La nunta noastră se vor strânge
Toți înțelepții din cetate:
Stejarii, cornii și salcâmii...
Dar tu vei fi cea mai frumoasă
Printre toți învățații lumii
Care vor sta cu noi la masă!
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prefacere, prefăcătură
Nopțile mele
Sunt zile grele
Trec anevoie
Mă simt ca Noe
Și crești noianul
Este cât oceanul
Iar sufletul pește
Se face, trăiește.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privatizare umedă și curbă
Plouă pe căile ferate.
De vină-s cei de sub umbrele;
Natura singură nu poate
Să tragă linii paralele.
Ca un sărut forțat, pe șine
Cad buzele de ploaie, reci;
De vină-i vinderea ce vine,
Plătindu-ți plecăciuni, să pleci.
Plouă pe căile ferate,
Vândute straniu, strop cu strop,
Și răspicat răscumpărate
Când crește potul, c-un potop.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tonomat de poezii
Sunt un fel de tonomat;
Când îmi pică fisa bine,
Mă simt foarte inspirat,
La figuri de stil și rime.
Puneți banul jos, măi, frate,
Dacă vreți literatură,
Creșteți potul, cât se poate,
Ca să pot să dau din gură!
Dați cu banul, cei ce-aveți
Baftă-n viață, la bănuți,
Și-ajutați-i pe poeți,
Să nu moară ne băuți!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (6 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colțul iubirii
Bate vântul visurile mele,
Fluierând o doină-n orice os,
Chiar dacă sunt ude și sunt grele,
Oasele de vise plâng duios.
Zori de zori îmi scapătă credința,
Despre ce nu știu ce să mai scriu
Și m-acomodez cu neființa
De parc-aș fi fost vreodată viu.
Reacționez la nepăsare
Tot mai rar și parcă tot mai stins;
Prea puțin iubirea mă mai doare,
Peste rănile-i de când a nins.
Bate vântul, primăvara vine
Și bandajul alb se va-nverzi,
Greieri leneși, harnice albine
Laolaltă mă vor asurzi.
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vertical
Să-mi dai niște palme de frunze
Copac verical și umbros
Că-s fiu al iubirii confuze
Din lumea cu susul în jos.
Să-mi dai o bătaie să cresc
În sus, ca și tine, spre cer
Să mor în picioare, firesc
Să râd, în uitare că pier
Să-mi dai niște umbră să fac
Pe pământ ceva de folos
Mă-nvață la urmă să tac
Și drept și bine și frumos.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
STILOUL MEU E ÎN DOLIU, MI-A MURIT A DOUA MAMĂ
Azi, tristețea absolută
Mi-a trimis o veste care
Nu poate fi abătută
Și nu are consolare:
Doamna mea Învățătoare
Care mi-a ținut în mână
Mâna dreaptă, cu răbdare,
Scrisului să îi rămână
Roabă pentru veșnicie,
A plecat la cer, se pare,
Îngerilor să le fie
Mamă și învățătoare
Bună, sfântă, ca și mie...
Plâng și simt și spun cinstit
Că din mine, cel ce scrie,
Azi o parte a murit.
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe degete
Dac-aș încerca-ntr-o noapte
Să număr stelele de pe cer
Pe degetele tale de la picioare,
Ce mi-ai face să nu mă-ncurc?
Și, dacă m-aș încurca
Și ți-aș săruta fiecare deget,
Nu-i așa că ți-ai dori și tu
Ca universul să fie infinit?...
Și stelele să fie cât mai multe,
Și degetele să ți se-nmulțească,
Să poată gura mea să le sărute;
Cam câte degete ai vrea să-ți crească?...
Să nu mai pot să număr într-o noapte
Și să m-apuce ziua numărând
La degete, la buze, la șoapte și la guri;
Și-n loc de somn, spre ziuă, tu însăți să mă furi
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (7 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilăria soarelui
Când lumina-i numai cât un firi,
Vrăbiile-ncep, în zori, a ciri.
Fiecare ciripit în par
Aprinzând un licăr și depar
Trimițându-l; crește roșul soa,
O văpaie tot mai luminoa,
Care, brusc, devine orbitoa,
Și-atunci, vrăbiile muțesc toa.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la creștere, dar cu o relevanță mică.
Ia-mă
Frumusețea ta cerșește
Dragostea ce-o port în mine
Trupul tău spre mine crește
Sufletu-ți zboară la mine.
Pasăre de-ai fi, m-aș face
Ram și cuib și cer și vânt
Dar ești carne și pământ,
Carnea cu pământ îți place
Te iubesc așa cum ești
Zână dulce din povești
Și femeie blestemată
Mi te dau. Mă iei o dată?
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (4 octombrie 2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii tăi - sorii mei
Când te privesc, altfel vorbesc,
Când îți vorbesc, altfel privesc,
Când mă gândesc la tine... cresc
Și te-ndrăgesc de înfloresc,
Deși, afară și-n viața mea,
Începe toamna; O, cât aș vrea
Ca bătrânețea să ne mai stea
Întemnițată, de s-ar putea...
S-apuc să îți sărut-privesc
Picioarele când ostenesc
Și ochii-sorii când sunt triști,
Ca mulțumire că exiști.
poezie de Marius Robu (20 septembrie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secetă de aripi
I-am tăiat aripile timpului meu,
Să mor mai încet,
Și tot ce regret
E că mor greu.
.
Îi vor mai crește alte aripi, oare?
Decât să mori, mai grav
Este să fii bolnav
De așteptare.
.
Și dintre toate așteptările, mai zic,
Mai greu atârnând
Ca moartea, e când
Nu aștepți nimic.
.
De-atâta așteptare, nici ochii nu mai plâng
În iadul ăsta-n care n-am aripi să mai frâng.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fete desfrunzite
Nu mai văd fetele
De frunze
Între fereastra mea
Și drum
Cresc niște pomi
Și primăvara
Când fetele încep
Să fie mai ușoare
Și mai goale
Crengile pomilor,
Tot mai pline
Și mai grele.
Din ce în ce mai greu
Mai năzăresc o fată.
Iar toamna, când crengile
Se dezbracă nerușinate
Se văd și fetele trecând
Din ce în ce mai îmbrăcate
Iarna e prea mult alb
Și vara prea mult doliu.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plin
Primăvara, toate fetele sunt mari,
Crește frunza toată-n ulmi și în stejari,
Și toată-mi retina, parcă se dilată,
Să-mi pătrundă-n sânge primăvara toată.
Stinge-mă, femeie, primăvara mea,
Ține-mă la umbra ta de catifea,
Nu-i da voie verii să mă ducă-n iad,
Căci urmează toamna, când frunzele cad!...
Și-n tot anotimpul care te precede,
Ochiu-mi, plin de gheață, goală nu te vede!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcuta-mi umbră
Mă simt al meu ca un copac
Al nimănui, doar cresc și tac,
Iar cei pe care-i adumbresc,
N-aud că tac, nu văd cum cresc...
Mă simt al meu ca o pădure
A tuturor; nicio secure
Pe toată nu mă pune jos,
Păstrând măcar un loc umbros,
La care vine tăietorul
Să-și pună capul și ulciorul,
Ca un călău setos de sânge,
La un călău ce-n laț îl strânge.
La umbra mea, de dorul tău,
Mă simt al meu tăcut călău.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta
De ziua ta ți-aș dărui o floare
Crescută din lumină și ninsoare
Pe cea mai albă și mai caldă stea
Din ochii mei și din iubirea mea.
În viscolitul vieții mele drum
Și ghioceii se nășteau pe-acum
O, floarea mea, prin câte am trecut
Ca să te văd și ca să te sărut!
Sfios îngenunchez ca la un sfeșnic
La cea mai dalbă floare dintre stele
Și nu știu dacă să te rup, sau veșnic
Să te păstrez în visurile mele.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (21 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Marius Robu despre creștere, adresa este: